Bugetul de stat ar fi afectat în cazul unui potenţial faliment al Oltchim cu o sumă de peste 512 milioane lei în următorii cinci ani, potrivit unei analize prezentate de PCC SE, acţionar minoritar al companiei, într-o conferinţă de presă.
Impactul asupra Bugetului pentru perioada 2014 – 2017 a fost cuantificat prin luarea în considerare numai a scăderii impozitului pe salarii și a contribuţiilor aferente salariilor care rezultă din numărul de concedieri cauzat furnizorilor de către falimentul Oltchim, au arătat reprezentanţii PCC SE.
În afară de impactul bugetar direct, eventualele concedieri de la Oltchim, precum și la nivelul furnizorilor săi, ar putea provoca o sarcină suplimentară asupra băncilor care au acordat împrumuturi angajaţilor.
Reprezentanţii PCC SE au arătat că cifra de afaceri a Oltchim reprezintă cca. 14% din PIB-ul obţinut de judeţul Vâlcea – 7.386,9 mil. lei) iar forţa de muncă a Oltchim reprezintă aproximativ 5% din numărul total de lucrători din judeţul Vâlcea – 73.446 angajaţi.
Firma germană PCC SE a avansat ideea tranformării combinatului chimic într-un holding care ar avea ca subsidiare mai multe SPV-uri (special purpose vehicle) reprezentate de secţiile de producţie.
Printre SPV-urile care ar fi subsidiare ale Oltchim s-ar număra şi Arpechim, a declarat marţi într-o conferinţă de presă reprezentantul companiei PCC în România, Wojciech Zaremba (foto).
„Am prezentat autorităţilor române acest concept în 29 noeimbrie 2012. Le-am trimis sute de documente, dar am o problemă în primirea răspunsurilor. Am retrimis acest plan administratorului judiciar şi Ministerului Economiei”, a adăugat Zaremba.
Zaremba a adăugat că prin tranformarea Oltchim în holding ar fi salavate 1.600 de locuri de muncă, din cele peste 3.300 din combinat.
COMMENTS