10 inițiative civice care rezolvă probleme de mediu primesc finanțare de până la 15.000 de euro prin Platforma de mediu pentru București

10 inițiative civice care rezolvă probleme de mediu primesc finanțare de până la 15.000 de euro prin Platforma de mediu pentru București

Mișcarea civică din București este revitalizată prin finanțarea de proiecte „În ZONA TA”. Amenajarea spațiilor verzi, transformarea curților interioare în grădini comunitare, crearea de grădini pedagogice la grădinițe, colectarea separată a deșeurilor, regenerarea urbană și folosirea energiei alternative sunt câteva dintre cele zece proiecte „În ZONA TA” selectate de Fundația Comunitară București prin Platforma de mediu pentru București, cu susținerea ING Bank România. Acestea au primit finanțare și sprijin pentru a transforma Bucureștiul într-un oraș mai sustenabil. Cele 10 idei alese dintre proiectele propuse de bucureșteni din 42 de microcomunități au până la 15.000 de euro și 9 luni la dispoziție să prindă viață. În decurs de 2 ani, Platforma de mediu pentru București va investi în total aproximativ 750.000 de euro în proiecte civice de mediu, atât sub formă de granturi, cât și inițiative care să susțină implementarea lor, cum ar fi incubator de proiecte, mentorat și acces la specialiști.

Bucureștenii recunosc problemele de mediu din zonele în care locuiesc și, dintre ei, aproximativ 23% vor să se implice și să contribuie la transformarea Bucureștiului într-un oraș bun de trăit. Așa arată răspunsurile colectate la începutul acestui an de CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică, la inițiativa Fundației Comunitare București, cu scopul de a identifica principalele probleme de mediu din zonele vizate ale Capitalei și de a încuraja implicarea civică. În acest context, Fundația Comunitară București a analizat zeci de proiecte care au aplicat pentru finanțare și a selectat 10 inițiative de impact care vor contribui la îmbunătățirea calității mediului din Capitală. Șase grupuri de inițiativă și patru ONG-uri au fost selectate pentru finanțare și acum lucrează alături de comunitățile locale pentru proiecte legate de spații mai verzi, deșeuri mai puține, infrastructură pentru transport alternativ, eficiență energetică la bloc.

Proiectul „Bucureștii Verzi și Noi” va transforma 800 de metri pătrați de spații verzi din zona Bucureștii Noi în pajiști perene cu arbuști autohtoni și sisteme de compostare. Grupul de inițiativă Spații Verzi Sănătoase, prin Asociația Aspire to Change, va realiza acest proiect cu sprijinul comunității și al autorităților și va elabora un ghid de bune practici pentru primării și ADP-uri, care să ajute la întreținerea acestor spații verzi pe termen lung.

Prin „Verde concret/e”, curtea interioară a Blocului Wilson, clădire simbol din București, va fi transformată de Grupul de Inițiativă Civică Wilson într-o grădină comunitară și spațiu destinat evenimentelor. Inițiativa include amenajarea unei parcări pentru biciclete, sesiuni de plantare și pictură, prin implicarea locatarilor în regenerarea spațiului comun. 

„Redăm grădina comunității”, proiect desfășurat de ConstantinIDE.I.civice, va transforma grădina blocului din Strada General Constantinide 1 și ghenele de colectare separată a deșeurilor într-un mediu sigur și frumos. Locatarii vor participa la sesiuni educative despre grădinărit și reciclare, încurajând astfel implicarea comunității în menținerea unui mediu mai curat și verde.

Ca parte a proiectului „Grădina Comunitară de la Muzeul Național al Hărților”, Clubul Clorofila, prin Asociația Alte Abilități – Other Abilities, va revitaliza grădina muzeului prin plantarea de plante native și flori sălbatice. Vor fi organizate ateliere de grădinărit și evenimente ecologice, pentru transformarea grădinii într-un spațiu de socializare și relaxare, cu scopul de a inspira și alte instituții să adopte practici ecologice similare.

