20% reducere pentru clienții UniCredit la expoziția Efectul Picasso

20% reducere pentru clienții UniCredit la expoziția Efectul Picasso

UniCredit Bank, partenerul principal al expoziției „Efectul Picasso”, găzduită de MARe/Muzeul de Artă Recentă din București, oferă clienților băncii o reducere de 20% la biletele achiziționate cu cardurile emise de bancă. Din 27 septembrie 2023 până în 8 ianuarie 2024, MARe/Muzeul de Artă Recentă din București și UniCredit Bank prezintă 46 de lucrări (picturi, desene, gravuri) semnate Picasso și 65 de lucrări (picturi, sculpturi, ceramică, graffiti) semnate de 37 de artiști români contemporani, influențați de opera marelui artist de artă modernă, Pablo Picasso.

Achiziționarea biletelor cu discount prin cardul UniCredit se poate face online pe:

“Suntem preocupați de nevoile clienților noștri și dorim să îi aducem mai  aproape de universul UniCredit, de câte ori avem ocazia. Răsplătim fidelitatea clienților noștri printr-un discount de 20% aplicat la orice achiziție de bilet făcută prin card UniCredit pentru expoziția “Efectul Picasso”. Pe de-o parte, încurajăm comunitățile să crească prin consumul de cultură,  susținând una dintre cele mai importante expoziții organizate vreodată la noi în țară. Pe de altă parte, ne dorim prezența tuturor clienților noștri  în fața acestor opera de artă, oferindu-le bilete mai accesibile și suntem bucuroși că putem face asta ” a subliniat Antoaneta Curteanu, Vicepreședinte Executiv Divizia Retail la UniCredit Bank.

Expoziția „Efectul Picasso” se înscrie în programul Célébration Picasso: 1973-2023, marcând 50 de ani de la dispariția marelui pictor modernist. România este singura țară din Europa Centrală și de Est inclusă în acest proiect impresionant, inițiat de Franța și Spania.

Vizitatorii expoziției vor avea posibilitatea să achiziționeze și un catalog bilingv cu peste 100 de ilustrații full-color ale lucrărilor expuse, însoțite de comentariile unor renumiți istorici de artă români și francezi.

Despre Expoziția „Efectul Picasso”

Un eveniment prezentat de MARe/Muzeul de Artă Recentă și UniCredit Bank, în parteneriat cu Musée National Picasso-Paris, Ministerul Apărării Naționale, Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, Ambasada Franței, Institutul Francez din România.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0