Pentru cei care îşi doresc un pas înainte în dezvoltarea profesională şi personală, Banca Transilvania, SIF Moldova și Electrogrup, în parteneriat cu Biziday.ro şi Republica.ro, oferă două burse, fiecare a câte 15.000 de euro, la EMBA University of Hull. Bursele acoperă integral taxa pentru cei doi ani de studiu la şcoala de business 100% britanică din Cluj-Napoca. Bursierii vor face parte din cea de a cincea generație de cursanți EMBA şi vor începe cursurile în februarie 2019.
Aplicațiile se primesc în perioada 31 octombrie – 20 noiembrie a.c., iar numele bursierilor vor fi anunțate în 23 noiembrie a.c. prin intermediul canalelor de comunicare EMBA şi ale partenerilor media. Bursele se adresează persoanelor cu minim 3 ani de experiență în management, după terminarea studiilor sau cu peste 8 ani experiență profesională, care doresc un pas nou în carieră şi cunosc limba engleză la nivel avansat.
Pentru înscrierea în vederea obținerii unei burse este nevoie de următoarele:
- CV în limba engleză, care să cuprindă următoarele informații: realizări obținute în business și în afara acestuia; realizări academice și contribuția adusă comunității sau unor comunități;
-
Eseu de maxim 500 de cuvinte, în limba engleză, pe urmatoarea temă: Conexiunea dintre tehnologie și globalizare reprezintă o amenințare sau o oportunitate pentru România?
- Trimiterea documentelor menționate la adresa office@ubbee.ro, până în 20 noiembrie a.c. (inclusiv), cu menționarea unuia dintre partenerii media în care a fost urmărită campania de burse EMBA, şi anume Biziday sau Republica.
EMBA University of Hull, şcoala de business 100% britanică din Cluj-Napoca:
-
Oferă o nouă specializare, începând cu acest an, Tech EMBA, destinată celor care lucrează în IT şi tehnologie, pe lângă cea de General Management.
- EMBA University of Hull este acreditat internaţional de AMBA (The Association of MBAs) şi de AACSB (The Association to Advance Collegiate Schools of Business), de acesta din urmă beneficiind doar 55 dintre cele 13.000 de şcoli MBA din lume.
- Cursurile durează 2 ani şi sunt organizate pe 12 module, în Cluj-Napoca. Acestea sunt în limba engleză, iar profesorii provin de la University of Hull, din Marea Britanie.
- Diploma de absolvire este internaţională, acordată de University of Hull.
- Directorul programului din Cluj – Napoca este Dr. Andrew Taylor.
- În prezent, la EMBA University of Hull din Cluj-Napoca studiază peste 100 de manageri și antreprenori.
University of Hull are 90 de ani de tradiție în Marea Britanie. Anual, aproximativ 20.000 de studenți – dintre care 20% sunt din țări diferite – urmează cursurile celor peste 50 de specializări ale universității.
Informații suplimentare despre înscrierea la EMBA sunt disponibile pe www.ubbee.ro sau contactând office@ubbee.ro; 0747 752 825 ori 0753 547 395.
COMMENTS