Rezultate stabile pentru UNIQA Asigurări și UNIQA Asigurări de viață la finalul anului 2020

Rezultate stabile pentru UNIQA Asigurări și UNIQA Asigurări de viață la finalul anului 2020

  • UNIQA Asigurări a raportat la finalul anului 2020 o creștere de 11% pe segmentul de asigurări non-auto, comparativ cu perioada similară din anul anterior, înregistăand prime brute subscrise în valoare de 33,7 milioane euro pe această linie de activitate, conform IFRS.
  •  Activitatea UNIQA Asigurări de viață a continuat să fie susținută de vânzarea asigurărilor tradiționale, compania încheind anul 2020 cu un avans pe acest segment de aproape 5% față de 2019. Volumul de prime brute subscrise din asigurările de viață a înregistrat o valoare totală de 17,1 milioane euro, conform IFRS, cu 3% sub cea din anul anterior.
  • Profitul net cumulat al celor două companii UNIQA la finalul anului 2020 se situează la nivelul de 3,2 milioane euro, conform IFRS.
  • UNIQA a continuat să facă pași importanți în ceea ce privește îmbunătățirea experienței clienților prin dezvoltarea de noi produse și servicii bazate pe relevață, simplitate și accesibilitate.

Pe parcursul ultimului trimestru al anului 2020, UNIQA Asigurări și UNIQA Asigurări de viață au păstrat ca obiective principale stabilizarea rezultatelor sub impactul contextului pandemic și diversificarea portofoliului pentru dezvoltarea durabilă a celor două companii. Asigurările non-auto și-au menținut ritmul de creștere de două puncte procentuale, înregistrând un avans de 11%, comparativ cu perioada similară a anului anterior. Pe acest segment, asigurările de locuință, incendiu și răspunderi au fost, mai departe, principalii contributori la evoluția rezultatelor UNIQA.
Pe segmentul de asigurări auto, obiectivele au vizat, în continuare, îmbunătățirea calității portofoliului CASCO și restrângerea ponderii asigurărilor obligatorii de răspundere civilă la nivelul portofoliului companiei.
“Am încheiat un an atipic sub toate aspectele cu rezultate stabile, reușind să asimilăm, în mare masură, impactul generat de contextul pandemic. Experiența din 2020 ne-a arătat că, având o bază financiară solidă și obiective clare în ceea ce privește dezvoltarea durabilă a companiei și calitatea experienței oferită clienților, suntem capabili să ne adaptăm, accelerând procesele pentru a răspunde rapid noii realităț în care ne regăsim. Transformarea UNIQA continuă, pozitionând cu mai multă hotărâre clienții în centrul acțiunilor noastre. Intrăm într-o nouă etapă de evoluție, cu obiective ambițioase pentru a obține evaluări de 5 stele din partea clienților. Modelul nostru de afaceri ne va permite să adresăm nevoile acestora în mod personalizat, bazându-ne pe procese bine calibrate și pe competențele echipei noastre de profesioniști”, a declarat Franz Weiler (foto), CEO UNIQA Asigurări.

Pentru asigurările de viață, redresarea rezultatelor, în special pe canalul bancassurance, a continuat și în ultimul trimestru din 2020. Activitatea pe acest segment a fost susținută, în continuare, de vânzarea produselor tradiționale, care a înregistrat un avans de aproape 5% față de același interval din 2019.
“Continuăm să dezvoltam activitatea de asigurări de viață, poziționând clienții în centrul acțiunilor noastre, întelegăndu-le nevoile și oferindu-le soluții de asigurare inovatoare, relevante, simple și accesibile. Am lansat, de curând, un nou produs de asigurare de viață la termen, care ne permite să fim alături de clienții nostri în momentele importante din viața lor, ajutându-i să își construiască planurile de protecție de care au cu adevărat nevoie”, a precizat Valentin Coroiu, CEO UNIQA Asigurări de viață.
Cele două companii UNIQA au încheiat anul 2020 cu un volum total al primelor brute subscrise situat la nivelul de 93,8 milioane euro, conform IFRS, cu 3,4 procente mai mic decât cel înregistrat la finalul anului 2019. Factorii care au influențat această dinamică vizează, dincolo de contextul generat de pandemie, efectele măsurilor aplicate cu consecvență pentru îmbunătățirea calității portofoliului auto, prin reducerea ponderii RCA și a asigurărilor facultative pe segmentul de leasing.
UNIQA Asigurări și UNIQA Asigurări de viață au continuat să investească în calitatea experienței oferită clientilor, reușind, în același timp, să optimizeze costurile administrative, acestea fiind situate, la finalul anului 2020, la un nivel cu 3,6 puncte procentuale sub cel înregistrat în aceeași perioadă din 2019.
Profitul net total înregistrat de ambele companii UNIQA la finalul anului 2020 a fost de 3,2 milioane euro, conform IFRS.

