Material publicat în ediţia aniversară Piaţa Financiară 25 de ani, în luna decembrie, 2020
Revista Piaţa Financiară a împlinit 25 de ani: nu putea fi un moment mai potrivit pentru a purta o discuţie despre evoluţia băncilor din România cu cel care practic a supravegheat traseul şi paşii care au condus azi la un ceea ce mulţi spun că este printre cele mai solide sisteme bancare din Europa şi nu numai: Nicolae Cinteză, cel care a condus până nu demult Direcţia de Supraveghere din cadrul BNR.
Pentru început am vrut să aflu care au fost în opinia distinsului interlocutor etapele principale de constituire a sistemului bancar, privit din punctul de vedere al Supraveghetorului: *Apariţia primei Legi Bancare a fost punctul de plecare, pentru că apoi, pe baza sa, s-a putut emite legislaţia secundară. A fost un proces puţin îngreunat pentru că din Parlament nu a ieşit chiar forma legii avizate de BNR. Legiuitorul a considerat că o parte dintre prevederile actului normativ pot fi reglementate de BNR prin legislaţia secundară, lucru care s-a şi produs ulterior* spune Nicolae Cinteză.
Iar începuturile nu au fost deloc uşoare: ne aflam într-o perioadă în care mulţi se avântau după profit fără să ţină cont de ce se putea întâmpla în cazul materializării unor riscuri. Să nu uităm că era perioada în care asumarea de riscuri a condus la falimente răsunătoare, cum ar fi Banca Dacia Felix sau Bankcoop. *Au existat ceva probleme până ce băncile s-au convins că trebuie să se adapteze noilor reglementări. La început Supravegherea a îmbrăcat mai mult forma de Control de Conformitate la Reglementare. Le-am explicat pas cu pas că riscuri mari asumate în procesul de creditare înseamnă probabilitate mare să apară probleme, poate chiar falimentul. Le-am explicat că dobânzi mari la depozite pot conduce la lipsa de încredere din partea partenerilor, o astfel de politică arătând că banca poate avea probleme de lichiditate la momentul respectiv.*
Uşor, uşor, cadrul de reglementare s-a îmbunătăţit şi completat. *Un moment important, din punctul nostru de vedere, a fost apariţia OuG 99 care reglementa autorizarea conducătorilor de bănci. Pentru Supraveghetor există trei elemente importante, în egală măsură, de care depinde succesul sau insuccesul unei bănci: capitalul, conducerea şi imaginea din piaţă. Realitatea a demonstrat că o slăbiciune pe oricare dintre aceşti piloni poate avea consecinţe grave, ducând până la falimentul băncii* spune interlocutorul nostru.
În ceea ce priveşte Supravegherea, aceasta a început din 2004 să treacă de la faza de Control de Conformitate la Reglementări la faza de Analiză a Riscurilor. Aceasta presupune că baza analizei unor indicatori de prudenţă se face previzionarea evoluţiei viitoare a băncilor, identificându-se din timp posibilitatea apariţiei unor probleme. *Am analizat pe un orizont de timp între 3-5 ani anumiţi indicatori ai unor bănci care au avut probleme şi chiar au dat faliment, pentru a vedea dacă şi când ne-am fi putut da seama că acestea pot intra pe o pantă descendentă înclinată şi vor ajunge rapid în faliment. Sistemul de indicatori pe care Supravegherea îl foloseşte astăzi este unul de inspiraţie americană. El a fost perfecţionat şi putem spune că azi este la nivelul celor mai performante din Europa. Sunt raportări acre se fac lunar, sunt raportări care se fac trimestrial sau anual. Ceea ce mă bucură astăzi e faptul că, dacă ne uităm pe cei 10 indicatori utilizaţi de EBA în supraveghere, sistemul nostru este deasupra standardelor acestora la aproape toate capitolele*.
