Iniţiativa legislativă privind holdingurile va fi supusă în următoarea perioadă dezbaterii în Parlament iar în Codul Fiscal au fost introduse scutiri de impozit pe câştiguri de capital şi pe cele din lichidare, tocmai pentru a da încuraja stabilirea holdingurilor în România, a declarat Dan Manolescu, secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice, la „Gala Business-ului Românesc – România Top 100 Companii”, organizată de Finmedia.
“Există în acest moment în Parlament două iniţiative legislative privind grupurile de tip holding şi în următoarea perioadă vor fi supuse dezbaterii. Este o lege mult mai amplă, care încearcă să acopere mai multe zone de reglementare, inclusiv partea juridică. Astfel, există premisele să avem în România o legislaţie mult mai favorabilă şi mai consistentă”, a spus Manolescu.
Dan Manolescu a remarcat că în cadrul clasamentului România Top 100 Companii sunt foarte puţine companii cu capital românesc şi a arătat că Ministerul de Finanţe a luat mai multe măsuri pentru îmbunăţăţirea mediului de afaceri. „Mă refer la prevederile fiscale favorabile firmelor de tip holding. Este vorba de introducerea în legislaţie, în Codul Fiscal, a unor scutiri de impozit pe câştigul de capital şi pe câştigul din lichidare care dau posibilitatea stabilirii în Romania a unor firme de tip holding. E o perioadă în care, după ce s-a întâmplat în Cipru, în primăvară, antreprenorii români care au avut business acolo îşi caută alternativă şi cred că o astfel de măsură le oferă posibilitatea de a avea în România o alternativă pentru a-şi reloca business-urile”, a spus oficialul MFP.
Legea Holdingului este unul dintre actele legislative cerute de peste cinci ani de mediul de afaceri din România.
Finmedia organizează de 13 ani “Gala România Top 100 Companii”, unde sunt recunoscute şi promovate rezultatele, evoluţiile şi excelenţa companiilor ce activează în România.
COMMENTS