Pe vremuri, o voce inspirată a spus că internetul îi apropie pe cei aflaţi la distanţă şi îi separă pe cei din preajmă. Cât adevăr! Potrivit unei noi cercetări întreprinse de Kaspersky Lab și iconKids & Youth, modul în care ne trăim viața digitală atunci când ne aflăm acasă are un mare impact asupra relațiilor cu membrii familiei. Având în vedere că tendința este să petrecem tot mai mult timp în mediul online, o cincime dintre părinți și copii declară că internetul și dispozitivele conectate pot fi o sursă de tensiune în familie.
Cercetarea, care a avut în vedere peste 3.700 de familii din șapte țări, ne oferă informații despre modul în care lumea digitală schimbă dinamica familiei tradiționale. Dacă, în trecut, părinții erau prima variantă la care apelau copiii în căutare de răspunsuri sau sfaturi, unul din patru părinți (23%) respondenți spune că acum copiii preferă să caute online decât să i se adreseze.
Studiul a arătat, de asemenea, că aproape jumătate (42%) dintre părinți nu sunt în lista de prieteni a copiilor lor, pe rețelele de socializare, iar – pentru unul din cinci părinți (18%) – motivul este jena pe care copiii ar simți-o.
Pe scurt, o cincime dintre părinți (21%) și copii (22%) spun că internetul poate cauza tensiuni în familie. Îngrijorător, unul din trei părinți (31%) crede că internetul îl izolează de copiii săi.
Conflictul ar putea fi exacerbat de faptul că dispozitivele folosite pentru a intra online sunt adesea comune. Două treimi dintre familiile participante la studiu au spus că folosesc în comun un computer. Prin urmare, 31% dintre părinți se plâng că al lor copil a stricat ceva la dispozitivul conectat sau l-a infectat cu un virus în timp ce era online (30%), iar un sfert (24%) au fost nevoiți să plătească ceva ce a comandat sau descărcat copilul.
Similar, 13% dintre copii își acuză părinții că au stricat un aparat, iar 16% se plâng că părinții lor le-au șters, din greșeală, informații de-ale lor.
Andrei Mochola, Head of Consumer Business la Kaspersky Lab, a spus: “Este normal ca utilizarea – mai ales în mod greșit – în comun a dispozitivelor conectate la internet să devină un motiv de conflict în familie. Însă faptul că petrecem tot mai mult timp online schimbă relațiile între membrii familiei. Este important ca familiile să mențină un dialog permanent despre cum să detecteze și să reacționeze în caz de potențiale pericole, iar părinții și copiii să agreeze regulile de bază despre cea mai bună modalitate de navigare în lumea digitală. De asemenea, este important să ia în serios protecția.
“Noi recomandăm instalarea unei soluții integrate de Internet security pentru acasă, pe toate dispozitivele. Acestea ar trebui dublate de programe de control parental, care pot bloca accesul la site-uri sau aplicații nepotrivite și evita situații de genul celor în care informații delicate sunt făcute publice sau șterse”, mai adaugă Andrei Mochola.
Janice Richardson, Senior Advisor la European Schoolnet, completează: “Chiar dacă Internetul devine o sursă de conflict în unele familii, un studiu recent, realizat de Centrul de cercetare al Comisiei Europene, subliniază o tendință în creștere, aceea ca frații și familia în formulă extinsă să preia un rol mult mai important în activitățile online ale copiilor. Deloc surprinzător, copiii recurg, instinctiv, la persoana care li se pare capabilă să rezolve probleme tehnice, să le dea sfaturi și răspunsuri obiective la întrebări delicate. Acest lucru subliniază cât este de important ca părinții să își dezvolte competențe în domeniul tehnologiei și să construiască relații de încredere cu copiii lor, dar și să stabilească reguli elementare de folosire a Internetului și a dispozitivelor, pentru a evita conflictele”.
COMMENTS