11 reprezentanţi ai pieţei de capital au fondat  Asociaţia pentru Relaţii cu Investitorii la Bursă din România

11 reprezentanţi ai pieţei de capital au fondat Asociaţia pentru Relaţii cu Investitorii la Bursă din România

Companii listate, cu potențial de listare, administratori de fonduri și profesioniști în relația cu investitorii (IR) au fondat Asociația pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România (ARIR). Membrii fondatori ai ARIR sunt: Bursa de Valori București, ALRO, Franklin Templeton Management – Suc. București, Electromagnetica, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Teraplast, Transelectrica, Daniela Șerban, Cosmin Răduță și Tony Romani.

ARIR este o organizație neguvernamentală și non-profit care a fost înființată cu scopul de oferi actualilor și potențialilor emitenți o platformă de dezvoltare a profesioniștilor din domeniul relației cu investitorii (IR) și de a contribui la implementarea celor mai bune practici în comunicarea cu investitorii și guvernanță corporativă. Noi membri, companii listate la bursă sau care intenționează să se listeze, precum și specialiști în IR, sunt invitaţi să adere asociației pentru un grad mai înalt de reprezentativitate și impact asupra comunității pieței de capital.

Proiectul a fost inițiat de Daniela Șerban și susținut de compania de afaceri publice McGuireWoods Consulting și casa de avocatură PeliFilip.

Daniela Șerban, Președinte ARIR:

Implementarea celor mai bune practici de IR înseamnă creșterea transparenței companiilor listate prin îmbunătățirea tehnicilor de comunicare cu investitorii, utilizarea de noi instrumente și inovare în domeniu. Toate acestea sunt atribute cuantificate de către investitori și influențează percepția lor față de emitenți sau potențiali emitenți. Oportunitatea unui astfel de proiect vine în contextul creșterii vizibilității pieței de capital românești pe plan internațional din ultimii ani, recentelor listări ale companiilor private și interacțiunii tot mai frecvente dintre investitori cu companiile locale.

Adrian Tănase, Director General BVB:

Mă bucur că inițiativei, pe care Bursa de Valori București a susținut-o încă de la început, i s-au alăturat companii listate mari și companii cu potențial de listare, precum și profesioniști în acest domeniu. Îmbunătățirea transparenței companiilor listate răspunde exigențelor investitorilor, fie că vorbim de cei internaționali sau locali, instituționali sau individuali. O mai bună înțelegere a activității operaționale și a strategiei unei companii poate avea impact asupra evaluării acesteia.

ARIR a fost înființată cu sprijinul profesioniștilor în relația cu investitorii (IR) din cadrul companiilor listate, companiilor interesate de listare la bursă, fondurilor de investiții, precum și companiilor de consultanță în domeniu.

Prin intermediul Asociației, profesioniștii în IR vor contribui la elaborarea și implementarea celor mai bune practici de comunicare cu investitorii, creșterea gradului de transparență a companiilor listate și conformare cu principiile de guvernanța corporativă, cu scopul de a oferi investitorilor și acționarilor elemente esențiale ale unei decizii informate de investire.

Activitatea Asociației se va concentra pe 5 direcții strategice, cu următoarele obiective:

  1. Evaluare – Măsurarea periodică a percepției investitorilor față de companiile listate;

  2. Prezentare – Îmbunătățirea prezentării companiilor listate;

  3. Reglementare – Monitorizarea cadrului legislativ și susținerea opiniilor membrilor;

  4. Comunicare – Consolidarea legăturilor cu comunitățile de investitori și analiști;

  5. Recunoaștere – Promovarea companiilor care implementează cele mai bune practici.

Membrii fondatori au desemnat următorul Consiliu Director al ARIR: Daniela Șerban, Președinte – Independent (McGuireWoods), Adrian Tănase (Bursa de Valori București), Ioana Bîrsu (Franklin Templeton), Viorel Vasiu (Transelectrica) și Tony Romani – Independent (Electrogrup).

ARIR își propune, de asemenea, să fie o platformă prin care companiile să recruteze angajați pentru activitățile de relații cu investitorii.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0