Timișoara înseamnă pentru mine ”acasă”!

Interviu cu Milan Banjac, CEO, TIN FACTORY

A fost o surpriză să descoperim la Timișoara o firmă precum Tin Factory, activă pe plan local și național din anul 1997, specializată în remanufacturarea şi comercializarea consumabilelor pentru imprimante inkjet si laser. O astfel de companie e rară, cu atât mai mult cu cât a reușit în 21 de ani să ajungă la rezultate onorabile: exportă în spațiul UE, este distribuitor național, cel mai renumit client al său fiind chiar Guvernul României. Firma dispune de toate certificările ISO, este unicul membru român al asociației profesionale europene ETIRA și membru fondator al asociațiilor române ARRC-IT și ECOPRINT. ”Artizanul” acestui succes se numește Milan Banjac, CEO-ul firmei, un sârb autodidact cu vocație umanistă (absolvent al Faculății de Filologie din Belgrad, limba și literatura franceză), dar cu o pasiune nedisimulată pentru economie și management. Cu voia domniei sale, ne-am făcut o imagine lămuritoare despre un business ”exotic”, prieten cu mediul și cu buzunarul companiilor-client.

Cum v-ați ”lipit” de România? În ce împrejurări ați ajuns în acest oraș?

Am ajuns în România în perioada când Serbiei i-a fost impus acel embargou politic și economic. Inițial, am studiat Litere la Belgrad, secția de Limbă Franceză, și am beneficiat și de o bursă de studii din partea guvernului fran­cez. La capătul studiilor am devenit directorul primei librării de limbă franceză din Belgrad, care apoi s-a extins în toată Iugoslavia. A înce­put dezmembrarea fostei federației și noi am funcționat până când Banca Centrală și-a oprit activitatea și, odată cu aceasta, și fluxul de valută necesar supraviețuirii noastre.

În momenul în care a fost declanșat embargoul, mă aflam în delegație la Paris. Am înțeles imediat că am rămas fără posibilitatea de a-mi continua activitatea anterioară și m-am hotărât că nu are sens să mă întorc, am decis să rămân.  M-am alăturat unei asociații culturale franceze care aducea tipărituri în România și care colabora cu un ONG de aici, condus de regretatul prozator Mircea Nedelciu.

Prin 1992-1993 am început să înțeleg și să vorbesc limba română, să realizez ce se întâmplă aici. M-am stabilit în Timișoara, am început să livrez postere, cărți poștale, afișe artistice pe suport de hârtie. După un an, doi, am creat mici tablouri personalizate și înră­mate. Am fost nevoit să tipăresc toate aceste materiale și m-am trezit că folosesc prea multe car­tușe de imprimantă, prea scumpe la un moment dat. Așa a apărut oportunitatea busi­ness-ului de azi: a trebuit să mă descurc, să reum­plu cartușe cum am știut eu mai bine, am cunoscut oameni și firme implicate în acest proces.

Afacera de aici își are originile în micul business rânduit aici în 1997 de un italian (etnic german) care răspundea nevoilor clien­ților săi din Italia. La un moment dat, a dorit să se reprofileze și nouă (mie și partenerului meu francez), deveniți între timp clienți, ne-a oferit oportunitatea de a prelua fabrica. Am preluat afacerea în 2002, iar de atunci am evoluat foarte mult.

Cum ați încheiat anul 2017? Care sunt particularitățile afacerii dvs.?

Am încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 1,5 milioane euro. Avem 30 de angajați, care lucrează pentru cele două linii tehnologice, pe o suprafață de 1.000 m.p. Am avut și ani mai buni, dar lucrurile se schimbă cu viteză uimitoare și apar mereu noi oportunități. Dar să vă explic ce și cum facem.

Remanufacturarea se referă la procesul prin care poți face dintr-un produs folosit unul nou. Este un procedeu de modă veche, bun pentru natură și pentru economia locală, bun pentru economia de resurse, de materii prime, care nu sunt inepuizabile! Noi am uitat de limitele resurselor de care dispunem în pe­rioa­da de boom economic. Oamenii, în general, au cam devenit sclavii consume­rismului și de aceea vedem peste tot o risipă uriașă.

Noi ne plasăm cu business-ul nostru în zona de IT, fiindcă producem consumabile informatice, cartușe pentru imprimante. În anii ’90, consumabilele erau extrem de scumpe, marja producătorilor era uriașă, iar acești producători erau puțini.

