România s-a plasat în 2018 pe ultimul loc în UE la ponderea persoanelor cu educaţie superioară, potrivit datelor publicate de Eurostat. Cu un procentaj de doar 24,6% (grupa de vârstă 30-34 ani), am foist devansaţi de Italia (27,8%) şi ne-am situat cu mult sub media UE de 40,7% consemnată la nivelul Uniunii.
De remarcat că UE a anunţat atingerea ţintei de 40% persoane cu studii superioare stabilită prin strategia Europa 2020 şi mai are un decalaj de doar 0,6 puncte procentuale pe segmentul celor care părăsesc timpuriu educaţia sau formarea profesională ( în 2018 se mai consemna o pondere de 10,6% din total, faţă de ţinta de 10%).
Eurostat a ţinut să sublinieze efortul intens făcut pentru dezvoltarea educaţiei, care a dus la creşteri impresionante faţă de anul de referinţă 2002 (de la 24,5% la 45,8% în cazul femeilor şi de la 22,6% la 35,7% în cazul bărbaţilor, cifrele din urmă fiind pentru anul 2018). Interesant, femeile se plasează peste ţinta fixată dar bărbaţii rămân semnificativ sub aceasta.
Din păcate, România figurează şi pe antepenultimul loc în UE la părăsirea timpurie a şcolii sau a unei forme de pregătire profesională, cu un procentaj de 16,4% (aproape egal distribuit pe sexe, 16,7% la băieţi şi 16,1% la fete), foarte departe de ţinta naţională asumată în strategia de profil a fi de 11,6%.
Mai rău decât noi stau doar Spania (17,9%, poate aici găsim şi o explicaţie a lipsei de performanţă a acestei economii iberice, deşi are domenii în care excelează ca raport calitate/preţ) şi Malta (17,5%). De reţinut, la polul opus regăsim mai multe ţări foste socialiste, printre care Croaţia (3,3%), Slovenia (4,2%), Lituania (4,6%) şi Polonia (4,8%).
Adevăratul dezastru se vede, însă, atunci când trecem la formarea profesională continuă, adică procentajul celor între 25 şi 64 de ani cuprinşi într-o formă oarecare de învăţare. Cifrele pe 2018 ne trimit la un absolut ridicol 0,9%, exact aceeaşi valoare pe care o înregistram în anul 2000 şi la jumătate din maximul atins în anii 2008- 2009 (1,8%).
Pentru referinţă, menţionăm că media UE pe 2018 a fost de 11,1% ( în creştere de la 7,1% în 2002), cu 11,5% în Zona Euro la care aspirăm. Suntem, practic, „din alt film” dacă ne uităm la valorile consemnate în ţări precum Suedia (29,2%), Finlanda (28,5%), Danemarca (23,5%), Olanda (19,1%) sau Franţa (18,6%).
Iar dacă adulţii nu mai învaţă aproape de loc (probabil pentru că ne simţim foarte capabili şi fără multă carte), din spate nu vine nimic bun. Cele mai recente date Eurostat privitoare la testele standardizate PISA (Programme for International Student Assessment) pentru matematică, citire şi ştiinţe ne trimit tocmai pe penultimul loc din UE în toate aceste domenii. Cu toţi olimpicii pe care îi avem şi care, oricum , pleacă masiv din ţară.
Proporţia tinerilor de 15 ani care nu reuşesc să dovedeacă deprinderile de bază stabilite la testele internaţionale PISA (% din total) a fost de 39,9% la matematică (22,2% media UE), 38,7% la citire (19,7% media UE) şi 38,5% la ştiinţe (20,6% media UE). Simplificat, suntem undeva la circa 40% faţă de aproximativ 20% media la nivel european.
Aşadar, suntem cu ponderea celor care trec prin şcoală precum gâsca prin apă undeva la dublul mediei UE şi pe penultimul loc în toate aceste domenii. „Salvaţi” de bulgari la matematică (42,1%) şi la citire (41,5%) – de unde se vede că sărăcia rimează inevitabil cu prostia – şi de ciprioţi la ştiinţe (42,1%) , acolo unde vecinii de la la sud de Dunăre ne-au întrecut (37,9%).
Dacă facem corelaţia cu datele furnizate de INS, care arată un un procentaj de ocupare de 64,8% în populaţia de 15 – 64 ani (cam două treimi din populaţia activă, la rândul ei cam două treimi din populaţia rezidentă), ne trezim cu 32,3% persoane inactive ( nici ocupate, nici şomeri în căutare de lucru).
Dacă sunt scuzate persoanele cu dizabilităţi şi facem puţină aritmetică, rămân vreo trei milioane şi jumătate de români (marea majoritate cu drept de vot) care, în termeni populari, „fac umbră degeaba pământului”. De unde un raport de dependenţă economică de aproape exact 1,25 persoane dependente la 1 persoană ocupată.
Una peste alta, în plină eră a dezvoltării tehnologiei şi a informaţiei, unii performează şi se adaptează la mediul concurenţial, alţii se mulţumesc cu expediente şi cu dependenţa de mila creştină cu accente electorale. Concretizată în politicile sociale de susţinere tot mai pronunţată a unui minim nivel de trai. Totul plecând de la educaţie, punctul nevralgic al dezvoltării celui mai preţios capital, omul.
COMMENTS