Erste Group raportează un profit net de 1,26 mld. EUR în 2016

Erste Group raportează un profit net de 1,26 mld. EUR în 2016

Rezultate foarte bune pentru Erste Group, acţionarul majoritar al BCR, în anul 2016: profitul net a atins 1,26 miliarde de euro, iar volumul de credite noi a fost de 4,8 miliarde euro.

“Erste Group a obţinut anul trecut cele mai bune rezultate înregistrate vreodată. Am înregistrat un profit net de 1,26 miliarde de euro datorită costurilor de risc mai mici determinate de o îmbunătăţire a calităţii activelor care a făcut ca rata creditelor neperformante să scadă la un nivel de sub cinci procente. Venitul operaţional s-a redus moderat, sub presiunea contextului caracterizat de dobânzi reduse, iar costurile operaţionale s-au majorat ca urmare a investiţiilor în sistemele IT şi în digitalizare. Creditarea a crescut la un nivel rezonabil, cu aproape 5 miliarde de euro credite nete nou acordate în 2016, în timp ce depozitele clienţilor – în total retail şi companii – au crescut cu peste 10 miliarde de euro. Acest flux de economii este un indicator puternic al încrederii acordate Grupului nostru, pe de altă parte arată încă o dată că doar nivelul redus al dobânzilor nu este suficient pentru a stimula investiţiile.
În contextul în care regiunea ECE şi-a menţinut ritmul accelerat de creştere la un nivel peste media din zona euro, toate subsidiarele noastre au avut rezultate bune, contribuind la profitul net solid al Grupului. Prin urmare, am reuşit să ne creştem de peste două ori baza de capital faţă de momentul declanşării crizei financiare globale, îmbunătăţindu-ne semnificativ indicele capitalului comun de rang 1, la 13,4% la finalul anului. Pe baza acestor rezultate bune, vom propune plata unui dividend de un euro pe acţiune către acţionarii noştri.
În 2017 şi anii următori ne vom concentra asupra investiţiilor care ne vor ajuta să înţelegem mai bine clienţii şi situaţia lor individuală, inclusiv printr-o gestionare inteligentă a datelor, şi ne vom preocupa să oferim servicii bancare cu adevărat personalizate şi relevante pentru ei,” a declarat Andreas Treichl, CEO al Erste Group.
Venitul net din dobânzi s-a diminuat la 4.374,5 mil. EUR (-1,6%; 4.444,7 mil. EUR), în principal pe fondul menţinerii contextului caracterizat de dobânzi reduse şi al scăderii semnificative a creditelor neperformante. Această evoluţie nu a fost compensata integral de creşterea creditării. Venitul net din taxe şi comisioane s-a redus la 1.783,0 mil. EUR (-4,2%; 1.861,8 mil. EUR), reflectând un declin al venitului din creditare şi servicii de plăţi precum şi un venit mai mic din operaţiuni cu valori mobiliare. Venitul net din tranzacţionare s-a majorat la 272,3 mil. EUR (+29,6%; 210,1 mil. EUR). Prin urmare, venitul operaţional a scăzut la 6.691,2 mil. EUR (-1,2%; 6.771,8 mil. EUR). Cheltuielile administrative generale au crescut la 4.028,2 mil. EUR (+4,1%; 3.868,9 mil. EUR), în principal din cauza costurilor de IT şi consultanta mai ridicate precum şi a majorării cheltuielilor de personal la 2.339,3 mil. EUR (+4,2%; 2.244,6 mil. EUR). Această evoluţie a determinat diminuarea profitului operaţional la 2.663,0 mil. EUR (-8,3%; 2.902,9 mil. EUR). Raportul cost/venit s-a situat la 60,2% (57,1%). Câştigul din activele şi pasivele financiare neevaluate la valoarea justă în contul de profit şi pierdere (net) include un profit, raportat în trimestrul al doilea, din vânzarea acţiunilor la VISA Europe în suma de 138,7 mil. EUR.
Costurile nete cu provizioanele aferente activelor financiare au scăzut semnificativ la 195,7 mil. EUR sau 15 puncte de bază din nivelul mediu al împrumuturilor brute către clienţi (-73,2%; 729,1 mil. EUR sau 56 puncte de bază), pe fondul scăderii semnificative a creditelor neperformante şi creşterii veniturilor din recuperarea creditelor deja amortizate în România şi Ungaria. Rata creditelor neperformante s-a îmbunătăţit semnificativ la 4,9% (7,1%). Rata de acoperire a creditelor neperformante a crescut considerabil la 69,1% (64,5%).
