Italia pregăteşte o injecţie de 20 miliarde euro în băncile aflate în dificultate

Italia pregăteşte o injecţie de 20 miliarde euro în băncile aflate în dificultate

Guvernul italian a făcut încă un pas pentru un potenţial plan de salvare a creditorilor, incluzând şi Banca Monte dei Paschi di Siena (BMPS) pe listă, printr-o solicitare adresată Parlamentului de a permite creşterea datoriei publice cu până la 20 de miliarde de euro, anunţă site-ul economic bloomberg.com.

Planul de are ca scop furnizarea unui mijloc de protecţie a sistemului bancar „prin garanţii publice pentru a restabili capacitatea de creditare pe pe termen scurt şi mediu”, a declarat ministrul Finanţelor, Pier Carlo Padoan, citat de jurnalistştii străini. Fondurile ar putea fi folosite şi „pentru programele de consolidare de capital ale băncilor”, a adăugat oficialul.

Jurnaliştii străini mai scriu că Marco Morelli, CEO Monte Paschi, aleargă să găsească investitori pentru a susţine o majorare de capital de 5 miliarde de euro până la sfârşitul acestui an. În eventualitatea unui eşec al eforturilor sale, cabinetul premierului Paolo Gentiloni bva fi nevoit să intervină prin injecţii de numerar sponsorizate de stat, cu posibilitatea vânzării de obligaţiuni.

Cu 2,23 de trilioane de euro, datoria publică a Italiei este deja a doua cea mai mare din Europa, după ce a Greciei.

O prăbuşire a recapitalizării băncii Monte Paschi ar fi o lovitură grea în eforturile Italiei de revigora industria bancară împovărată cu aproximativ 360 de miliarde de euro în împrumuturi cu probleme, trăgând în jos economia prin limitarea creditării.

BMPS, a treia mare bancă italiană, are un portofoliu de credite neperformante de 27,7 miliarde de euro.

Guvernul trebuie să decidă dacă va vărsa şi mai mulţi bani într-o companie care a primit deja 4 miliarde de euro din planuri de salvare finanţate de contribuabil şi alte 8 miliarde de euri de la investitori, din 2009 şi până acum, mai scrie bloomberg.com.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0