20 milioane lei – cea mai mare despăgubire încasată de o companie asigurată

Cea mai mare despăgubire achitată anul trecut de o companie Membră UNSAR în baza asigurărilor de bunuri și proprietăți dedicate afacerilor a fost de 19,8 milioane lei, arată o analiză a asociației.

Despăgubirea a fost achitată unui client persoană juridică afectat de consecințele unui incendiu – risc care, în fiecare an, generează cele mai importante daune sediilor, bunurilor, echipamentelor și/sau utilajelor.

“Riscul de incendiu continuă să fie principala provocare pentru o afacere, atunci când ne referim la anvergura daunelor produse. Este important însă de știut că există soluții de asigurare dedicate protejării afacerilor care acoperă și acest risc”, a declarat Alexandru CIUNCAN, Președinte & Director General al UNSAR.

Practic, riscul de incendiu este cel care a generat 60% din Top 50 cele mai mari dosare de daună plătite anul trecut de către companiile de asigurări Membre UNSAR pentru daune produse bunurilor și/sau proprietăților asigurate. Pe de altă parte, dacă ne uităm la impactul financiar, incendiul este responsabil pentru 80% din valoarea daunelor care alcătuiesc acest Top 50.

“Deși polițele dedicate mediului de afaceri sunt produse complexe, care acoperă multe tipuri de riscuri, jumătate din totalul despăgubirilor achitate în baza soluțiilor de protecție financiară dedicate au fost plătite doar pentru daunele produse bunurilor și proprietăților. Acest lucru certifică faptul că nevoia de protecție este mai mult decât evidentă, iar achiziția unui plan #BusinessSOS va face mereu diferența într-o călătorie antreprenorială”, a precizat Alina BĂRBULESCU, Specialist Asigurări Bunuri & Proprietăți în cadrul UNSAR.

Lansat recent, demersul #BusinessSOS 4.0 se adresează antreprenorilor care doresc să devină mai responsabili și să se informeze despre soluțiile de protecție financiară. În baza acestor tipuri de polițe, companiile de asigurări din România achită zilnic despăgubiri de aproape 1 milion de lei. Mai multe detalii, aici

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0