Techcelerator, acceleratorul din România care sprijină financiar startup-urile de tehnologie prin intermediul partenerului său exclusiv GapMinder, a finalizat selecția celor mai bune aplicații pentru a doua rundă a programului. Acestea vor beneficia de mentorat intensiv pentru dezvoltarea businessului pentru o perioadă de 10 săptămâni, dar și de investiții de 25.000 euro, fiecare, din partea fondului de capital de risc GapMinder, cofinanțat prin Programul Operațional pentru Competitivitate.
Pentru cel de-al doilea lot al programului Techcelerator au aplicat 172 de startup-uri din România și din străinătate. În urma unei evaluări atente, după întâlnirea cu echipele Techcelerator și GapMinder în cadrul unei sesiuni de tip bootcamp, au fost selectate 8 startup-uri tech inovatoare care apoi au fost invitate să se alăture programului.
Techcelerator a vizat companiile cu proiecte aflate în faza minimă viabilă (MVP) din domenii precum IT și software, securitate cibernetică, inteligență artificială (AI) și machine learning (ML), transformare digitală, soluții informatice pentru sectorul sănătății, Fintech (inclusiv aplicații care includ tehnologia blockchain). Componența echipei și coeziunea acesteia au fost alți factori importanți în procesul de evaluare.
Startup-urile care vor face parte din al doilea lot al Techcelerator sunt:
• BAAM, piață imobiliară online bazată pe AI și Blockchain, care îi ajută pe clienți să cumpere proprietăți în străinătate rapid, făcând alegeri avizate, în siguranță și fără obstacole.
• DCDN, rețea de distribuire descentralizată a conținutului web care creează un ecosistem transparent și echitabil pentru partajarea conținutului și distribuirea veniturilor.
• FormulaDB, baza de date și platforma care implică un nivel minimal de codare ce permite utilizatorilor să implementeze propriile aplicații cu o intensitate mare de date. Nu sunt necesare abilități prealabile de programare.
• uVibe, ghid urban în timp real pentru alegerea celor mai bune locuri din oraș pe baza semnalizării sociale
• LiveCare, soluție hardware și software pentru monitorizarea, în timp real, a pacienților spitalizați. LiveCarePatch este wireless, rezistent la apă, ușor de purtat și destinat utilizării zilnice.
• Beez, aplicație gratuită și distractivă care ajută utilizatorii să înceapă economisirea imediat și care le va permite să atingă stabilitatea financiară prin planificarea bugetului și prin atragerea investițiilor fără efort.
• XVision, aplicație automată de analiză a radiațiilor X care poate genera și diagnostica o radiografie obișnuită prin furnizarea unei hărți termice a ariilor de interes din imagine.
• Stockberry, aplicație care folosește inteligența artificială și instrumente statistice avansate pentru a reda un indicator de sentiment relevant și a evalua riscul portofoliului tău de acțiuni sau monede virtuale.
Cele 8 startup-uri vor beneficia de o primă rundă de investiții de 25.000 euro fiecare din partea partenerului exclusiv GapMinder, în schimbul unei participații de 6% din companie. La sfârșitul programului, startup-urile care au făcut progrese vizibile au șansa de a beneficia de o a doua rundă de investiții de până la 75.000 de euro, convertibile în acțiuni.
„Selecția finaliștilor din runda a doua a fost și mai dificilă deoarece calitatea și potențialul soluțiilor prezentate au fost mai ridicate. Am învățat multe în urma primei ediții și am decis să ne concentrăm și pe aspecte care pot părea mai puțin relevante, cum ar fi coeziunea echipelor. Poți avea o soluție incredibilă, dar dacă nu există echipa potrivită pentru a o dezvolta, rămâne doar o idee. Am fost mai selectivi pentru că am vrut să oferim ce avem mai bun echipelor merituoase”, a declarat Alexandru Ruff, partener GapMinder VC.
Noua ediție a Techcelerator a început în noiembrie, are o durată de 10 săptămâni, și are loc atât în București, cât și în Cluj-Napoca, cu ajutorul a 50 de mentori români și străini. Techcelerator include sesiuni intensive de coaching de afaceri, mentorat, evaluare specifică ecosistemului de startup-uri și servicii de marketing. Startup-urile vor avea, de asemenea, acces la comunitățile internaționale pentru dezvoltarea și expunerea pe piața mondială. La sfârșitul programului de accelerare, startup-urile participante își vor prezenta public proiectele la un eveniment de tip DemoDay.
10 startup-uri au finalizat în iunie 2018 prima rundă de dezvoltare accelerată a Techcelerator, beneficiind de investiții totale de 250.000 de euro din partea fondului de capital de risc GapMinder Venture Partners.
GapMinder Venture Partners este un fond de investiții menit să ofere capital pentru companiile în stadiu incipient, dar cu potențial de creștere și pentru dezvoltarea IMM-urilor de tehnologie aflate în fază de expansiune atât la nivel local, cât și internațional. Fondul de investiții pune accentul pe tehnologie și servicii, diversificarea sectorială, obiective orientate spre produs, respectiv echipă. GapMinder investește în companii în prima fază de investiții (serie A), seed și pre-seed (accelerare).
Partenerii Fondului au o abordare directă ca investitori, sporind creșterea organică a companiilor prin implicarea directă în organizarea operațională, guvernanța corporativă, disciplina financiară și susținerea managementului.
GapMinder este co-finanțat în majoritate prin Programul Operațional Competitivitate 2014 – 2020.
Techcelerator este un program de accelerare care se adresează startup-urilor românești de tehnologie. Cu sedii în București și Cluj-Napoca, două centre importante ale inovației românești, Techcelerator este primul accelerator din România care alocă fonduri pentru dezvoltarea companiilor aflate în faza de (pre)accelerare. Susținerea financiară este acordată prin intermediul parteneriatului exclusiv cu GapMinder Venture Partners. Sunt vizate companiile tinere inovatoare, care apreciază că au potențial ridicat de dezvoltare și extindere la nivel internațional, din industrii în creștere, precum: software, securitate cibernetică, inteligență artificială, transformare digitală, soluții IT pentru sănătate, AgTech, Fintech și altele.
Fondul European de Investiţii (FEI) este parte a Grupului Băncii Europene de Investiții și este principalul finanțator de risc pentru IMM din Europa, prin instrumente de capital de risc, garanţii şi microfinanţare. În România, FEI implementează instrumente financiare finanțate prin fonduri structurale și fonduri de investiții: JEREMIE 2007-2013, Inițiativa pentru IMM și instrumentele financiare din cadrul PO Competitivitate, PO Regional și PNDR.
Programul Operațional Competitivitate 2014-2020 susține investiții menite să răspundă nevoilor și provocărilor legate de nivelul redus al competitivității economice, în special în ceea ce privește (a) sprijinul insuficient pentru cercetare, dezvoltare și inovare și (b) infrastructura subdezvoltată de Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor. POC beneficiază de o alocare de 1,33 miliarde euro din Fondul European de Dezvoltare Regională.
COMMENTS