Fondul Monetar Internaţional a publicat ediţia de primăvară a World Economic Outlook (WEO), intitulată „Hopes, Realities and Risks”. În acest Raport cu privire la economia mondială, instituţia financiară internaţională atrage atenţia aupra câtorva aspecte fundamentale. Pe de o parte, FMI subliniază divergenţele economice manifestate pe parcursul ultimelor luni între principalele blocuri economice pe mapamond (statele dezvoltate; statele emergente şi în dezvoltare), dar şi în interiorul acestora. În acest context, FMI prezintă exemplul evoluţiilor divergente ale Statelor Unite şi Zonei Euro.
Pe de altă parte, entitatea notează o temperare a percepţiei cu privire la factorii de risc pe mapamond (comparativ cu toamna anului 2012): Zona Euro a supravieţuit, deocamdată, provocărilor fundamentale cu care se confruntă; în Statele Unite a fost evitat scenariul prăpastiei fiscale. Cu toate acestea, din perspectiva termenului mediu, factorii de risc se menţin la un nivel ridicat.
Nu în ultimul rând, instituţia observă o stabilizare a indicatorilor macroeconomici pe mapamond (după decelerarea din 2012 şi debutul slab din 2013), determinată de sentimentul pozitiv din pieţele financiare, precum şi continuarea procesului de ajustare a dezechilibrelor macroeconomice globale.
În acest context, Fondul Monetar Internaţional a revizuit (în diminuare) previziunile macroeconomice pentru trimestrele următoare. Conform scenariului macroeconomic central (actualizat), ritmul de evoluţie pentru PIB mondial ar putea converge (încă din 2013) către nivelul potenţial: creştere de 3,3% an/an în 2013 şi accelerare la 4% an/an în 2014. Convergenţa economiei mondiale către ritmul potenţial va fi asigurată în accepţiunea FMI de statele emergente şi în dezvoltare (creştere de 5,3% an/an în 2013 şi de 5,7% an/an în 2014). Economia Chinei şi Indiei ar putea accelera în 2013 (la 8% an/an, respectiv 5,7% an/an) şi 2014 (la 8,2% an/an, respectiv 6,2% an/an), conform previziunilor FMI.
Pe de altă parte, în economiile dezvoltate ritmul de creştere va stagna în acest an (la 1,2% an/an) şi va accelera la 2,2% an/an în 2014, conform previziunilor Fondului Monetar Internaţional. Pentru economia americană FMI previzionează o decelerare la 1,9% an/an în 2013, consolidarea bugetară fiind contrabalansată doar parţial de evoluţia consumului privat. Cu toate acestea, economia americană ar putea accelera la 3% an/an în 2014. În ceea ce priveşte Zona Euro, entitatea previzionează prelungirea contracţiei în 2013 (-0,3% an/an), în contextul propagării blocajului economico-financiar de la grupul periferic către grupul core al regiunii.
Conform acestui scenariu al FMI, economiile din Europa Centrală şi de Est ar putea accelera uşor începând cu 2013 (ritm de evoluţie pentru PIB de 2,2% an/an în acest an şi de 2,8% an/an în 2014), pe fondul perspectivelor de stabilizare şi de relansare graduală a Zonei Euro.
FMI previzionează o accelerare graduală a comerţului mondial pe parcursul trimestrelor următoare (3,6% an/an în 2013, 5,3% an/an în 2014). Acest scenariu are la bază contribuţia fluxurilor comerciale din statele emergente şi în dezvoltare, pe fondul implementării unor politici economice menite să reducă dependenţa acestor economii de climatul din statele dezvoltate. Exporturile economiilor emergente şi în dezvoltare ar putea accelera la 4,8% an/an în 2013, respectiv 6,5% an/an în 2014.
Pe de altă parte, entitatea consideră că în 2013 şi 2014 am putea asista la corecţii pentru cotaţiile internaţionale la ţiţei şi alte bunuri, pe fondul problemelor de potenţial economic cu care se confruntă atât economiile dezvoltate, dar şi cele emergente şi în dezvoltare. Conform scenariului FMI, preţul mediu al barilului de ţiţei ar putea să scadă cu 2,3% an/an în 2013 şi cu 4,9% an/an în 2014. Preţurile la alte bunuri s-ar putea contracta cu 0,9% an/an în 2013, respectiv 4,3% an/an în 2014.
Date fiind perspectivele de evoluţie sub potenţial pentru economia mondială pe termen scurt, dar şi previziunile cu privire la evoluţia cotaţiilor internaţionale la ţiţei şi alte bunuri, FMI apreciază că presiunile inflaţioniste se vor menţine reduse. Conform scenariului macroeconomic central, inflaţia din statele dezvoltate ar putea să se tempereze la 1,7% an/an în 2013, pentru a accelera uşor (la 2% an/an) în 2014. De asemenea, inflaţia din statele emergente şi în dezvoltare ar putea stagna la 5,9% an/an în 2013, pentru a decelera uşor (la 5,6% an/an în 2014).
Entitatea menţionează o serie de factori de risc pentru evoluţia economiei mondiale pe termen mediu şi propune o serie de recomandări de politică economică. Printre principalii factori de risc cu privire la evoluţia economiei mondiale pe termen mediu FMI subliniază: creştere lentă sau stagnare prelungită în Zona Euro; probleme de natura finanţelor publice în Statele Unite şi Japonia; aspecte referitoare la evoluţia output gap-ului, cu impact pentru presiunile inflaţioniste, la nivelul economiilor dezvoltate; riscurile asociate politicilor monetare non-standard; deteriorarea potenţialului economic.
În ceea ce priveşte recomandările de politică economică, pentru statele dezvoltate FMI menţionează: continuarea proceselor de consolidare bugetară la un ritm calibrat cu posibilităţile actuale (fără a avea impact negativ pentru procesul de relansare); continuarea politicilor monetare expansioniste; implementarea unor măsuri suplimentare pentru stabilitatea sistemelor financiare; implementarea reformelor structurale pentru diminuarea şomajului şi refacerea competitivităţii.
Pentru economiile emergente şi în dezvoltare FMI subliniază: recalibrarea politicilor macroeconomice; adresarea factorilor de risc asociaţi cu ritmul rapid de evoluţie a creditării şi cu nivelul ridicat al preţurilor activelor; consolidarea spaţiilor de manevră pentru politicile economice.
COMMENTS