Întreb BT a fost unul dintre cele mai accesate canale de comunicare ale Băncii Transilvania pe perioada stării de urgenţă, cu 1 milion de vizitatori care au făcut peste 2,7 milioane de vizite în decurs de două luni, vizite care au înlocuit drumurile la bancă. Vârful a fost atins în 14 aprilie a.c., când site-ul a avut aproape 23.000 de vizitatori. În 2019, platforma a fost accesată de peste 2 milioane de persoane.
Cele mai căutate informaţii au fost despre soluţiile de banking online de la Banca Transilvania şi cu privire la măsurile de susţinere a clienţilor afectaţi de actualul context social şi economic.
33% din cele peste 1 milion de persoane care au intrat pe platformă au între 25 şi 34 de ani. Telefonul a fost modalitatea preferată pentru a căuta informaţii, cu 75% dintre accesări. Cei mai mulţi vizitatori au fost din Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara.
Întreb BT este un motor de căutare online cu ajutorul căruia cine doreşte poate afla mai multe despre produsele şi serviciile Băncii Transilvania, dar şi despre cum trebuie să procedeze în relaţia cu banca, în funcţie de context. Cum se poate afla IBAN-ul, cum se activează aplicaţia BT Pay, ce este codul CVV de pe card, cum se deschide un NEOcont, cum se pot folosi punctele de loialitate STAR sunt doar câteva dintre subiectele celor peste 1.500 de întrebări şi răspunsuri online de pe Întreb BT.
COMMENTS