Atenție la costul cu forța de muncă !

Costul orar cu forța de muncă a crescut din nou semnificativ în trimestrul al treilea din 2016, ritmul consemnat de INS fiind de +4,67% în raport cu trimestrul anterior și de +14,71% față de același trimestru al anului anterior ( date ajustate după numărul zilelor lucrătoare). Ne situăm, astfel, pe primul loc în Uniunea Europeană, la mare distanță de restul țărilor și de media europeană în materie.

Evoluția costului orar cu forța de muncă (% față de aceeași perioadă a anului precedent, date ajustate)

Deja eram la mijlocul acestui an undeva la un ritm de creștere a costurilor cu forța de muncă de peste opt ori mai mare față de media UE și de 12 ori (!) față de evoluțiile din Zona Euro. Mai mult, trendul la noi este de creștere susținută, iar asta înainte de acordarea unor noi majorări salariale, exact pe dos față de trendul înregistrat în țările europene.
Suntem acum în situația în care ritmul de creștere a cheltuielilor cu salariile este de peste trei ori mai mare decât avansul economiei (estimat, deocamdată, pentru anul în curs la circa 4,8%). De reținut, ritmul de creștere este mult mai mare în sectorul bugetar, unde statistica oficială a măsurat un spor de 34,41% în învățământ și de 28,24% în sănătate şi asistenţă socială.
Promisiunile făcute deja în campania electorală și revendicările sindicale făcute pe principiul că ”acum e momentul” se constituie într-o amenințare cât se poate de serioasă pentru echilibrele macroeconomice. Mai ales că pofta vine mâncând iar acum se poate vorbi nu doar despre un nivel exagerat de creștere a costurilor cu forța de muncă ci chiar despre o accelerare a acestora.

Majorările repetate nu sunt sustenabile

Ori, dacă în 2015 s-a reușit o oarecare limitare a creșterii acestor costuri față de majorarea salariilor nete prin reducerea unor taxe plătite de către angajator (+6,7% creștere cheltuieli lunare cu un salariat 2015 la 2014, față de o majorare salarială medie de 9,8%), reeditarea la infinit a acestei abordări nu poate fi sustenabilă.
După cum nici menținerea unei rate înalte de creștere a salariilor nu se poate justifica din realizările obținute în economie. În realitate, a existat o rezervă provenită din nivelul relativ redus de beneficii care revenea muncii față de cele pentru capital (discutabil și acesta, deoarece avem foarte multe persoane care se autosalarizează pe post de liber-profesioniști sau mici întreprinzători).
Supapa scăderii fiscalității pentru a ușura sarcina întreprinzătorilor ce trebuie să plătească salarii tot mai mari ne-a trimis în situația de a avea încasări tot mai mici la bugetul statului, cele mai mici din toată Uniunea Europeană și estimate a se duce sub 25% din PIB în 2017. Cu totul insuficient pentru cheltuielile asumate de stat.Prin urmare, este greu de înțeles ( desigur la actualul curs euro/leu) de unde am putea avea în următorii ani, când se prevăd noi diminuări pe partea de fiscalitate, banii pentru majorările promise salariaților din sistemul public (se vehiculează cifre stupefiante de 56% în trei ani) și pensionarilor ( peste 60% creștere de pensii în următorii patru ani, cu dublarea lor în 2021).
Cât despre competitivitatea economiei, în care costul forței de muncă joacă un rol esențial și era unul dintre principalele puncte de atracție ale României (în lipsă de infrastructură și de mediu de afaceri prietenos), nu mai e cazul să amintim unde ne va duce majorarea sumei necesare pentru un angajat de la circa 38.000 de lei pe an în 2015 spre 44.000 de lei în 2016 și tot așa.
Pentru plasarea în context european, precizăm că Eurostat a anunțat valori de creștere pentru costul orar al muncii mult mai mici pentru statele plasate imediat după noi în clasamentul de profil: Cehia 9%, Bulgaria 8,4%, Letonia 7,7% și Lituania 6,8%. De reținut, media de creștere pe zona Euro a fost de 1,5% iar pe ansamblul UE28 de +1,9%. Croația a înregistrat, chiar, o scădere de 5,5% iar în Italia costul muncii s-a diminuat cu 0,5%.

Competitivitatea, garanția plății salariilor și pensiilor

Una peste alta, înainte de a fi dați acei bani mai mulți celor care i-au muncit și de a taxa acea muncă pentru a avea de unde să se facă plata bugetarilor și pensionarilor, trebuie să existe și încasările din producția obținută, fie ea de bunuri sau de servicii. Producție care trebuie să sporească și să fie vandabilă pe o piață unică tot mai competitivă.
În aceste condiții, ar fi prudent să încercăm să luăm în mod rezonabil ceva mai mulți bani din rezultate solide și sustenabile pe termen lung decât să luăm pe moment cât mai mult din ceva care e posibil să nu se mai vândă. Caz în care consecințele ar fi destul de neplăcute pe tot lanțul financiar, de la salariați, la bugetul public și până la plata pensiilor. Majorate irevocabil în baza unor impozite prezumate pe salarii mărite dar instabile.