6.260 de elevi s-au înscris la finala națională a concursului european  de educație financiară European Money Quiz

6.260 de elevi s-au înscris la finala națională a concursului european de educație financiară European Money Quiz

Peste 6.260 de elevi, cu vârsta între 13-15 ani, din 390 de școli, licee și colegii de la nivel național s-au înscris la ediția a VI-a a finalei naționale a concursului European Money Quiz organizată de Asociația Română a Băncilor în parteneriat cu Banca Naţională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Ministerul Finanțelor și Institutul Bancar Român. European Money Quiz este o competiție europeană care s-a desfășurat în cadrul Global Money Week și European Money Week, în luna martie 2024, acestea fiind programe internaționale de conștientizare privind creșterea nivelului de educație financiară și digitală. 

În urma celor trei sesiuni organizate anul acesta în cadrul concursului național European Money Quiz, locul I a fost câștigat de elevi din București, respectiv de la Colegiul Național Spiru Haret București, Școala Gimnazială „Nicolae Labiș” București și de la Școala nr. 41 București.

În cadrul fiecărei sesiuni, câștigătorii locului I primesc un premiu în valoare de 3.000 lei net, câștigătorii premiului II beneficiază de 2.000 lei, iar ocupanții locului III primesc un premiu în valoare de 1.000 lei.

Dintre câștigătorii locurilor I, doi elevi cu cel mai bun punctaj, de la Colegiul Național Spiru Haret București și Scoala Gimnazială „Nicolae Labiș” București, vor reprezenta România și vor concura la finala europeană a concursului de educație financiară European Money Quiz care se desfășoară la data de 19 aprilie 2024 la Bruxelles.

La competiție participă peste 30 de state europene, iar câștigătorii vor primi titlul de campioni europeni ai banilor în 2024 și premii în bani.  

Banca Națională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Ministerul Educației, Ministerul Finanțelor și Asociația Română a Băncilor realizează programe comune de educație financiară și au elaborat proiectul Strategiei Naționale de Educație Financiară ce urmează să fie aprobat până la sfârșitul trimestrului doi al acestui an. Creșterea nivelului de educaţie financiară contribuie la îmbunătăţirea rezilienței financiare a cetățenilor, a gradului de bunăstare economică individuală și la dezvoltarea economică.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0