Spre deosebire de guvernul Grindeanu, cabinetul condus de Mihai Tudose își poate permite să înființeze fondul suveran de care s-a vorbit în campania electorală.
Acesta poate fi proiectul în jurul căruia să graviteze dezvoltarea României. Grindeanu nu îl putea implementa, dar Tudose ar avea posibilitatea, fiindcă are capacitatea să-l facă să funcționeze pe bune.
Mai precis, să fie destinat exclusiv cofinanțării infrastructurii mari. Pentru că rolul fondului nu trebuie să fie acela de a fi un vehicul care să ascundă depășirea deficitului bugetar de 3% din PIB – limită stipulată în Tratatul de la Maastricht peste care Comisia Europeană declanșează procedura de deficit excesiv, ci de a face efect de pârghie cu fondurile europene.
Atragerea resurselor pentru fondul suveran se poate realiza prin intermediul unor emisiuni de obligațiuni închise sau deschise. Cu alte cuvinte, a unora în care să intre lichiditate provenită – să zicem – doar de la companiile controlate de stat ce au lansat recent IPO-uri și au bani neutilizați sau de la toată lumea.
Iar după ce se va observa că fondul este o inițiativă seriosă, deci nu se vor strânge cu el bani ca la Caritas, care să fie “redistribuiți” baronilor locali, e necesar să fie pusă la punct o procedură de a soluționa rapid litigiile/contestațiile pentru ca derularea proiectelor să nu se întrerupă.
Adică, dacă se va spune, de exemplu, “în 3 ani aici VA FI stația TA de metrou”, acest lucru chiar trebuie să se întâmple, pentru că proiectele cu cât sunt mai rapid finalizate generează, la rândul lor, lichiditate.
Nu știu dacă se înțelege în societatea românească importanța lichidității, dar tocmai de aceea e bine ca proiectele de infrastructură să fie făcute cu fonduri europene și doar cofinanțate cu bani românești, ca să nu se strice cu taxe lichiditatea menajelor, în vederea realizării – via nivel de trai – a convergenței reale cu UE.
COMMENTS