Nici nu mi-am dat seama cât de repede a trecut un an de la momentul în care premiam cele mai promiţătoare tinere condeie care au păşit pe coridoarele strâmte şi întunecoase ale presei economice, încercând să pună cap la cap meandrele concretului. Încercam deunăzi împreună cu colegii mei să vedem de unde ar putea veni protagoniştii anului 2013, pentru că momentul 6 iunie, când va avea loc noua Gală, e deja foarte aproape. Am scrutat fiecare dintre noi peisajul media, varianta print, sărăcit an de an, lună de lună, şi o tristeţe apăsătoare ne-a învăluit pe toţi. Am răsuflat uşuraţi când am finalizat câteva liste preliminare şi am putut dobândi certitudinea că vom avea de unde alege şi anul acesta, chiar dacă sita care va cerne va fi una mai rară.
Am fost implicaţi, în ultima perioadă, în câteva proiecte de practică destinate studenţilor economişti, doritori să îmbrăţişeze meseria de jurnalist, pe tărâmul cifrelor şi indicatorilor. Am rămas destul de debusolat de rezultatele stagiilor. Mulţi dintre tinerii care s-au prezentat la preselecţie nu aveau nici cea mai vagă idee de ce vor să facă acest stagiu. Mulţi dintre ei nu avuseseră nici măcar minima curiozitate să caute câteva referinţe despre potenţiala bază de practică şi, de ce nu, potenţialul angajator. După interviu, cei care au trecut testul aveau de făcut trei săptămâni de practică în care să vadă cu ce se mănâncă meseria care ne macină nouă tot timpul. Modul de a trata acest stagiu a fost echivalent cu cel în care cei mai mulţi tratează şi şcoala: la capitolul „şi altele“…
Îmi amintesc cu drag de vremuri demult apuse în care stăruiam să dobândesc minime deprinderi jurnalistice de la condeierii de seamă ai anilor de graţie ’90. Ore întregi petrecute în anticamere, zile petrecute pe teren pentru a culege o firimitură de ştire, sute de nopţi albe petrecute în camerele Casei Presei (aşa zis libere) lângă cei pentru care a aşterne o capodoperă pe o coală bătută la maşina de scris era o banalitate. A fost frumos şi nu regret nimic din ceea ce am făcut.
Mă întreb dacă astăzi aş mai proceda la fel. Şi îmi e greu să răspund. Mai bine să caut un răspuns la întrebarea: „mai tentează pe cineva o carieră în presă?“ O să mă întrebaţi care presă. Cea puţină, dar de bună calitate – încă mai trăiesc Ziarul Financiar, Finanţiştii, Piaţa Financiară şi lista poate continua. Nu-i totul politică, nu toţi jurnaliştii sunt sclavi pe plantaţiile mogulilor. Încă mai avem condeieri care emit din eter pe portaluri online aducând analize de piaţă profunde şi tratând cu maximă seriozitate subiecte pe care mulţi le-ar fi trecut cu vederea. Dar lipseşte ceva esenţial-cititorul avizat, cultivat. Zilnic ni se stimulează prin intermediul televiziunilor gustul pentru prost gust, se creează şi chiar venerează nonvalori. Altfel spus, ni se umple timpul cu kitsch şi subiecte mondene ieftine. Şi ne e greu să ne extragem din această stare de dolce far niente.
Din nefericire, atunci când ne vom trezi, dacă ne vom trezi, s-ar putea să nu mai găsim ceea ce căutăm. Fără cititori nu avem pentru cine scrie. Fără cititori nu avem cui vinde. Fără cititori nu putem să ne continuăm businessurile. Desigur, s-ar putea crea un nou moment zero. Dar şi la acel moment zero va fi nevoie de nişte mentori. Iar ei s-ar putea să nu mai fie printre noi sau să fie prea ocupaţi pentru a se mai întoarce la meseria care i-a consacrat. Despre starea presei ne vom propune să discutăm pe larg şi în preambulul galei de premiere a jurnaliştilor economici. Sper eu, constructiv şi cu aplicabilitate pe viitor.
COMMENTS