Deşi am intrat în al treisprezecelea an de când s-au tăiat patru zerouri din coada tot mai stufoasă a leului vechi, se utilizează încă trei forme bizare de referinţă când vine vorba despre moneda noastră naţională. Plus că diviziunea sa, banul, se îndreaptă spre dispariţie nu doar ca prezenţă fizică dar şi în planul comunicării.
Prima formă, face trimitere la abrevierea internaţională standard, RON, de unde a derivat şi popularul „roni” în loc de lei, formulă utilizată inlcusiv de ministrul de finanţe al ţării. Pe această linie de gândire, care a profitat de prezenţa întâmplătoare a unei vocale între două consoane pentru a scoate ceva plauzibil, aşteptăm cometarii referitoare la preţuri, venituri sau cursuri de schimb exprimate în câzâki (CZK, alias coroane cehe), hufi (HUF, adică forinţi maghiari) sau pâlni (PLN, cum s-ar zice la zloţii polonezi).
A doua, apelează la nostalgia după vremurile inflaţiilor de două sau chiar trei cifre şi văicăreala aferentă, când eram cu toţii milionari iar hârtia de 100 de lei era milionul popular. Mai precis, de regulă sumele primite sunt sistematic prezentate acum de către unii în lei iar cele cheltuite în lei vechi. De pildă, „am încasat 2.000 de lei salariu dar întreţinerea m-a costat trei milioane de lei”. N-am auzit pe nimeni să spună că a primit un salariu de 20 de milioane de lei şi apoi şi-a cumpărat pantofi de 200 de lei, deşi, după aceeaşi logică, ar fi perfect posibil.
A treia şi cea mai ciudată formă am întâlnit-o mai ales în provincie, unde, pe alocuri leul a dispărut de tot din vorbirea curentă. Astfel, un bilet la film costă 200, spălatul maşinii 100 iar o şaorma mică 60. Se subînţelege că ar fi vorba despre o monedă fictivă, echivalentă cu mii lei vechi, utilizată temporar la începutul secolului în curs pentru a scurta precizările inutile. De altfel, puteţi remarca pe geamuri preţuri la produse de mică valoare gen 4,5 sau 1,6 sau 2,8, unde virgula e mică iar trimiterea la leu se face destul de vag.
Cât despre ban, acesta e tot mai rar amintit, deşi în teorie face parte din moştenirea noastră culturală iar legal apare pe post de diviziune a monedei naţionale. Atfel, s-a ajuns la formulări de tipul „vă costă 7,8 lei în loc de şapte lei şi optzeci de bani” şi chiar „0,8 lei în loc de 80 de bani”. Ceea ce este ciudat pentru cei care îşi mai amintesc cum o eugenie costa 65 de bani, sau o savarină 1 leu şi 85 de bani.
Reamintim că la 1 iulie 2005, odată ce se inflaţia a fost aşezată într-o matcă firească, s-a trecut de la bancnotele cu multe zerouri spre unele care au înscrise valori mult mai familiare unui cetăţean european dar denumirea monedei naţionale nu s-a schimbat. Suntem liberi să-l botezăm cum vrem dar măcar în comunicarea oficială ar trebui fie tot LEU, nu altceva.
AUTHOR: Dan Palangean
COMMENTS