Viitorul se prezintă sumbru pentru aproape jumătate dintre copiii români, potrivit datelor publicate recent de Eurostat. Mai grav, figurăm acum pe primul loc în UE după şapte ani în care am avut creştere economică tot mai susţinută, ceea ce arată că nu suportul material pentru îmbunătăţirea situaţiei a fost problema ci dezinteresul factorilor de decizie şi al societăţii civile în general faţă de copii.
În anul 2016, 24,8 milioane de copii din Uniunea Europeană ( grupa de vârstă 0 – 17 ani) se aflau sub risc de sărăcie sau excluziune socială. Această încadrare se referă la cel puţin una dintre următoarele situaţii: risc de sărăcie la nivelul veniturilor ( inclusiv transferurile sociale), privare severă de bunuri materiale sau apartenenţa la o gospodărie cu intensitate foarte redusă a muncii.
Proporţia copiilor aflaţi în asemenea situaţii s-a diminuat uşor în ultimii ani la nivelul UE, de la 27,5% în 2010 spre 26,4% în 2016. Contrar creşterilor economice tot mai consistente anunţate, situaţia din România s-a deteriorat, în acelaşi interval de timp, de la 48,1% la 49,2%, ceea ce arată clar dezinteresul societăţii noastre faţă de generaţiile viitoare.
Pentru conformitate, ar trebui să băgăm bine la cap cum au evoluat pe parcursul celor şapte ani (pe care noi nu prea dovedim că îi avem de acasă, nici la politicieni dar nici la cei care îi votează doar pentru promisiuni care vizează propriul buzunar) procentajele pentru Bulgaria (de la 49,8% la 45,6%), Ungaria (de la 38,7% la 33,6%) sau Polonia (de la 30,8% la 24,2%).
De reţinut, două state provenite din fostul bloc estic, s-au intercalat în topul ţărilor unde copiii au un risc relativ scăzut de sărăcie sau excluziune socială. Slovenia (14,9%) a urcat tocmai pe locul trei, după nordicele Danemarca (13,8%) şi Finlanda (14,7%) iar Cehia (17,4%) a trecut de Olanda (17,6%), Germania (19,3%) şi Suedia (19,9%, de la 14,5% în 2010, ceea ce arată cât de repede se poate deteriora situaţia chiar şi în cazul unor state dezvoltate şi tradiţional orientate către politici sociale în favoarea copiilor).
Valabil, însă şi invers, dacă ne uităm la o performanţă cu totul remarcabilă, cea a Letoniei. Mica ţară baltică a redus acest indicator pe parcursul actualului deceniu de la 42,2% la doar 24,7%, adică de la un nivel foarte înalt sub media UE. Ceea ce arată că se poate şi am avea de unde să luăm relaţii cum se poate lucra rapid în acest sens.
Alţii au făcut-o, ceea ce explică prezenţa ţărilor similare cu noi menţionate mai sus în topul european al scăderii riscurilor de sărăcie sau exluziune socială pentru copii. Dincolo de faptul că ne-am apucat să consumăm din resursele cu care am fi putut să dezvoltăm infrastructura, sănătatea sau învăţământul cu bani europeni, practic, ne compromitem sistematic şansele de a mai beneficia de un sprijin la bătrâneţe.
Iar asta nu doar prin numărul tot mai redus de naşteri, care a scăzut sub 200 de mii pe an, cu consecinţe puternic negative pe termen lung în privinţa raportului dintre salariaţi şi pensionari, dar şi prin CALITATEA capitalului uman al României, a cărui deteriorare semnificativă se va vedea spre mijlocul acestui secol.
Deocamdată, iluzia unei tradiţii bune a învăţământului şi performanţele remarcabile ale unor copii de excepţie maschează adevărul tot mai crunt al scăderii nivelului mediu de pregătire şi comptenţă, ca să nu mai vorbim despre interesul pentru o activitate utilă social. Când ne vom trezi, va fi prea târziu şi pentru noi şi pentru Europa.
De ce pentru Europa ? Pentru că numărul copiilor români sub risc de sărăcie sau excluziune socială se apropie de 2 milioane, la concurenţă cu cei din state mult mai mari precum Italia (3,3 milioane), Franţa (3,1 milioane), Germania (2,6 milioane) şi echivalează cu cel din Ungaria, Bulgaria, Slovacia, Croaţia, Slovenia şi ţările baltice luate la un loc.
Ori, indicatorul amintit este relativ şi la condiţiile de trai din statele amintite şi are ca referinţă un standard local de bunăstare. Dacă ar fi să folosim un nivel unic de referinţă la nivel european, situaţia ar deveni aproape dezastruoasă pentru România, adică mult peste cele doar 49,2% consemnate oficial. Poate se sesizează cineva.
COMMENTS