UniCredit Group a aprobat numirea lui Sorin Drăgulin ca nou CEO al UniCredit Consumer Financing România, începând cu data de 1 mai 2021. Sorin Drăgulin va începe să-și exercite responsabilitățile după primirea aprobării prealabile din partea Băncii Naţionale a României, și îl va înlocui pe Borislav Genov, care va prelua poziția de membru al Directoratului în cadrul UniCredit Bulbank, Bulgaria, coordonator al activității de Retail.
Răsvan Radu, CEO/Președinte Executiv al UniCredit Bank: „Sorin face parte din echipa UniCredit Bank de opt ani și în tot acest timp a dobândit o importantă experiență managerială interdepartamentală. Un promotor constant al proceselor inovatoare care au în centru experiența clienților și simplificarea relației cu aceștia, Sorin va avea o contribuție importantă la continuarea procesului de transformare digitală a UniCredit Consumer Financing România și la consolidarea nivelului înalt de performanță a companiei.
Îl felicit pe Boris pentru promovarea bine-meritată și îi mulțumesc pentru toate proiectele și inițiativele implementate cu succes în ultimii trei ani, care au adus progrese relevante în ceea ce privește digitalizarea continuă a activității UCFin și la flexibilizarea în continuare a proceselor în relație cu clienții noștri“.
Cu o experiență în sistemul bancar de 16 ani și o experiență vastă în multiple domenii de activitate din aria de Retail, Sorin Drăgulin a coordonat în ultimii 4 ani dezvoltarea portofoliului de produse adresat persoanelor fizice și IMM și optimizarea mixului de produse deținut de aceștia, din poziția de Director de Produse, Segmente și Managementul Valorii Clientului în cadrul diviziei de Retail a UniCredit Bank. Sorin activează în cadrul UniCredit Bank din anul 2013, unde a început ca Director de Canale Alternative, având un rol determinant în dezvoltarea activității de retail prin creșterea portofoliului de clienți, dezvoltarea canalelor alternative de deservire a clienților, precum și prin continua îmbunătățire a experienței digitale a clienților. În același an, ca Head of Retail în cadrul RBS România, Sorin Drăgulin a asigurat transformarea modelului de business în perspectiva transferului cu succes al portofoliului de retail către UniCredit.
Noul CEO al UniCredit Consumer Financing România și-a început cariera în divizia de Retail din cadrul ABN AMRO, în activitatea de marketing și dezvoltare de produse, și a ocupat, de-a lungul timpului, diferite roluri în segmentul de retail bancar, consolidându-și, astfel, expertiza în Product Management, Customer Base Management, Strategie și Business Planing.
Sorin Drăgulin este licențiat în economie mondială în cadrul Academiei de Studii Economice, Facultatea de Relații Economice Internaționale (București) și este absolvent al programului „Politici de dezvoltare” în cadrul Centrului internațional de dezvoltare din Japonia, Tokyo.
COMMENTS