Proiectul „Regenerare grădini urbane Bloc 11” din zona Bulevardului Ion Mihalache, desfășurat de Grupul de inițiativă Mihalache CIVIC, vizează regenerarea spațiilor verzi din jurul blocului prin plantarea de arbuști și flori și instalarea unor sisteme de irigare eficiente. Comunitatea locală va fi activ implicată în activități de grădinărit și educație ecologică, în colaborare cu ADP Sector 1.

„Ia un loc la tine la bloc”, proiect desfășurat de Grupul de inițiativă Plevnei Civic, va transforma curtea interioară a blocului de pe Calea Plevnei 44 într-un hub comunitar verde, dedicat creșterii biodiversității și reciclării. Inițiativa urmărește să consolideze legăturile dintre locatari și pune la dispoziție un spațiu în care să socializeze și să participe la activități ecologice.

Prin proiectul „Grădina Revoluției”, Asociația Străzi pentru Oameni caută soluții de regenerare urbană pentru un spațiu neglijat, folosit ca parcare, din Piața Revoluției. În următoarele patru luni, inițiativa va mobiliza comunitatea locală, în colaborare cu o echipă de urbaniști, pentru a transforma acest loc într-un spațiu de socializare și relaxare, inclusiv pentru skateri. Spațiul va fi reamenajat cu soluții mai responsabile, oferind facilități recreative și un cadru urban atractiv.

„Grădina din Grădiniță” al Asociației Inovații Durabile Pentru Europa (Long-lasting Innovations For Europe LIFE) propune crearea unei grădini urbane pedagogice la Grădinița 232 din zona Theodor Pallady, unde copiii, părinții și cadrele didactice vor învăța despre educația ecologică și sustenabilitate. Grădina va deveni un spațiu activ de învățare și explorare pentru cei mici.

Proiectul „Panait Cerna Verde” desfășurat de Grupul de inițiativă Bloc M57 vizează reabilitarea grădinii blocului M57 din zona Nerva Traian prin plantarea de arbori, flori și alte plante diverse, cu implicarea activă a locatarilor în îngrijirea spațiului verde. Locatarii vor participa la curățarea și întreținerea grădinii sub îndrumarea specialiștilor.

Iar „Unirii la înălțime”, proiectul Grupului de inițiativă Acasă la Unirii, propune transformarea a trei spații neutilizate în grădini productive, alături de instalarea de panouri fotovoltaice pentru utilizarea energiei verzi. Comunitatea va fi implicată activ în promovarea spiritului ecologic și a reciprocității.

„Implicarea civică în problemele de mediu din oraș este esențială pentru a construi un București bun de trăit, mai responsabil față de mediu și de locuitorii lui. Acțiunea «În ZONA TA» susține încrederea micilor comunități în puterea lor reală de a face schimbări în mediul înconjurător și în viața de zi cu zi a oamenilor din comunitate. În primii doi ani de la crearea Platformei de mediu pentru București am reușit să susținem și să dezvoltăm proiecte complexe pentru întreg orașul, care vor putea susține și politici publice derulate de autorități, cum sunt cele de protejare a unor arii naturale urbane pe modelul Parcului Văcărești și cele de management al deșeurilor. Acțiunea dedicată microcomunităților ne aduce la firul ierbii, pentru a stimula noi acțiuni civice, în cartiere, acolo unde se naște și sentimentul de apartenență la orașul care ne este «acasă». Iar implicarea civică ne oferă nu doar ocazia să acționăm, ci și să inspirăm schimbări pozitive în comunitate”, spune Alina Kasprovschi, director executiv Fundația Comunitară București

Platforma de mediu pentru București este un program strategic dezvoltat de Fundația Comunitară București și ING Bank România, lansat în 2022. Programul își propune să transforme problemele de mediu cu care oamenii se confruntă în proiecte viabile pentru București și bucureșteni. Platforma de mediu pentru București a fost creată pentru a aduce împreună specialiști din societatea civilă, din mediul academic și din companii, firme și cetățeni, activiști, politicieni și administrație, pentru a acționa coordonat în vederea rezolvării problemelor complexe de mediu care afectează Bucureștiul.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0