- Valoarea tranzacțiilor a scăzut cu 10,8%, la 387,5 miliarde USD în 2019, iar volumul tranzacțiilor s-a redus cu 18% față de anul precedent
- Reechilibrările de portofolii înclină spre activele downstream și din sectorul gazelor
- O parte semnificativă a scăderii a fost provocată de absența marilor tranzacții în segmentul midstream
Volumul global și valoarea tranzacțiilor din industria de petrol și gaze au scăzut cu 18,4% și, respectiv, 10,8% în 2019, în condițiile în care stagnarea prețurilor mărfurilor, rezultatele dezamăgitoare și randamentele scăzute au făcut ca acest sector să înregistreze un deficit de capital. Conform raportului EY Global oil and gas transactions review 2019, volumul și valorile tranzacțiilor au reflectat în mare măsură fenomenul de reechilibrare a portofoliilor prin distanțarea de activele upstream petroliere și orientarea spre activele downstream și din sectorul gazelor. În ceea ce privește viitorul, raportul preconizează că peisajul fuziunilor și achizițiilor (M&A) va continua să fie modelat de strategiile privind tranziția energetică, de reglementările asociate cu schimbările climatice și de rolul gazelor naturale în viitorul mix energetic.
„În 2019, s-a acordat o mai mare atenție dezbaterilor pe teme sociale, de mediu, guvernanță și energie, iar acestea vor continua să fie subiecte cheie pentru modul în care se vor plasa capitalurile în 2020”, a declarat Andy Brogan, coordonator EY Global Oil & Gas.
Valorile tranzacțiilor din upstream și downstream au crescut în 2019, iar cele din midstream și offshore au scăzut
Valoarea tranzacțiilor din segmentul upstream a crescut cu 17,6% în 2019. Totuși, dacă se exclud cele mai mari două tranzacții, valoarea a scăzut cu 32% față de 2018, iar volumul tranzacțiilor s-a diminuat cu 37% în același interval.
Numărul total al tranzacțiilor s-a redus cu peste 20%, în timp ce valoarea medie a tranzacțiilor a fost de 122 milioane USD, un nivel similar cu cel din anul anterior. S-a menținut astfel tendința de scădere a valorii și a volumului tranzacțiilor, care a început în 2017, când interesul față de ceea ce se credea a fi active subevaluate atinsese apogeul.
În 2019, interesul față de activele din SUA s-a prăbușit, valoarea tranzacțiilor scăzând de la 74 miliarde USD la 39 miliarde USD.
Începând cu 2015, marile tranzacții corporative din segmentul midstream american au înregistrat o evoluție remarcabil de stabilă (variind între 105 și 135 de tranzacții în fiecare an), iar variația de la an la an a valorii tranzacțiilor a fost generată de cele mai mari tranzacții corporative. Tendința a continuat, dar nu au mai avut loc mari tranzacții. Prin urmare, per total, valoarea tranzacțiilor a scăzut cu circa 55%, iar cea mai mare tranzacție din 2019 s-a clasat abia pe locul al nouălea în clasamentul ultimilor cinci ani.
Valoarea tranzacțiilor din segmentul downstream a crescut cu 43% la aproape 124 miliarde USD în 2019. Cu toate acestea, dacă se exclude cea mai mare tranzacție, valoarea a scăzut cu 31%, iar volumul s-a redus cu 10%. Activitatea de tranzacționare din America de Nord și Europa s-a diminuat cu 70%, de la aproape 80 miliarde USD în 2018, la 24 miliarde USD în 2019. Numărul tranzacțiilor a scăzut cu 15% de la 137 în 2018, la 117 în 2019.
În sectorul serviciilor petroliere, prețurile au rămas extrem de mici încă din 2014, iar profiturile s-au prăbușit. Un val inițial de interes pentru tranzacțiile de dimensiuni medii (între 1 și 10 miliarde USD), menite să consolideze activele ale căror valori erau considerate favorabile, a atins apogeul în 2017, apoi a continuat să scadă până în 2019. Valoarea tranzacțiilor a scăzut cu aproape 27% în 2019 față de 2018. Volumul tranzacțiilor a înregistrat o contracție similară, diminuându-se cu aproape 20%.
“În segmentul upstream, continuarea raționalizării portofoliilor de către marii jucători va genera oportunități de tranzacții pentru companiile locale mai mici, independente, și pentru entitățile finanțate cu capital privat. În midstream, capitalul privat și Facilitățile Internaționale de Finanțare (IFF) vor continua să alimenteze fuziunile și achizițiile, pe măsură ce companiile se vor concentra pe mai departe pe o alocarea disciplinată a capitalului, iar orice abatere de la această cale va depinde de accesul la capital.
Este posibil ca segmentul downstream, în special activitățile de depozitare și transport, să înregistreze o intensificare a activității, deoarece companiile sunt forțate să își reechilibreze portofoliile și să își articuleze mai clar strategiile”, a concluzionat Andy Brogan.
COMMENTS