Poziţia ”alte venituri operaţionale” s-a situat la -665,0 mil. EUR (-635,6 mil. EUR). Aceasta include cheltuielile aferente contribuţiilor anuale la fondurile de rezoluţie în valoare de 65,6 mil. EUR (51,3 mil. EUR). Taxele pe operaţiunile bancare şi financiare s-au situat la 388,8 mil. EUR (236,2 mil. EUR). Această creştere s-a datorat platii extraordinare a taxei bancare introdusă de Legea austriacă privind taxarea băncilor (Stabilitätsabgabegesetz) în valoare de 200,9 mil. EUR care precede o reducere semnificativă a viitoarelor plăti anuale de taxe bancare în Austria. Per ansamblu, în Austria, taxele pe operaţiunile bancare au fost în valoare de 306,7 mil. EUR (128,6 mil. EUR). În Ungaria, taxele pe operaţiunile bancare s-au diminuat semnificativ la 57,0 mil. EUR (84,0 mil. EUR) iar în Slovacia s-au situat la 25,1 mil. EUR (23,6 mil. EUR).
Deoarece contribuţiile la profit ale băncilor de economii care fac parte din sistemul de cross-garantare au scăzut uşor de la niveluri istorice foarte ridicate, taxa pe participaţiile minoritare a scăzut la 272,0 mil. EUR (-11,4%; 307,0 mil. EUR). Rezultatul net atribuibil proprietarilor societăţii mama a crescut la 1.264,7 million (+30,6%; 968,2 mil. EUR).
Capitalul total – ajustat pentru capitalul de rang 1 adiţional – a crescut la 16,1 mld. EUR (14,8 mld. EUR). După aplicarea deducerilor şi filtrelor conform cadrului de reglementare CRR, capitalul comun de rang 1 (CET 1, Basel 3 implementat parţial) s-a majorat la 13,6 mld. EUR (12,1 mld. EUR); totalul fondurilor proprii eligibile (Basel 3 implementat parţial) s-a situat la 18,8 mld. EUR (17,6 mld. EUR). Riscul total, respectiv activele ponderate la risc, inclusiv riscurile de credit, de piaţă şi cele operaţionale (Basel 3 implementat parţial) au crescut la 101,8 mld. EUR (98,3 mld. EUR). Indicele capitalului comun de rang 1 (CET 1, Basel 3 implementat parţial) s-a situat la 13,4% (12,3%), iar indicele capitalului total (Basel 3 implementat parţial) la 18,5% (17,9%).
Totalul activelor a crescut la 208,2 mld. EUR (199,7 mld. EUR), în principal datorită majorării numerarului şi a şoldurilor de numerar, în principal a şoldurilor de numerar la băncile centrale, la 18,4 mld. EUR (12,4 mld. EUR). Portofoliul de credite şi avansuri către clienţi (net) s-a majorat la 130,7 mld. EUR (+3,8%; 125,9 mld. EUR). Activele mobiliare deţinute pentru tranzacţionare au scăzut la 8,0 mld. EUR (8,7 mld. EUR). În privinţa pasivelor, depozitele de la clienţi au crescut semnificativ – în special în Cehia, Austria şi România – la 138,0 mld. EUR (+7,9%; 127,9 mld. EUR). Depozitele de la bănci s-au majorat la 14,6 mld. EUR (+3,0%; 14,2 mld. EUR). Titlurile de creanţă, în special obligaţiunile şi obligaţiunile garantate cu credite ipotecare, au scăzut la 27,2 mld. EUR (-8,3%; 29,7 mld. EUR). Raportul credite/depozite s-a situat la 94,7% (98,4%).

PERSPECTIVE
Erste Group estimează o rentabilitate a capitalului tangibil (ROTE) de peste 10% în 2017. Creşterea economică solidă anticipată în pieţele principale Republica Ceha, Slovacia, Ungaria, România, Croaţia, Şerbia şi Austria, menţinerea evaluării foarte pozitive a profilului de risc al băncii şi reducerea semnificativă a taxei bancare din Austria ar trebui să fie factori de susţinere pentru obţinerea acestui obiectiv. Pe de altă parte, contextul marcat în continuare de dobânzi reduse, ne-recurenta unor efecte extraordinare precum vânzarea acţiunilor VISA alături de potenţialele până acum necuantificabile riscuri politice ar putea să îl pună în pericol.
În 2017, evoluţia pozitivă a economiei ar trebui să se reflecte în rate de creştere (creştere reală a PIB-ului) cuprinse între 1,5% şi 4,5% în pieţele principale din ECE în care activează Erste Group. Toţi ceilalţi parametri economici sunt aşteptaţi să evolueze de asemenea semnificativ. Ratele şomajului ar urma să scadă în continuare – în Cehia şi Ungaria acestea sunt deja printre cele mai reduse din UE. Se estimează că inflaţia se va menţine la un nivel redus, iar poziţiile competitive puternice ar trebui să ducă din nou la excedente ale contului curent. Este de aşteptat că situaţia fiscală şi nivelele datoriei publice să rămână la un nivel solid. Pentru Austria, în schimb, se estimează o creştere mai puţin dinamica, la o rată de 1,5%. Rata şomajului se aşteaptă să se stabilizeze în 2017 după ce a marcat o creştere în 2016. Per ansamblu, creşterea continua să fie determinată de consumul intern în toate economiile, deşi se aşteaptă ca exporturile să aibă o contribuţie pozitivă în majoritatea ţărilor.
