Statele Unite cer Germaniei să consume mai mult

international

Guvernul Statelor Unite consideră că Germania ar trebui să consume mai mult şi să accelereze proiectul uniunii bancare din zona euro, poziţie care va fi reiterată în următoarele zile cu ocazia unei vizite la Berlin a secretarului general al Trezoreriei SUA, Jack Lew, potrivit Financial Times.

Lew se va întâlni în următoarele zile la Berlin cu ministrul german al Finanţelor, Wolfgang Schäuble, în timpul unui turneu de trei zile în Europa, timp în care oficialul american se va opri şi la Paris şi Lisabona.

În urmă cu două luni, Trezoreria SUA denunţa Germania într-un raport pentru excedentul uriaş de cont curent, considerând că dezechilibrul dintre exporturile şi importurile cele mai mari economii europene favorizează deflaţia în Europa şi la nivel global.

O sursă oficială americană a sugerat pentru FT că guvernul american continuă să vadă modelul economic german drept o problemă.

„Credem că creşterea slabă a cererii interne din Germania a împiedicat o ajustare mai puternică, mai echilibrată în raport cu zona euro şi cu creşterea economică globală în ansamblu”, a afirmat pentru FT oficialul SUA.

Sursa citată a subliniat că executivul UE, Comisia Europeană, a reclamat probleme similare cu politica economică a Germaniei.

Germania a contestat ferm opinia Trezoreriei SUA, considerând că nu este necesară corectarea vreunui dezehilibru, iar excedentul de cont curent nu reprezintă un motiv de îngrijorare pentru guvernul de la Berlin, pentru zona euro sau pentru economia globală.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0