Vienna Insurance Group achiziţionează companiile Aegon din Ungaria, Polonia, România şi Turcia

Vienna Insurance Group achiziţionează companiile Aegon din Ungaria, Polonia, România şi Turcia

În dată de 29 noiembrie 2020, Vienna Insurance Group a semnat acordul de cumpărare de acţiuni pentru achiziţionarea entităţilor asiguratorului olandez Aegon în Ungaria, Polonia, România şi Turcia. Tranzacţia include companii de asigurări, societăţi de administrare a fondurilor de pensii private, societăţi de administrare a activelor financiare şi companii de servicii, cu un volum de prime în valoare de aproximativ 600 de milioane de euro în 2019 şi un volum administrat de fonduri de pensii private de aproximativ 5 miliarde de euro, şi aduce în total o bază suplimentară de 4,5 milioane de clienţi. După finalizarea cu succes a achiziţiei, Vienna Insurance Group va urca în Ungaria de pe locul 6 pe poziţia de lider de piaţă. Preţul de achiziţie a acţiunilor este de 830 de milioane de euro.
„Achiziţia operaţiunilor Aegon din Europa Centrală şi de Est este un pas important pentru Vienna Insurance Group în vederea consolidării durabile a poziţiei de lider în ECE şi pentru valorificarea de noi oportunităţi. Portofoliile companiilor care fac obiectul tranzacţiei completează perfect unităţile pe care le deţinem deja şi ne consolidează diversificarea în aceste ţări. Pe piaţa din Ungaria facem saltul către primul loc. Acest lucru ne poziţionează, ca şi în Austria, ca lider de piaţă în toate ţările vecine la est (Republica Ceha, Slovacia şi Ungaria). În Turcia, reuşim să intrăm pe piaţa asigurărilor de viaţă, iar în Polonia, România şi Ungaria ne putem extinde semnificativ potenţialul în domeniul fondurilor de pensii private. Prin achiziţia societăţii de administrare a activelor financiare deţinută de Aegon în Ungaria nu numai că ne extindem operaţiunile proprii de management al activelor financiare, dar câştigăm, de asemenea, expertiză şi resurse valoroase „, a declarat Elisabeth Stadler, CEO al Vienna Insurance Group, despre tranzacţia de succes cu Aegon.

Poziţie puternică pe piaţa din Ungaria
Cu 389 milioane de euro* generate în 2019, compania ungară de asigurări reprezintă două treimi din volumul primelor achiziţionate. Compania îmbină echilibrat linii de business de asigurări de viaţă şi non-viata şi are o reţea puternică de vânzări, în principal prin intermediul propriilor agenţi şi brokeri. În Ungaria, Aegon ocupa în prezent locul 3 pe piaţa asigurărilor generale şi locul 7 pe piaţa asigurărilor de viaţă. Împreună cu UNION Biztosító, Vienna Insurance Group îşi poate majora cota de piaţă actuală de la 8% la peste 19%. Societatea de administrare a activelor financiare din Ungaria oferă întreaga gamă de servicii pe acest segment de afaceri în regiunea ECE şi administrează active de aproximativ 1,8 miliarde de euro, ceea ce o face a patra cea mai mare companie de administrare a activelor financiare din Ungaria.

Intrare pe segmentul asigurărilor de viaţă În Turcia
În Turcia, acordul cu Aegon marchează o extindere a activităţii prin intrarea pe segmentul asigurărilor de viaţă, unde Vienna Insurance Group este în prezent reprezentată de compania de asigurări generale Ray Sigorta. Aegon Turcia ocupa locul 7 pe piaţa asigurărilor de viaţă, este lider de piaţă pe segmentul asigurărilor de viaţă neataşate creditelor bancare şi se concentrează puternic pe servicii digitale pentru clienţi. Activitatea de asigurări de viaţă, dominată în general de distribuţia prin intermediul băncilor, se realizează în principal prin agenţi proprii şi externi. Volumul primelor înregistrat în 2019 a fost de 114 milioane de euro*. Compania poloneză şi sucursala sa din România se concentrează pe furnizarea de poliţe de asigurări de viaţă tradiţionale şi cu componenta investiţională (de tip unit-linked). În România, businessul de asigurări de viaţă este generat în principal prin cooperarea cu Banca Transilvania. Cele două companii de asigurări de viaţă din Polonia şi România au generat un volum de prime de 85 de milioane de euro* în 2019 (62 de milioane de euro în Polonia, 23 de milioane de euro în România).

Extindere semnificativă a activităţilor de administrare a fondurilor de Pensii private
Prin achiziţia societăţilor de administrare a fondurilor de pensii private Aegon din Ungaria, Polonia şi România, Vienna Insurance Group acorda o atenţie deosebită gestionarii economiilor realizate pentru perioada pensionarii şi îşi extinde accesul la activitatea de pensii administrate privat. Având în vedere evoluţiile demografice şi dificultăţile de finanţare pentru sistemele de pensii de stat, aceste pieţe oferă oportunităţi majore de creştere pentru fondurile de pensii private. În special în Polonia, unde reforma pensiilor adoptată în 2019 duce la introducerea Planurilor de Capital pentru Angajaţi, pot fi exploatate potenţialul extins şi sinergiile cu implicarea anterioară a Grupului VIG în acest domeniu. Toate cele trei societăţi de administrare a fondurilor de pensii private sunt printre primele 4 pe piaţa în ţările respective. Activele totale administrate se ridică la 4,9 miliarde de euro.

Finalizarea tranzacţiei aşteptată în a doua jumătate a anului 2021
Tranzacţia este supusă aprobărilor necesare din partea autorităţilor de reglementare şi concurenţa. Finalizarea oficială a achiziţiei companiilor Aegon este aşteptată în a doua jumătate a anului 2021. În 2019, companiile care vor fi achiziţionate au generat un profit net de aproximativ 50 de milioane de euro, având aproximativ 1.650 de angajaţi.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0