TeraPlast se extinde curajos pe plan internațional

Interviu cu Dorel Goia, acționar principal, Grupul TeraPlast, Cluj Napoca

Dorel Goia, clujean, fost profesor de istorie la un liceu din Cluj timp de 12 ani, își leagă numele de afaceri mai mari sau mai mici, cum ar fi Pizzeria New Croco, Maestro, o fabrică de produse din carne, Astral, televiziune prin cablu, firma de constructii ACI Cluj, Rombat Bistrița și, în fine, Grupul de firme Teraplast. I-am răpit, cu un interes mărturisit deschis, câteva minute pentru a-l întreba despre tainele reușitei sale în business, despre creșterea extensivă și intensivă în afaceri, despre proiecțiile sale de viitor, despre dragostea sa de Cluj. N-am plecat cu mâna goală.

Ne-ați salutat într-o manieră excentrică: ”Ce faceți acum, pe ziua de azi”? Cum vine asta: întrebați dvs. pe gazetari? De unde o intrare așa glumeață în vorbă?

E o întrebare pe care o pun celor mai mulți din­tre oamenii pe care îi întâlnesc. De ce? Fiindcă mereu vreau să învăț ceva de la ei, să muncesc mai puțin. Peste 8 ore pe zi e deja mult pentru mine…Mereu sper să primesc răs­punsuri care să fie un model! Dar să lăsăm gluma deoparte.

Cum ”respiră” grupul TeraPlast la această oră? Ce s-a mai petrecut semnificativ în ultima vreme în activitatea sa?

Se împlinesc 10 ani de când TeraPlast a fost listată la Bursa de Valori București. Are 120 de ani de existență neîntreruptă, pornind la drum ca societate pe acțiuni. Avem și acum Registrul Acționarilor din 1896. Am încercat constant să diversificăm portofoliul de produse prin achiziția altor firme pentru a depinde tot mai puțin de comenzile venite din sectorul de stat. Așa am ajuns să cumpărăm pachetul majoritar de acțiuni ale producătorului nr. 2 din România de țiglă metalică, și de aceea activăm azi și pe această piață, cu o valoare de 300 milioane de euro.

Am început să exportăm, urmând modelul polonezilor, cei care sunt nr. 1 în lume în domeniul acesta, în Statele Unite, Nigeria, Tanzania, America Centrală – practic, pe tot globul, înlocuind produsele similare din China, care au probleme de calitate sau de reputație. Producția de panouri o realizăm în Serbia, la Leskovac, într-o fabrică achiziționată acolo, iar pentru producția de țiglă metalică negociem cu mai mulți producători extinderea într-o altă țară.

Ne propunem să producem pe piața de acolo și să vindem pe acea piață, dar să și  exportăm, chiar și în România. Este un model pe care antreprenorii români nu l-au înțeles și de aceea suntem pe ultimul loc la acest capitol în Europa, alături de Bulgaria. Acest lucru este inadmisibil! Dacă ne uităm în istorie, putem vedea că nu am atacat pe nimeni, nu am ieșit în afara frontierelor și nu am participat la marile descoperiri geografice, deși am avut ieșire la mare! Dacă în trecut am avut, poate, motive, să fim atât de statici, astăzi nimic nu ne împiedică să urmăm, cum spuneam, modelul polonez de expansiune economică regională.

De ce vi se pare că firmele poloneze au construit un model?

Iată, avem firme poloneze care produc în România, vând în România și eventual exportă din România. Nu am dat ca exemplu eco­nomiile consacrate, ci pe cea poloneză, o rezultantă a eforurilor unei națiuni asemă­nătoare celei române. Firmele din Polonia au știu să se miște regional. În ceea ce ne privește pe noi, ca întreprinzători, o asemenea ”scăpare” nu mai poate fi pusă pe seama lipsei infrastructurii, ci pe seama lipsei noastre de ambiție și viziune!

Trebuie să ne uităm atent la performanța cea mai notabilă a polonezilor, care se referă la exporturi. Asta încercăm să facem și noi cu fabrica din Serbia, deși este mai greu să exporți țevi de PVC sau țiglă metalică.

Credeți că extinderea TeraPlast în Serbia va fi un succes?

În cazul nostru, rezultatele încep deja să apară – mai 2018 a fost prima lună în care am vândut de 1.200.000 euro. Când vom ajunge la 2.000.000, ne vom putea considera foarte mulțumiți.

Folosim exclusiv forța de muncă și mana­gementul local, singurul nostru reprezentant fiind directorul de vânzări, un român din Republica Moldova. Avem instalat un software ERP complex, de la SAP, și în România și în Serbia, aplicație adaptată limbilor locale, dar și în limba engleză, plus un soft Siemens de planificare a producției, avem camere de luat vederi, videoconferințe pe Skype, delegații la două săptămâni, etc., adică totul devine relativ simplu. Exporturi facem în țările ex-iugoslave, în Bulgaria, nordul Greciei și sudul Ungariei. Fabrica este amplasată la 2 km. de o autostradă care este interconectată cu vestul Europei. Trist și paradoxal, din rațiuni de transport, în județele de frontiera de est ale Ungariei vindem mai mult decât în județele din sudul României!

