Călin Rangu (ASF): Autoritatea de Supraveghere Financiară susține soluționarea litigiilor prin arbitraj

Călin Rangu (ASF): Autoritatea de Supraveghere Financiară susține soluționarea litigiilor prin arbitraj

Prezent astăzi la conferința „Arbitrajul în Asigurări” organizată de ISF (Institutul de Studii Financiare) și ACAMA (Asociația Centrul de Arbitraj și Mediere în Asigurări), dl. Călin Rangu – director ASF și președinte ISF, a precizat:

„Soluționarea alternativă a litigiilor este susținută de către conducerea sectorului asigurări din cadrul ASF, prezentând multe beneficii pentru clienți. Cadrul secundar emis de către ASF, începând cu 2016, pune accentul pe soluționarea alternativă ca o soluție rapidă și mai ieftină de a soluționa diferendele.

Dacă pentru consumatori avem SALFIN, cu rezultate remarcabile, pe partea de persoane juridice arbitrajul poate fi soluția.

Norma 19/2017 prevede expres că diferendele dintre părți sa fie întâi negociate între părți, apoi a se trata prin soluții alternative, menționându-se inclusiv arbitrajul pentru PJ și abia apoi apelarea la instanțe. Legea RCA și norma RCA, de asemenea, prevăd soluționarea alternativă a litigiilor.

Directiva IDD și legea 236/2018 prevede că interesele clienților trebuie să precumpănească. Este clar că nu este în interesul clientului să fie purtat ani prin tribunale.

Tot IDD prevede pentru prima oară obligația societăților de asigurare de a proiecta, dezvolta, implementa și monitoriza produsele de asigurare plecând de la drepturile și interesele consumatorilor.

Având în vedere aceste prevederi și cerințele anterior menționate de normele ASF, pentru prima dată ASF are pârghiile de a solicita asigurătorilor includerea acestor prevederi dacă clienții le solicită și în testarea produselor trebuie incluse analiza acestei opțiuni.

În plus brokerii au un rol important. Cum menționa dl. Prigoreanu de la Milenium Broker, brokerii ar trebui să identifice nevoia clientului de a include clauza arbitrală încă din etapa de Demand and Needs Test, etapă obligatorie în procesul de vânzare.

ISF a avut un rol important în profesionalizarea conciliatorilor, urmând a se implica în prezent în instruirea arbitrilor specializați în asigurări.

Dl. Călin Rangu a menționat că încrederea în camerele de arbitraj, indiferent câte vor fi, va asigura sau nu buna funcționare a sistemului arbitral în asigurări. Reprezentanții ACAMA au precizat că probitatea morală și profesională, lista arbitrilor unei camere de arbitraj trebuie să facă diferența”.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0