Începutul de vară a adus României un vârtej politic care, cumulat cu nişte declaraţii total neinspirate ale unor oficiali, au evaporat câteva miliarde bune de pe bursă, din PIB, din avuţia noastră, în general. Acum când vârtejul apelor şi-a mai domolit şi viteza şi numărul circumvoluţiunilor, este limpede pentru toată lumea că motivul acestui circ politic şi mediatic a fost unul singur: supremaţia în „ăl mai de frunte partid al ţării”. Scuzaţi limbajul neacademic, dar l-am folosit pentru că e „asezonat” acţiunilor golăneşti demne de curtea din spatele blocului la care am fost obligaţi să asistăm. Şi, culmea, să mai şi cotizăm! Că doar contribuabilul întotdeauna plăteşte!
În graba lui de a-şi legitima acţiunea de linşare a fostului premier, *mai-marele de Teleorman* ne-a driblat în stil de fotbalist de naţională „cariocas”. Imediat ce l-a uns şef la Palatul Victoria pe Mihai Tudose, unicul atoateştiutor şi părintele programului de guvernare cu care PSD a câştigat alegerile s-a retras în linia doua, lăsându-şi pupilii să debiteze vrute şi, uneori, nevrute. Am aflat astfel peste noapte că noi ăştia mai fraierii care muncim 14 ore pe zi trebuie să plătim taxă de solidaritate întrucât statul nostru caritabil ne-a lăsat să ne îmbogăţim şi să ne îmbuibăm. Şi pentru cine? Pentru a-i sprijinii pe vajnicii locatari ai bodegilor de la sate şi nu numai? Da, de personajele acelea care preferă să trăiască din ajutoare de stat şi alocaţiile copiilor vorbim, nu de alţii! Despre aceia pe care dacă îi chemi la muncă îţi spun că nu se deranjează pentru mai puţin de 100 de lei pe zi, plus trei mese, plus cafea, plus ţigări, plus băuturică! Pentru acest timp de proletar ar trebui să plătească taxe suplimentare corporatistul care intră în birou când e întuneric afară şi iese tot pe întuneric (probabil că pe lumină nu ar mai regăsi prea uşor nici drumul spre casă)! Confruntat cu realitatea crudă, premierul, cu sau fără voia ţarului de pe Kisselef, a dat înapoi, declarând recent că se renunţă la acestă creaţie socialisto-populistă pentru că ar provoca mai mult rău decât bine. Sunt mulţi care spun că, de fapt, sub umbrela acestei taxe se ascundea revenirea la sistemul progresiv de impozitare a veniturilor, renunţându-se la una dintre puţinele măsuri fiscale benefice de care România a beneficiat în ultimii 27 de ani: cota unică de impozitare.
Mai bine mai târziu, decât niciodată! La fel de bună a fost şi renunţarea la ideea înlocuirii impozitului pe profit cu impozitul pe venit. Aici meritul aparţine mai degrabă autorităţilor de la Bucureşti care ne-au scos la tablă oficialii de la Guvern şi le-au arătat factura proformă cu multe zerouri care ne aştepta. Şi, ca să înţeleagă toată lumea că lucrurile stau aşa, l-au lăsat pe premier să iasă singur în Conferinţa de presă. A fost o palmă grea pe obrazul delegaţiei noastre!
În topul măsurilor nefericite de care îşi leagă numele actualul Executiv se mai numără şi „păsărica” scăpată pe gură de Ministrul Finanţelor, cea legată de potenţiala renunţare la Pilonul 2 de pensii. Probabil a fost şi cea mai costisitoare afirmaţie rostită vreodată de un oficial român. Cu toate revenirile şi cu toate negările, pe principiul fum fără foc nu iese (iar aici cărbunii mocnesc încă de pe vremea Guvernului Boc), investitorii ne-au taxat rapid.
Ceea ce este important e faptul că troika de măsuri populiste pare parcată acum în garajul unde se strâng gunoaiele istoriei. Şi lucrurile se întorc la normalitate. O normalitate care înseamnă decuplarea economiei de politic. În rest, că avem un nou Guvern răzgândeanu, nu mai contează!
COMMENTS