Ce se întâmplă cu afacerea TeraPlast aici, acasă?

Despre România, ce să mai zic?!…Am suferit mult din pricina lipsei marilor proiecte publice. Am tot sperat că lucrurile se desfă­șoară ciclic și că în anii preelectorali aceste proiecte reîncep, dar nu s-a întâmplat așa! Există nenumărate proiecte asumate la nivel UE, trebuiesc făcute aducțiuni de apă, cana­lizări în mediul rural, construcții de drumuri etc. Din păcate, nu s-a întâmplat nimic din toate acestea în 2017 și 2018! Dar suntem opti­miști și sperăm că se vor petrece lucruri de acum încolo.

Ați amintit faptul că TeraPlast este listată la Bursa de Valori București. Cum apreciați activitatea de acolo?

Piața de capital din România este încă în perioada copilăriei. Lumea nu are obișnuința de a investi pe această piață, toți se gândesc doar la speculații! Nu fac investiții acolo și mărturisesc faptul că privesc cu tristețe la volumele zilnice mici care se tranzacționează. Expansiunea o facem din resurse proprii și din credite. Cât timp ești creditabil ca firmă, soluția este cuminte, verificată, fără elemente de risc. Finanțarea de pe piața de capital este ilu­zorie: apetitul investitorilor este atât de mic, încât ar trebui noi înține să formăm piața. Dar avem alte oportunități și obligații de onorat!

Aveți un aer tonic, pare că știți să insuflați încredere, deși realitățile politico-economice din România nu sunt tocmai roz. Din ce vă alimentați cu energie?

Fac parte din prima generație de orășeni, prima generație de capitaliști și prima care trăiește într-o democrație reală, sper, la fel cum fac parte și din prima generație de investitori de după 1989. După teoria mea, cea de-a doua generație și cele de după vor face lucrurile mult mai bine! Am fost mereu și am rămas un optimist. Nu m-am pierdut cu firea nici când dobânzile erau de 180%, nu mă pierd nici când inflația o ia din nou din loc sau ROBOR-ul crește continuu! Chiar și apartenența României la UE și NATO îmi oferă niște garanții: nu mai suntem de capul nostru!

Unde va fi TeraPlast peste 5 ani?

Dumnezeu știe! Sus, mult mai sus decât acum. Iată că deja cifra de afaceri din 2018 vs. cea din 2017 este aproape dublă, chiar dacă rata profitului nu este la fel de mare ca în 2017. Cert este că firma crește, și de multe ori crește și extensiv. Creșterea intensivă este dificilă, fiindcă noi suntem calibrați după mărimea unei piețe. Față de dispersia știută a cotelor de piață, putem crește intern doar peste micii produ­cători și proporțional cu creșterea consumului local. Dar piața nu crește cum am vrea noi! Căutăm și găsim soluții să rămânem compe­titivi și pe poziție.

Sunteți mulțumit trăind în Cluj?

Categoric, da! Dacă în anii ‘90 eram foarte hotărât să mă mut la București, acum sunt încântat pentru că nu am făcut-o! Orașul crește sănătos, bazându-se pe industrii nepoluante în sensul clasic, dar și în celălalt sens. La Cluj nu se observă când sunt zilele de salariu, oamenii se comportă egal, nimeni nu se îmbată scandalos. Aici, rata criminalității este foarte redusă fiindcă există un comportament european.

Să vă mai spun un amănunt: aici nu claxonează nimeni! Dacă cineva totuși o face, sigur e cu o mașină înmatriculată în alt județ…

Clujul este unul dintre puținele mari orașe din țară ce nu a scăzut ca număr al populației, ba dimpotrivă. Veleitățile sale în materie de dezvoltare de software au fost dovedite. Mai mult, orașul a rămas un foarte atractiv centru medical din țară și din regiune.

Din punctul de vedere al angajatorilor, cu toții plătim prețul acestei impetuoase dez­voltări. Salariile sunt destul de mari și trebuie să ne obișnuim cu gândul că ele trebuie să fie și mai mari!

Faptul că dispunem de aeroport care leagă Clujul la o oră-două de centrul și vestul Eu­ropei, e un avantaj considerabil. Trebuie să adaug dinamica vieții cultural-sportive din ultimii ani de aici, dar și posibilitățile de dis­tracție în cele peste 1.000 de baruri și restau­rante puse la dispoziția localnicilor și turiștilor. Când călătoresc, mă bucur atunci când oamenii întreabă de unde vin și când le răspund, zâmbesc larg și complice!

Mihai Săndoiu

Cristian Pavel