Experiența clienților, prioritate importantă pentru UNIQA
UNIQA a continuat să facă pași importanți în ceea ce privește îmbunătățirea experienței clienților prin dezvoltarea de noi produse și servicii bazate pe relevanță, simplitate și accesibilitate.
Astfel, compania a lansat un nou produs de asigurare de viață la termen – UNISAFE. Produsul oferă protecție financiară în baza unui concept simplu, clienții putănd alege unul dintre cele 5 pachete predefinite în funcție de nevoi relevante, pentru 5 tipuri de situații familiale: UNISAFE Dinamic, pentru tinerii plini de energie, independenți financiar și cu o viață activă, UNISAFE Start, potrivit tinerilor la începutul vieții de cuplu, UNISAFE Family, potrivit celor care au deja familie și copii, UNISAFE Exclusiv, pentru familiile monoparentale si UNISAFE Senior, dedicat celor cu experiență de viață, care caută soluții de protectie pe termen lung pentru a-și menține standardul de viață și după retragerea din activitate.
Produsul oferă protecție pentru 9 dintre cele mai frecvente riscuri, suplimentar acoperirii de bază pentru deces din orice cauză. Totodată, opțional, pentru fiecare pachet predefinit, pot fi adăugate acoperiri suplimentare, în funcție de nivelul de protecție dorit.
Avantajele oferite de UNISAFE sunt, de asemenea, completate de posibilitatea de a beneficia de protecție pentru 10 dintre cele mai des întâlnite afecțiuni grave, în cazul copiilor asiguraților, aceste acoperiri fiind oferite gratuit, împreuna cu acoperirea altor 2 afecțiuni grave, dar si de indemnizarea progresivă în cazul producerii invalidității permanente ca urmare a unui accident. Produsul oferă flexibilitate în ceea ce privește frecvența de plată a primei de asigurare, în funcție de care sunt aplicate reduceri de până la 5% precum și posibilitatea cesionării în favoarea unui IFN sau a unei bănci, drept garanție pentru credite importante, precum cel pentru locuință.
În zona serviciilor, transformarea digitală rămâne o prioritate importantă pentru UNIQA. Inovație absolută la nivelul pieței asigurărilor din România, după un an și jumătate de activitate în rolul de asistent digital, ANA devine consultantul digital de la UNIQA.
ANA ajută clienții să profite din plin de tehnologie și surprinde nu doar prin diversitatea activităților pe care le poate prelua, ci și prin noua ei infățișare. Experiența clienților în interacțiunea cu UNIQA este astfel completată de o identitate vizuală definită pentru mediul online, care evidențiază personalitatea consultantului digital ANA, facându-l ușor de recunoscut.
Alături de clienții UNIQA pentru notificarea simplă, rapidă și în siguranță a daunelor, dar și pentru achiziționarea asigurării medicale de călatorie în străinătate, ANA trece acum într-o noua etapă, pregătindu-se să își extindă activitatea de consultant digital pentru a rezolva o varietate de solicitări în mediul online.
În actualul context, ANA și-a asumat un rol important pentru protejarea siguranței clienților UNIQA, preluând notificarea online a daunelor pentru toate produsele din portofoliul de asigurări generale al companiei, în cazul daunelor CASCO și de locuință emițând și ofertele de despăgubire.
Calitatea serviciilor de care beneficiază clienții în ceea ce privește daunele este confirmată, totodată, de cea mai recentă analiză a raportărilor privind dosarele de daună avizate pentru RCA, publicată de către Autorifatea de Supraveghere Financiară, potrivit căreia UNIQA are cea mai mică durată medie de plată a dosarelor de daună pe piata RCA din România, 2 .7 zile / dosar.
Ce a însemnat ANA pentru experiența clienților UNIQA in 2020?
 notificarea în doar câteva minute a daunelor pentru toate produsele de asigurări generale;
 39.000 de sesiuni gestionate;
 107 sesiuni în medie pe zi;
 67% dintre daunele CASCO și locuință gestionate prin ANA.

UNIQA ramane în topul companiilor de asigurări cu cele mai puține reclamații
Potrivit datelor recent publicate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, UNIQA continuă să se numere printre companiile de asigurări din România cu cele mai puține nemulțumiri adresate de clienți. Astfel, la finalul ultimului trimestru din 2020, UNIQA Asigurări și UNIQA Asigurări de viață au Inregistrat un număr total de 237 de reclamații, în scădere comparativ cu situația din aceeași perioadă a anului anterior.
Cu o istorie de peste 10 ani în piața asigurărilor din România și beneficiind de peste 200 de ani de experiență ca parte dintr-un Grup internațional cu o prezență tot mai puternică la nivel european, UNIQA Asigurări și UNIQA Asigurări de viață continuă să aducă valoare în viața clienților, concentrându-și eforturile în trei direcții principale: dezvoltarea de produse și servicii relevante, care adresează nevoi de asigurare specifice, eficientizarea proceselor și optimizarea costurilor prin digitalizare, precum și investiția în calitatea echipei de profesioniști.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0