Forumul Investitorilor Autohtoni: Jumătate de milion de români şi-ar putea pierde locul de muncă în 2013

stire conferinta

Aproape o jumătate de milion de români din industrie şi sectoarele orizontale şi-ar putea pierde locurile de muncă până la finalul anului, din cauza creşterii preţurilor în sectorul energetic, avertizează Forumul Investitorilor Autohtoni (FIA).

„În industria metalurgică, circa 120.000 de oameni îşi vor pierde locurile de muncă. Se adaugă şi cei din industria chimică şi petrochimică, metalurgie, construcţia de maşini, industria sticlei, mobilei şi în industria orizontală (distribuţie şi sectoare conexe – n.r.). Sunt în pericol 500.000 de locuri de muncă. În industria metalurgică, cifra de afaceri a scăzut cu 23% în primul trimestru din 2013”, a declarat Vasile Turcu, preşedintele CONPIROM şi membru în consiliul director al FIA 2013, la prima conferinţă de presă a Forumului Investitorilor Autohtoni.

Ioan Niculae, preşedintele Consiliului Investitorilor Români (CIR), structura de reprezentare a FIA, a afirmat că în industria chimică sunt în pericol 57.000 locuri de muncă din cauza creşterii cu 37% a preţurilor în domeniul energiei în 2013, la energia electrică, gaze naturale şi transportul gazelor naturale.

Din punct de vedere al mesajului pe care reprezentanţii FIA vor să îl transmită clasei politice, Niculae a spus că investitorii autohtoni vor să discute cu reprezentanţii guvernului, în condiţiile în care sunt în joc mii de locuri de muncă. „Am constatat o scădere dramatică a locurilor de muncă, în totală contradicţie cu programul de guvernare. Nu doar că nu au crescut, dar numărul de locuri de muncă a scăzut şi scade în continuare. Eu sper ca primul ministru şi miniştrii de pe domeniile economice să îşi facă timp pentru a discuta cu noi (…) există soluţii, cu condiţia ca cei care ne conduc să ne asculte”, a declarat Niculae, precizând că FIA nu are „nici cea mai mică intenţie să fie un organ de confruntare, nu suntem contra guvernului”.

Niculae a spus că investitorii autohtoni doresc un dialog cu guvernul pe trei teme principale – energie, impozit forfetar şi TVA, pentru a evita scăderea dramatică a locurilor de muncă. El a precizat că dintre cei 4,2 milioane angajaţi din România, 57% sunt susţinuţi de capitalul românesc, dar din primele 100 de mari companii pe piaţa autohtonă, companiile româneşti nu sunt mai multe de cinci.

„Suntem singura ţară care nu are un statut al consumatorului interuptibil”, a spus Niculae arătând că, la sfârşitul lunii trecute, reprezentanţii guvernului au spus că vor reglementa statutul de interuptibil, dar au „uitat”, majorând în schimb tariful de transport al gazului cu 37%.

Creşterea tarifelor de transport al gazelor a fost comunicată în Monitorul Oficial într-o zi nelucrătoare, respectiv sâmbătă, 29.06.2013.

Componenţa CIR a fost stabilită vineri şi cuprinde 11 membri – Ioan Niculae, Radu Enache, Ştefan Vuza, Viorel Cataramă, Dragoş Dragoteanu, Radu Timiş, Bogdan Bosânceanu, Niculae Duşu, Mihai Sofian, Dragoş Bâlteanu, Valeriu Blidar şi Adina Niculae.

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 1