OTP Leasing România, în parteneriat cu Fundația Dreptul la Educație și OK Center, lansează programul CEO pentru 1 zi, menit să le ofere celor la început de carieră o experiență inedită de învățare. Inițiativa se adresează tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 22 de ani, înscriși în cadrul unei instituții de învățământ din România, indiferent de profilul studiilor pe care le urmează.
Gândit în 3 etape – bootcamp, 1 zi în rolul de CEO și mentorat, programul susține obiectivele celor trei organizaţii de a promova educația în domeniul afacerilor și educația financiară. Programul este structurat astfel încât să completeze spiritul curios și activ al tinerilor și să le ofere instrumente practice pentru viitoarea lor carieră.
Prima etapă constă într-un bootcamp de 3 zile, cu workshopuri pe teme legate de design thinking, strategie de business, futurism, leadership, branding personal, comunicare asertivă. Acestea sunt susținute de trainerii Fundației Dreptul la Educație și OK Center, de membri ai echipei OTP Leasing România, precum și de invitați speciali. Participanții vor avea și un challenge secret, pe care trebuie să îl rezolve până la sfârșitul bootcampului.
În a doua etapă, denumită CEO pentru 1 zi, persoana finalistă va face parte din echipa OTP Leasing și va participa la sesiuni de briefing cu managerii companiei, sesiuni one-to-one cu Toni Tătaru, CEO-ul OTP Leasing și va lua parte la activitățile acestuia din ziua respectivă.
Ultima etapă coincide cu programul de mentorat și follow-up, pentru o experiență completă de învățare și experimentare pentru persoana ce va avea titlul de CEO pentru 1 zi.
Înscrierea se realizează prin trimiterea unui scurt eseu (jumătate de pagină), până pe 1 iulie 2018, în care viitorul CEO explică ce înseamnă, în viziunea sa, leadershipul, ce lideri are ca modele, precum și informații despre activitățile sale academice și implicarea în comunitate. Semifinaliștii vor avea acces la bootcamp, iar selecția persoanei care va deveni CEO pentru 1 zi va avea loc la finalul celor 3 zile de experimentare și învățare.
„Orice conversație pentru și despre viitor trebuie să înceapă de la educație, de la modele de profesioniști care ne oferă inspirație și motivație. De-a lungul timpului, am fost norocoasă să întâlnesc tineri cu ambiție și viziune profesională pe termen lung, care m-au inspirat cu modul lor de a-și gândi traiectoria. Astfel, atunci când am avut ocazia de a pune la cale un program comun cu Fundația Dreptul la Educație și OK Center, i-am avut în minte chiar pe acești tineri. Echipele noastre reunite își propun ca prin CEO pentru 1 zi să ofere un loc de învățare și de experimentare, chiar și din greșeli, dar mai ales un loc care să ofere o bază pentru viitori lideri. Abia aștept să cunosc persoana care ne va fi CEO pentru 1 zi și să văd un portret al liderului la tinerețe,” Steliana Moraru, Marketing Manager OTP Leasing România.
„În OK Center este ok să greșești, să întrebi, să fii ridicol, să ai curaj, să fii curios, să vrei să înveți, să: Upgrade Yourself. Pentru echipa Fundației Dreptul la Educație, Upgrade Yourself este modus operandi. Într-o lume în continuă schimbare atât în centru, cât și în afara acestuia, trainerii și partenerii noștri au acest numitor comun: investiția în educație. În contextul digitalizării, considerăm deosebit de valoroase relațiile interumane, iar educația este una dintre ele. Programul de shadowing pe care îl găzduim este încă o dovadă a acestei preocupări. Suntem foarte bucuroși să fim parteneri în acest proiect. Ținem pumnii strânși aplicanților!” a declarat Nora Dobre, Director al Fundației Dreptul la Educație.
Programul CEO pentru 1 zi va avea loc în București, la sediul OK Center și la cel al OTP Leasing România. Detalii despre înscriere și etapele de selecție pot fi consultate pe www.otp-leasing.ro și pe www.okcenter.ro. Pentru orice informații cu privire la program puteți scrie la steliana.moraru@otpleasing.ro.
OTP Leasing a fost înfiinţată în anul 2007 şi face parte din grupul OTP Bank, acţionarii majoritari fiind OTP Bank România şi Merkantil Bank Ungaria (parte a Merkantil Ungaria). OTP Leasing oferă un portofoliu de produse de leasing financiar variat destinat finanţării de: autoturisme, vehicule comerciale, echipamente, pentru companii mici şi mijloci şi mari corporaţii.
Fundaţia Dreptul la Educaţie susţine şi promovează dezvoltarea aptitudinilor financiare, economice şi manageriale în rândul elevilor cu vârste cuprinse între 10 şi 18 ani şi oferă tinerilor instrumente psihologice pentru planificarea conştientă a carierei. Toate modulele de educaţie economico-financiară urmăresc însuşirea abecedarului financiar pe baza metodologiei Edutainment, într-un limbaj adecvat vârstei tinerilor.
COMMENTS