80% dintre absolvenții Universității POLITEHNICA din București lucrează înainte de terminarea celor patru ani de studii

80% dintre absolvenții Universității POLITEHNICA din București lucrează înainte de terminarea celor patru ani de studii

Circa 4.000 de studenți vor absolvi în acest an programele de studii de licență ale celor 15 facultăți  din Universitatea POLITEHNICA din București. Festivitățile de absolvire vor avea loc în perioada 9-16 iulie.

Rata de angajare în rândul studenților UPB a crescut substanțial după modificarea planurilor de învățământ, când a fost introdusă, acum mai bine de 10 ani, practica obligatorie la finalul anului III, cu o durată de 360 ore. Astfel, aproximativ 60% dintre studenții UPB lucrează în domeniul ingineriei pe care îl studiază și aproximativ 20% lucrează în alt domeniu al ingineriei, față de cel studiat, înainte de finalizarea studiilor. Circa 30% dintre studenți și-au găsit locul de muncă la partenerii din mediul economic unde au facut stagiul de practică.

Salariul mediu al unui inginer debutant este de aproximativ 800 de euro net / lună și poate ajunge până la 2.000–3.000 euro /lună după primii ani de muncă.

Universitatea POLITEHNICA din București genereazăcel mai mare număr de ingineri din România – aproximativ 6.000 de absolvenți anual (licență și master), respectiv 19% din totalul absolvenților la nivel național în domeniile tehnologiei informației și comunicațiilor, precum și inginerie, prelucrare și construcții.

Meseria de inginer s-a schimbat, comparativ cu noțiunea de acum 30 de ani. Prin soluții tehnologice inovative, inginerii ne ajută să evoluăm, să construim o lume în care să trăim mai ușor. Este nevoie ca întreagasocietate să conștientizeze rolul inginerilor. România are nevoie de peste 600.000 de ingineri în următorii 10 ani, iar numărul total al absolvențilorde inginerie din acest an, din România, este cu 35% mai mic comparativ cu necesarul pieței, în timp ce la UPB reușim să acoperim doar 60% dintre solicitările de HR ale companiilor. Toate industriile care au legătură cu ingineria trag un semnal de alarmă cu privire la lipsa de specialiști”, explică Mihnea Costoiu, rector UPB.

UPB este singura universitate din România care a lansat acum 6 ani o agenție de plasare a forței de muncă – POLIJobs. Aproximativ 25.000 de oferte de locuri de muncă au ajuns în anul universitar 2021-2022 la studenții UPB, prin proiectele și parteneriatele dezvoltate cu diferite companii, universitatea având o rată de angajare de peste 91% după primul an de absolvire.

Printre principalele industrii interesate de studenții UPB sunt IT, telecomunicaţii, transporturi, energetică, precum și inginerie medicală.

Una dintre cele mai importante provocări în viitorul apropiat este trecerea la un sistem de învățământ hibrid, care să combine clasele fizice cu cele virtuale, valorificâd astfel și experiența acumulatăîn perioada pandemiei pentru zona de online.

De asemenea, până în 2027, UPB va fi recunoscută la nivel național ca un pol de excelență în servicii și soluții digitale în educația universitară.

Prin digitalizare și un sistem de învățământ hibrid oferim studenților posibilitatea de a învăța, dar și de a lucra simultan. Media notei de absolvire, după ciclul compet de studii universitare, în anul 2022 a fost de8, fiind reprezentativă pentru calitatea studenților. Peste 95% dintre absolvenții de licență continuă studiile de master, iar peste 15% dintre absolvenții de studii de masterat se înscriu la doctorat. Simultan cu activitățile curriculare dezvoltăm și programe de antreprenoriat, programe postuniversitare, dar şi programe de dezvolatare personală”, afirma Prof.univ.dr.ing. Horia Necula – Prorector.

Cercetarea în parteneriat cu diferite companii, valorificarea cercetării în scopul dezvoltării de noi produse și servicii, inovarea și crearea de start-up-uri în care studenții devin un factor activ, reprezintă o altă direcție strategică a UPB.

Viitorul este al tehnologiei, iar la UPB avem peste 80 de laboratoare și 68 de centre de cercetare cu tehnologie de ultimă generație, în care s-au investit peste 100.000.000 de euro în ultimii 5 ani. Colegii noștri folosesc zilnic aceste dotări, iar dovada cea mai expresivă a activității lor stă în cele peste 110 brevete depuse de universitate la OSIM. Și urmează altele, fiindcă la UPB totul evoluează continuu, într-o comunitate în care cadrele didactice și studenții lucrează în echipă, sprijinindu-se reciproc, pentru a aduce viitorul în prezent.”,arată Prof.univ.dr.ing. Cristian Doicin – Decanul Facultății de Inginerie Industrială și Robotică.

Unul dintre obiectivele vitale pentru UPB este legat de atragerea viitorilor studenți. Cei mai mulți absolvenți de licență din promoția acestui an provin din București,Ilfov, Prahova, Argeș, Constanța, Buzău și Dâmbovița.

Pentru admiterea din acest an estimăm un număr de peste 5.000de înscrieri la programele de studii de licență.

Comunicăm constant cu cele mai bune licee cu profil real din București și orașele mari din apropierea capitalei. Pentru elevi organizăm sesiuni de dezvoltare personală și conferințe tematice, iar pentru profesorii de matematică, informatică,fizică, chimie și economiepropunem discuții și workshopuri pe diverse teme legate de profilul viitorilor candidați UPB, precum și creșterea performanțelor elevilor. De asemenea, avem numeroase școli de vară și proiecte prin care elevi de liceu ne vizitează și participă la workshopuri și activități practice. Principalul obiectiv este ca elevii să conștientizeze faptul că profesia de inginer este una sustenabilă și bine plătită. În aceste vremuri tulburi în care hrana, energia, sănătatea, securitatea și tehnologia sunt domenii care ne afectează din ce în ce mai mult, ingineria reprezintă soluția.”, explică Gabriel Petrea, Director General Adjunct UPB.

O altă componentă importantă a strategiei noastre vizează atragerea studenților străini. Aproximativ 2.000 de studenți străini sunt înmatriculați anual în cadrul tuturor ciclurilor de studii din peste 40 de țări. Cei mai mulți, adică 58% provin din Europa de Est, din Asia 20% și din Africa 10%.

Universitatea POLITEHNICA din București are aproximativ 30.000 de studenți înscriși anual la toate ciclurile de învățământ, 15 facultăți și peste 1.800 de cadre didactice și cercetători.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0