În acest context, Erste Group se aşteaptă la o creştere de 4-6% a creditării nete, care este necesară pentru a compensa presiunea pe marjă rezultată din reinvestirea în obligaţiuni suverane în actualul context marcat de rate reduse ale dobânzii. Îmbunătăţirea semnificativă a calităţii activelor are de asemenea un impact negativ asupra veniturilor nete din dobânzi. Cu fiecare reducere suplimentară a portofoliului de credite neperformante – cauzată pe de o parte de vânzările de credite neperformante dar şi de îmbunătăţirea calităţii portofoliului – venitul net din dobânzi va scădea pe fondul unui efect de “unwinding” mai redus. Per ansamblu, Erste Group se aşteaptă ca, în cel mai bun caz, să poată menţine venitul net din dobânzi la un nivel stabil în 2017. Dacă mediul ratelor de dobândă rămâne neschimbat, un declin moderat ar putea fi însă posibil.
Este de aşteptat că a doua componentă cheie, venitul net din taxe şi comisioane, să rămână în 2017 la aproximativ acelaşi nivel ca în anul precedent. Un impuls pozitiv ar trebui să fie dat de creşterea anticipată a cererii de credite şi dinamica mediului economic. După un an slab în 2016, operaţiunile cu valori mobiliare ar trebui de asemenea să crească din nou. Se aşteaptă ca celelalte componente ale venitului să rămână stabile, în cea mai mare măsură, în ciuda volatilităţii venitului net din tranzacţionare. În consecinţă, venitul operaţional ar trebui să rămână stabil în 2017 sau să scadă marginal în cazul în care creşterea creditării va fi sub nivelul estimat.
Cheltuielile operaţionale sunt aşteptate să crească cu 1-2% în 2017. Această creştere a costurilor va fi în principal determinată de investiţiile în IT necesare pentru a asigura viitoarea competitivitate a Erste Group şi de măsurile impuse de cerinţele de reglementare. Noi investiţii în simplificarea produselor, standardizarea proceselor sau implementarea la nivel de grup a platformei digitale George se înscriu în strategia digitală. După implementarea în Austria, George va fi lansat în 2017 şi în Republica Ceha, Slovacia şi România. Generatori suplimentari de costuri sunt cheltuielile de reglementare legate spre exemplu de implementarea IFRS 9 de la începutul anului 2018 sau de pregătirile pentru AnaCredit, un set de date cu creditele bancare la nivel european supravegheat de BCE. Prin urmare, se estimează că profitul operaţional va scădea uşor în 2017.
Costurile de risc ar urma din nou să sprijine profitul net în 2017. Deşi are un impact negativ asupra venitului net din dobânzi, contextul marcat de dobânzi reduse are un efect pozitiv asupra costurilor de risc care, spre deosebire de venitul net din dobânzi, beneficiază suplimentar şi de reducerea creditelor neperformante. Totuşi, Erste Group nu se aşteaptă la o recurenţă a minimului istoric din 2016 privind costurile de risc, de doar 15 puncte de bază din nivelul mediu al împrumuturilor către clienţi. Deşi previziuni precise sunt dificil de făcut în contextul actual, Erste Group estimează pentru 2017 costuri de risc de circa 30 puncte de bază din nivelul mediu al împrumuturilor către clienţi.
Indicatorul “alte venituri” este estimat să evolueze în mod clar pozitiv. Deşi efectele extraordinare ale vânzării acţiunilor VISA nu vor reapărea, taxa bancară în Austria va scădea semnificativ după plată extraordinară în valoare de 200,9 milioane EUR către Fondul de Inovaţie în 2016. Ca urmare, acest indicator se va îmbunătăţi dacă nu vor apărea alte evenimente neprevăzute.
Estimând o cotă de impozitare similară cu cea din 2016 şi o taxă pe participaţiile minoritare similară, Erste Group are ca obiectiv o rentabilitate a capitalului tangibil (ROTE) de peste 10%.
Potenţiale riscuri privind perspectivele sunt impactul politicilor monetare expansioniste ale băncilor centrale inclusiv dobânzile negative; riscurile politice precum cele legate de alegerile care au loc în economiile cheie ale UE, riscurile geopolitice şi cele economice globale sau iniţiativele de protecţie a consumatorilor.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0