Prof.univ. dr. Bogdan Căpraru
În ultima perioadă, băncile au fost supuse unor presiuni din ce în ce mai mari atât dinspre partea legislativului cât și dinspre anumite zone de interese. Apropiindu-se perioada alegerilor parlamentare, unele formațiuni politice încearcă să obțină capital electoral pe seama unui război direct cu instituțiile bancare din România. Sub pretextul unor inevitabile, de altfel, conflicte apărute între bănci și o parte a clienților, se dorește „reinventarea” regulilor jocului din industria financiar-bancară. Ceea ce este mult mai grav este faptul că ostilitățile se îndreaptă de ceva vreme şi către una dintre instituțiile cele mai importante dintr-o economie – banca centrală, vârful piramidei sistemului bancar.
Desigur, nimeni nu contestă efectul pozitiv al criticilor activității unei instituții publice, pentru că de aceea avem democrație. Însă trebuie să se facă unele delimitări în acest sens. În primul rând, criticile trebuie elaborate de către cei în măsură să o facă în mod fundamentat, garantate de background-ul pe care aceștia îl au. Apoi, orice critică trebuie formulată în timp real și nu retroctiv! Altfel, demersul este lipsit de sens și nu mai poate schimba nimic în bine. După război, mulți viteji se arată! Mai mult, atunci când acestea vin în cascadă într-o perioadă scurtă de timp, mai ales pe final de mandat, putem intui că ele sunt făcute cu premeditare și reprezintă anumite grupuri de interese, nefiind nicidecum constructive și ancorate în posibile adevăruri.
Nu vreau sa mă refer la anumite nume aflate în grupul criticilor, pentru că nu acesta este scopul intervenției mele! Însă nici nu putem să stăm deoparte şi să asistăm ca la un spectacol de comedie sau de dramă, fără să luăm atitudine. Soarta stabilității financiare dintr-o țară nu e o glumă (deşi unii aşa o tratează) și nu poate fi lăsată la voia întâmplării. Niciodată până în prezent BNR nu a mai fost atacat cu atâta virulența, asta în contextul în care performanțele sistemului bancar din ultimul timp au fost cele mai bune din 1990 până în prezent. Pare un paradox, nu-i așa?
Sistemul bancar al unei națiuni este clădit pe încrederea acesteia în el. Odată slăbită această încredere pot apărea turbulențe și probleme majore. Sunt mai importante orgoliile și mercantilismul decât aceste costuri pe termen lung? Starea aceasta de tensiune și defăimare poate crea fenomene sociale nedorite și nu pot să nu mă întreb cine și le va asuma?
În ceea ce privește criticile aduse de profesioniști, de oameni care știu „meserie”, cred că mai corect și indicat din partea lor ar fi să acționeze nu doar prin simple postări pe blog-uri, ci să pună pe „masă” studiile, analizele care demonstrează cele invocate. Altfel putem conclude că au fost luate „la pilă”, ca „să dea bine”. Am vrea să vedem concret care ar fi fost alternativele corecte și obiective la deciziile luate de BNR până în prezent, astfel încât critica să fie constructivă şi fezabilă. De asemenea, am vrea să vedem ce ar trebui făcut de acum încolo în ceea ce privește politicile instituției de pe strada Doamnei, într-un mod coerent, obiectiv, fără patos sau zeflemea. În felul acesta am putea considera opiniile criticilor profesioniste și îndreptățite. Astfel, și cei aflați la pupitrul de unde se iau deciziile băncii centrale ar putea să vină cu argumentele lor în apărare, într-un mod deschis și transparent. Sau poate, minune, cele două tabere ar ajunge la un consens, ar bate palma și ar crea o echipă care să scoată țara din „prăpastie” (dacă într-adevăr acolo se află)! Astfel, toată materia cenușie de valoare și energiile ar avea un scop comun și economia românească ar avea de câștigat.
De asemenea, unii dintre critici ar trebui să ia aminte și la faptul că, pentru a fi credibili și pentru a li se interpreta intervențiile ca fiind de bună credință, ar trebui să se concentreze pe anumite probleme reale, de fond, nu de formă. A căuta nod în papură la orice și a găsi doar subiecte de discordie, de tabloid, nu probează decât slăbiciune, frustrare și lipsă de profesionalism. O atitudine constructivă ar fi de dorit.
Dincolo de opiniile mai mult sau mai puțin independente politic, mi se par grave, așa cum am spus anterior, intervențiile aventuriere și lipsite de profesionalism ale unor reprezentanți din Parlament. Oare nu mai sunt și alte forme în care să își manifeste „bunele intenții” și să își construiască bruma de capital electoral? De ce nu se bat în campaniile electorale în dezbateri legate de autostrăzi, unde suntem codașii Europei sau de investițiile din educație or sănătate? Și cred că lista ar putea curge mai departe! Electoratul se va sătura la un moment dat de ”pâine și circ”, iar „judecata de apoi” va veni mai repede decât își vor închipui unii, aici, pe pământ (a se citi la urne)!
Nu de alta, dar modul cum se pune problema ne aduce aminte de anii imediat de după cel de-al doilea război mondial, când băncile, alături de antreprenori și investitori, erau declarate dușmani de clasă, spoliatori, întruchiparea a tot ce e mai rău. Rezultatul? Au urmat aproape 50 de ani de beznă în care România a regresat! Oare chiar nu putem învăța din trecut? Dacă nu, vom fi condamnați veșnic să îl repetăm!
COMMENTS