Acționariatul Hidroelectrica a aprobat astăzi, 30 martie, în cadrul unei ședințe extraordinare, sponsorizarea unui număr de șapte instituții medicale, cu unități de primiri urgențe, cu suma totală de 10.033.000 lei. Decizia a fost luată ca urmare a situației de risc excepțional pentru sănătatea publică generată de răspândirea noului coronavirus, și în contextul creșterii constante a numărului confirmat de persoane infectate pe teritoriul României.
”Sprijinirea spitalelor românești tocmai a devenit prioritatea numărul unu în politica de sponsorizări a Hidroelectrica. Vedem cu toții în aceste momente nevoile stringente ale sistemului medical național, ale celor aflați în prima linie a luptei cu pandemia. Suntem alături de medici in efortul excepțional pe care îl fac pentru a-i vindeca pe cei bolnavi si a-i proteja pe cei vulnerabili.
Am auzit chemarea în ajutor și răspundem: știm că e mare nevoie de echipamente de primă urgență, echipamente de protecție, materiale de curățare, echipamente sanitare, dezinfectanți și alte obiecte esențiale folosite în scopul protejării pacienților și al personalului. Este momentul să fim solidari.
Doar uniți într-un efort comun și dând dovadă de responsabilitate ne putem întoarce cât mai curând la lumea pe care o știam, la normalul vieții de zi cu zi ” – a declarat Bogdan Badea, Președintele Directoratului Hidroelectrica.
Suma de peste 10,033 miloane de lei alocată astăzi acțiunilor de sponsorizare este repartizată unităților medicale după cum urmează:
Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș – 1.500.000 lei;
Spitalul Județean de Urgență Vâlcea – 1.500.000 lei
Spitalul Clinic Județean Mureș – 1.033.000 lei
Spitalul Județean de Urgență Deva – 1.500.000 lei
Spitalul Județean de Urgență Giurgiu – 1.500.000 lei
Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin – 1.500.000 lei
Spitalul Județean de Urgență „ Sfântul Ioan cel Nou” Suceava – 1.500.000 lei
Decizia de sponsorizare, precum și hotârârile privind alocările de sume au fost luate cu unanimitatea voturilor celor doi acționari, statul român prin Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri și Fondul Proprietatea.
COMMENTS