Asociația Recolamp a gestionat 3.650 de tone deșeuri de echipamente de iluminat în primii 10 ani de activitate

Asociația Recolamp a gestionat 3.650 de tone deșeuri de echipamente de iluminat în primii 10 ani de activitate

Asociația Recolamp, organizație non-profit fondată de General Electric Hungary Kft., Ledvance GMBH şi Philips Lighting România, membră a EucoLight, a marcat 10 ani de activitate și de reciclare a deșeurilor de echipamente de iluminat. Din 2007 și până în prezent, au fost gestionate peste 3.650 de tone deșeuri. Dacă toate acestea ar fi depozitate împreună, s-ar fi putut construi echivalentul a 10 blocuri de câte 4 etaje. Toate aceste echipamente nefuncționale, cele mai multe dintre ele cu conținut periculos de mercur, au fost colectate din întreaga țară și, ulterior, reciclate pentru a se asigura protejarea sănătății cetățenilor și a mediului înconjurător.

“Când Recolamp şi-a început activitatea, deșeurile de lămpi și tuburi fluorescente ajungeau invariabil la gropile de gunoi din România. Producătorii au obligația legală de a se asigura că acest lucru este evitat. Mai presus însă de Directive și legislații naționale, a fost angajamentul ferm al celor trei membri fondatori ai asociației în toate cele 18 organizații pe care le-au înființat la nivel european și care sunt reunite sub umbrela EucoLight. Alături de General Electric, Ledvance și Philips Lighting, reprezentăm alți 186 de producători români, în numele cărora ne-am angajat să îndeplinim anual ținta de colectare. Pentru 2016, ea s-a tradus în 673 tone, echivalentul a 42% din media vânzărilor din ultimii trei ani. Pentru 2017, avem de atins o valoare minimă de 45%, ceea ce înseamnă că anul acesta eforturile noastre trebuie să asigure corecta gestionare a peste 867 de tone echipamente de iluminat, explică directorul general Béla Kovács (foto).

Potrivit celor mai recente date oficiale disponibile pe site-ul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului pentru 2014, la categoria echipamente de iluminat, România a atins o rată totală de colectare de 19%. Cu o cotă de piață de 36% din total volum echipamente de iluminat vândute, Asociația Recolamp a asigurat peste 40% din deșeurile reciclate la nivel național.

“Am investit aproximativ 13.500.000 euro în acești primi zece ani. Sumele provin exclusiv din Timbrul Verde, element de cost asociat colectării și reciclării și pe care producătorii participanți Recolamp îl includ în prețul final de vânzare al produselor pe care le comercializează. Cu aceste fonduri am dezvoltat și administrăm o rețea națională de colectare, care asigură lunar, în 2017, preluarea a aproximativ 70 de tone deșeuri din întreaga țară, datorită celor 1.000 de comenzi prin care ni se solicită ridicarea lămpilor și echipamentelor de iluminat arse și depozitate selectiv de către cele 12.200 de insituții de stat și/sau private cu care avem protocoale de colaborare” a declarat Roxana Șunică, directorul de marketing al asociației.

Orice generator de deșeuri din România poate solicita containere personalizate și poate beneficia de infrastructura de colectare pe care Recolamp a dezvoltat-o. Colaborarea este gratuită, organizația asigurând preluarea deșeurilor de la cantitatea minimă de 20 de kilograme sau 100 de bucăți de becuri și/sau tuburi fluorescente și pentru minim 50 de kilograme, în cazul corpurilor de iluminat.

“Le mulțumim celor care sunt alături de noi – producători, autorități de mediu, parteneri de colectare și, mai ales, cetățenilor și angajaților companiilor cu care noi colaborăm și care au făcut efortul de a pune becul ars în cutia Recolamp contribuind astfel la misiunea noastră de a asigura reciclarea deșeurilor. Da, sunt încă multe aspecte operaționale și legislative de îmbunătățit. România este destul de departe de ținta minimă de 45%, există riscul declanșării unei proceduri de infringement care s-ar traduce prin penalități mari ce vor trebui plătite tot de cetățeni. Dar, dincolo de aceste informații mai puțin optimiste, la aniversarea Recolamp aș vrea să subliniez evoluția și faptul că dacă în 2007 am pornit de la zero becuri sau tuburi colectate, zece ani mai târziu numărăm peste 15,5 milioane de bucăți de echipamente de iluminat reciclate, a mai precizat Béla Kovács.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0