În ziua de azi, principala sursă de venit a producătorilor de imprimante sunt consuma­bilele. Imprimantele sunt voit subevaluate ca preț, clientul este atras în capcană cumpărând și devenind client captiv al respectivului producător. Cartușele originale sunt extrem de scumpe și mai ieftine nu vor fi niciodată, deși costul lor real de producție este o zecime din prețul de raft. Restul de 90% reprezintă chel­tuieli de marketing, de cercetare-dezvol­tare, de desfacere, dar lucrurile sunt magistral mascate pentru a acoperi profiturile. Cei precum noi, Tin Factory, trăiesc tocmai datorită acestor costuri foarte mari. Noi suntem ceea ce se cheamă producători ”aftermarket” și repre­zentăm o alternativă ecologică și economică. Vă dați seama că un consumator de rând nu poate suporta prețuri uriașe! De aceea noi putem să respirăm la ”umbra” OEM-urilor, a producătorilor de imprimante.

Cum reușiți, concret, să concurați pe piața locală și regională?

Ne-am obișnuit să plătim pe produse bio mai mult – un ou bio e mai scump decât unul de rând. Paradoxal, noi vindem ”cartușe bio” la prețuri cu 30-50% mai mici decât cele originale! Facem asta deși avem costuri suplimentare, generate de colectare, transport, depozitare, prelucrare, ambalare, punere pe piață etc.

Avem, spuneam, și un rol de protector ecologic. Numai pentru faptul că reciclăm cartușele folosite, scutim natura de nevoia de a descompune plasticul în timp îndelungat, ferim mediul de o sumedenie de materiale grele și/sau compozite (aluminiu, fier, poliuretan, polistiren etc.).

Noi, Tin Factory, suntem singurul membru din România al asociației europene ETIRA (Eu­ropean Toner & Inkjet Remanufacturers Asso­ciation) alături de alți 59, companii euro­pene cu acelaşi obiect de activitate. ETIRA protejează interesele noastre ecologice și economice.

Ce spun legile, reglementările actuale, în vigoare, în privința colectării și reciclării cartușelor?

O lungă perioadă de timp nu a existat o legislație foarte clară, care să impună o colectare selectivă a deșeurilor și, implicit, a cartușelor de imprimantă. Astăzi, lucrurile stau altfel și fiecare firmă este obligată să aibă un contract cu un colector de cartușe, fie un remanufacturier, fie unul care duce cartușele la incinerare. Pentru mediu, nu cartușele goale inkjet, provenite în general de la persoanele rezidențiale, reprezintă o problemă atât de mare pe cât cartușele laser, mai mari, mai groase, mai poluante, folosite de regulă de companii. Avem însă de furcă cu firmele producătoare de imprimante care, în virtutea drepturilor de proprietate intelectuală, luptă să-și păstreze poziția monopolistă de producători de cartușe originale, încercând să ne îngreu­neze activitatea. Chinezii sunt cei mai mari inamici ai lor fiindcă ei fac, imediat după lansarea pe piață a unui nou cartuș, o ”clonă” compatibilă cu cartușul original, la un preț mult mai mic, deseori încălcând proprietatea intelectuală a producătorilor cartușelor origi­nale. Noi ne aflăm la mijloc: cartușele noastre respectă toate brevetele originale, însă sunt puțin mai scumpe decât ”clonele” nereciclabile și necalitative, fiindcă înglobează manoperă, rămânând însă mult sub prețul cartușelor originale.

V-ați realizat aici și pe plan familial? Cum percepeți Timișoara acum, după atâția ani?

M-am realizat în plan personal, da. Am alături de mine o femeie minunată, avem doi copii, suntem o familie realizată. E foarte bine, măcar în plan psihologic, faptul că am Bel­gradul aproape. M-a fascinat mereu asemă­narea dintre noi și dumneavoastră, dintre sârbi și români. Suntem, și unii, și alții, balcanici, vii, cu defecte, dar și cu mari virtuți. M-am mi­rat să descopăr cât de deschiși sunt românii, cât de non-șovini, dornici să afle și să experimenteze.

Iubesc Timișoara fiindcă aici m-am matu­rizat și m-am împlinit, fiindcă e un oraș fără pereche, fiindcă Timișoara înseamnă pentru mine ”acasă”!

Mihai Săndoiu

Cristian Pavel