Banca European Centrală (BCE) a păstrat dobânda de referinţă la zero pentru încă o lună, anunţă Bloomberg, Reuters şi BBC.
Decizia Consiliului BCE de a lăsa dobânda-cheie în aşteptare a fost în ton cu estimările analiştilor internaţionali.
BCE a mai decis, de asemenea, să nu schimbe nici măsurile de stimulare a economiei blocului comunitar, deoarece instituţia aşteaptă să vadă dacă revenirea inflaţiei va fi sau nu de durată, potrivit presei internaţionale.
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a afirmat că economia Zonei Euro este mai puternică, dar încă „fragilă”. Într-o nouă conferinţă de presă, acesta a spus că riscul de deflaţie „ a dispărut” şi că analizele economice sunt pozitive, dar că nu este suficient pentru ca BCE „ să se relaxeze”. În opinia sa, programul de stimuli trebuia să contine sau chiar să fie crescut dacă era necesar.
Zona Euro încă se confruntă cu o creştere lentă, iar criza bancară italiană a intensificat îngrijorările cu privire la stabilitatea financiară a blocului comunitar.
Consiliul guvernatorilor BCE a menţinut dobânda de politică monetară la nivelul zero, în timp ce dobânda la facilitatea de creditare marginală a fost păstrată la 0,25%, iar dobânda la depozite, aplicată băncilor care stochează lichidităţile în exces laBanca Centrală pentru o perioadă de 24 de ore, a fost lăsată la minus 0,40%.
„Dacă perspectivele devin mai puţin favorabile, sau în cazul în care condiţiile financiare devin incompatibile cu înregistrarea unor progrese suplimentare spre o revenire de durată a inflaţiei, Consiliul guvernatorilor este pregătit să majoreze programul de achiziţii de active, atât ca valoare, cât şi ca durată”, potrivit comunicatului BCE.
Prin menţinerea dobânzilor în teritoriul negativ şi tipărirea de bani pentru a cumpăra active, BCE speră să relanseze inflaţia şi creşterea economică în Zona Euro. Analiştii se aşteaptă însă ca BCE să adopte noi stimulente, la un moment dat, pentru a da un nou suflu economiei europene.
COMMENTS