Mugur Popescu, BCR Pensii: Cel mai mare investitor pentru Bursă sunt fondurile de pensii

Mugur Popescu, BCR Pensii: Cel mai mare investitor pentru Bursă sunt fondurile de pensii

75-80% din banii fondurilor de pensii sunt investiţi în obligaţiuni, în principal obligaţiuni de stat, şi în depozite, iar “după bănci, fondurile de pensii sunt cele mai mari deţinătoare de titluri de stat, cu o deţinere de 14%”, a anunţat Mugur Popescu, director Investiţii în cadrul BCR Pensii, invitat la o conferinţă organizată de Finmedia pe teme economice de actualitate. 

Avem rezultate bune ca randamente, avem un rol în economie, în piaţa de capital, şi încercăm să creştem acest rol. Dacă ar fi diverse companii care ar vrea să finanţeze prin obligaţiuni, prin acţiuni, de stat sau private, fondurile de pensii sunt acolo şi sunt foarte interesate să finanţeze proiecte bune în România. Peste 90% din active sunt investite în active româneşti. Noi avem un dublu rol, şi economic şi social, şi trebuie să fim foarte echilibraţi”, a mai declarata oficialul BCR Pensii.

Fondurille de pensii creează stabilitate şi sprijină economia, a mai afirmat acesta. În luna iunie a acestui an, Pilonul II avea active de aproximativ 6,1 miliarde de euro, iar Pilonul III, de 300 de milioane de euro, potrivit aceleiaşi surse.

Există şapte fonduri pe Pilonul II de pensii şi 11 fonduri pe Pilonul III, iar sumele totale acumulate sunt de 23 de miliarde de euro.

mugur-2

Din cele 6 miliarde ( n.r. active pe pilonul II), aproximativ un miliard sunt invetiţi la Bursa de Valori Bucureşti, unde fondurile de pensii chiar sunt cel mai mare investitor, reducând volatilitatea şi aducând stabilitatea”, a mai afirmat Mugur Popescu, director Investiţii BCR Pensii.

Una dintre problemele administratorilor fondurilor de pensii private este legată de calendarul contribuţiei cetăţenilor.

Datorită diverselor schimbări economice s-a amânat din nou acest calendar. Anul acesta, contribuţia este din nou de 5,1%. Exist promisiunea să ajungă de 6% în 2017. Instiuţiile internaţionale susţin continuarea calendarului de creştere a contribuţiilor şi critică schimbările conjuncturale”, a mai spus Mugur Popescu.

Pilonul II de pensii obligatorii a fost lansat în anul 2008. Până acum are 6,68 milioane de participanţi, potrivit BCR Pensii. Randamentul mediu anual de la lansare este de 9,49%. Pilonul III, reprezentând pensiile facultative, a fost lansat în 2007 şi are 400.000 de participanţi. Randamentul mediu anual este de 7,06%.

Priorităţile industriei pentru 2016 sunt creşterea contribuţiei la Pilonul II la 6%, adoptarea legii de plată a pensiilor private, îmbunătăţirea cadrului de investiţii, stabilitatea şi predictibilitatea cadrului legislativ, potrivit unui raport întocmit de BCR Pensii.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0