Nu puteam omite din discuţia noastră momentul Marii Crize din 2008-2009. Şi merită să punctăm şi satisfacţia că România e una dintre cele 5 state care nu au avut falimente bancare în această perioadă şi care nu a cheltuit nici un ban pentru salvarea vreunei bănci. *Nu am realizat din prima clipă, din 2008, faptul că efectele crizei financiare vor fi aşa drastice. Undeva prin septembrie 2009 am constat deteriorarea unor indicatori, fapt care ne-a făcut să luăm rapid măsuri. Am solicitat băncilor să compenseze neperformantele prin mărire de capital. Iar această primă etapă a ţinut până undeva la începutul lui 2014. Acţionarii au adus în bănci în jur de 15 miliarde spor de capital. E elementul care ne-a ferit ulterior de falimente bancare, un motiv de mare satisfacţie. Apoi, pe fondul stabilizării creditelor neperformante, în 2014, am trecut la etapa a doua: curăţarea bilanţurilor băncilor. Calculate după metodologie EBA, activele neperformante din sistemul bancar erau la acel moment de 28,6%. Faptul că acţionarii aduseseră capital a făcut posibilă o trecere mai lină prin această a doua etapă, fără să apară probleme de negestionat. Şi aşa am ajuns cu NPL la 4% şi un grad de acoperire de peste 50%. Dacă luăm în calcul şi garanţiile aferente, efectul creditelor neperformante e practic zero la momentul actual* spune Nicolae Cinteză.
Dar întotdeauna când ceva merge bine, trebuie să îşi bage cineva coada şi să strice lucrurile: aşa s-a întâmplat şi cu vânzarea neperformantelor: aceasta a intrat în gura multora: parlamentari, avocaţi, presă, etc. Iar consecinţa a fost apariţia unor constrângeri legislative care a frânat mult vânzarea neperformantelor: * În momentul de fală vânzarea portofoliilor de credite neperformante e mult încetinită de schimbările pe parte legislativă şi fiscală. Ce se va întâmpla în aceste condiţii: băncile vor păstra neperformante în portofoliu şi vor înăspri drastic normele de creditare. Practic se vor mai califica să ia împrumuturi doar o categorie selectă de clienţi, pentru care bancherii au garanţia aproape de 100% că îşi vor plăti creditele. Şi nu cred că e o situaţie de dorit* concluzionează interlocutorul nostru.
Ajunşi în acest punct am abordat şi chestiunea actelor normative nenumărate cu dedicaţie pentru sistemul bancar, încercând să aflu care au fost cele mai ostile sau cu cele mai drastice urmări. *Fără nicio îndoială Legea Dării în plată a fost cea mai supărătoare dar şi cea mai mediatizată speţă. Ea a creat cel mai mare deranj. Noroc că într-un final Curtea Constituţională a pus ordine în acest act normativ care nu face altceva decât să repete prevederi clare cuprinse de multă vreme în Codul Civil. De ce s-a bucurat de această lege de atât de multă popularitate: era normal ca debitorii să aştepte un astfel de act normativ care până la urmă însă nu le-a adus nimic bun. Dar răul făcut în piaţă a fost unul destul de simţitor.*
Şi din păcate lucrurile nu s-au oprit aici, fapt ce i-a determinat pe unii acţionari chiar să se gândească la vânzarea afacerilor din România. *Acele legi cu dedicaţie pentru bănci, de multe ori absurde, nu au cum să fie văzute cu ochi buni de către acţionari. Vorbeam mai devreme de tratamentul aplicat vânzării de credite neperformante – acest pachet ar fi al doilea ca importanţă din punct de vedere al răului pe care îl face sistemului bancar. Şi mai sunt destule, chiar dacă cele mai multe nu trec de Curtea Constituţională. Iar ce s-a stricat prin lege, rămâne bun stricat. Prin astfel de acte s-a făcut rău tot clientului: s-au umplut tribunalele de procese, condiţiile de acordare a creditelor s-au înăsprit, avansul a crescut, la fel şi garanţiile, iar o parte din cei care cândva se calificau pentru un credit, azi nu se mai califică, etc.
Am lansat şi o întrebare referitoare la cum trebuie privit anul 2021: pesimist sau optimist. Aceasta şi pentru faptul că, în interviul din luna iulie, Nicolae Cinteză atrăgea atenţia asupra pericolului reinflamării flagelului creditelor neperformante. *Nimic din ceea ce se întâmplă astăzi nu garantează că nu vor apare probleme în anul 2021. Ba din contră!” spunea atunci cel care se afla încă în poziţia de şef al Direcţiei Supraveghere. Cum se vede astăzi, din afară, situaţia generală? *În anul 2020 nu cred că vor fi probleme. Ce se va întâmpla în 2021, cu siguranţă va urma o creştere a creditelor neperformante odată cu expirarea moratoriului legislativ. Că va fi 1 ianuarie, că va fi 1 iulie, vom vedea. Abia după acel moment se va afla câţi dintre cei păsuiţi sunt în stare să reia planul de rambursare a creditelor, conform angajamentelor asumate. Nu văd însă o inflamare exagerată, pentru că atât băncile cât şi Direcţia de Supraveghere analizează atent încă din septembrie evoluţia comportamentului de plată al debitorilor. Şi cred că lucrurile se pot corect în momentul în care apar deteriorări ale indicatorilor financiari ai băncilor, cum ar fi solvabilitatea sau lichiditatea. Iar soluţia ar fi aducerea de capital suplimentar, deşi e foarte greu de obţinut în condiţiile actuale*.
Şi de această dată reputatul supraveghetor a atras atenţia asupra unei valori ce ar trebui să fie principalul activ pentru bănci: clienţii. Iar aici e mult de lucru în continuare! Să nu uităm că în pandemie a scăzut mult cererea de credite. *La nivel de relaţia bănci-clienţi ar mai fi foarte mult de lucru. Am aflat şi eu lucruri noi, din relaţia actuală pe care o am ca şi client de bancă, lucruri pe care nu le ştiam până acum. Spuneam încă din februarie 2012 faptul că băncile care nu vor înţelege faptul că, clientul e cloşca lor cu pui de aur, vor avea numai de pierdut. Iar acest lucru s-a confirmat deja. Din păcate, continuă şi astăzi tendinţa unor bănci de a nu-şi informa suficient clienţii. Nu e vorba de a-l păcăli pe client, cum spun unii, ci pur şi simplu de o insuficientă informare. Când tu, bancă, vrei să faci o afacere cu un client, trebuie să te gândeşti că va trebui să fie una pe termen lung, din care să câştige ambele părţi. Şi atunci rolul tău cel mai important e să îl consiliezi pe acel client. Ştiu că problema reducerii costurilor este spinoasă, dar dacă băncile nu vor dedica mai multe resurse consilierii clienţilor vor avea numai şi numai de pierdut*!
Pe final am lăsat întrebarea legată de relaţia presă – bănci. *Există instituţii de presă serioase care fac încă de la momentul apariţiei lor analize foarte bune, profesioniste, la nivelul activităţii financiar-bancare. Relaţia instituţiilor financiare cu presa s-a îmbunătăţit, în timp, deşi încă mai există publicaţii care se lasă atrase de senzaţional în efortul lor de a câştiga cititori. Nu am spus niciodată că tot ce am făcut noi e perfect şi că presa nu trebuie să critice. Ideea e însă să o facă documentat şi imparţial. Şi e de datoria ei să pună întrebări. Iar în final îmi face plăcere să urez un călduros LA MULŢI ANI publicaţiei pe care o conduceţi, la împlinirea vârstei de 25 de ani, una dintre cele mai serioase din piaţă, şi cu ai cărei oameni mi-a făcut întotdeauna plăcere să interacţionez* a conchis Nicolae Cinteză.
COMMENTS