- UniCredit Leasing Motorsport Team va aborda sezonul 2021 cu patru echipaje,
- Cristiana Oprea se alătură începând cu acest an lui Mihai Leu, Adrian Teslovan și Alexandra Teslovan,
- Noua stagiune a debutat pentru echipă în weekend-ul 26-27 martie, când Adrian Teslovan (alături de copilotul Cseh Vajk Imre) a luat startul la Raliul Brașovului, în Campionatul Național de Raliuri.
UniCredit Leasing continuă investițiile în motorsportul românesc și a inaugurat al cincilea sezon pentru proiectul UniCredit Leasing Motorsport Team. Compania a anunțat extinderea echipei sale de motorsport cu sosirea Cristianei Oprea, care va concura pentru UniCredit Leasing Motorsport Team pe un Peugeot 208 R2 în Trofeul Balcanic FIA ERT și în Campionatul Național de Raliuri, dar și la câteva etape de Viteză în Coastă și Super Rally.
„UniCredit Leasing își menține angajamentul față de motorsportul românesc, iar pentru sezonul 2021 suntem bucuroși să anunțăm extinderea echipei noastre prin cooptarea Cristianei Oprea, o veritabilă deschizătoare de drumuri pentru motorsportul feminin din România. Suntem mai mult decât onorați să avem aproape oameni cu ale căror valori rezonăm, și pe care am reușit să îi reunim într-o formulă atât de complexă, începând cu Adi Teslovan care ni s-a alăturat în 2017 și este astăzi cel mai vechi pilot al echipei, Mihai Leu, campionul echipei la Super Rally, și Alexandra Teslovan, care ni s-a alăturat în 2020 și care este dovada vie că pasiunea pentru motorsport poate fi transmisă tinerei generații.. Anul trecut fiecare dintre ei a obținut rezultate importante în competițiile interne, în ciuda dificultăților generate de context. Suntem convinși că și anul acesta piloții noștri vor obține rezultate foarte bune, oferindu-ne atât spectacol cât și exemple de curaj și determinare.” a declarat Daniela Bodîrcă, CEO UniCredit Leasing.
Aflată la primul său sezon alături de UniCredit Leasing Motorsport Team, Cristiana Oprea a reușit de-a lungul carierei premiere importante pentru motorsportul românesc. În 2018 a format, alături de copilotul Diana Hațegan, primul echipaj feminin românesc din ultimii 50 de ani care a participat la un raliu în afara țării. În 2019, același duo devenea primul echipaj feminin care a reprezentat România peste graniță în prestigiosul Campionat European de Raliuri FIA ERC.
„Implicarea UniCredit Leasing în povestea mea a fost pasul determinant pentru a putea începe un nou capitol în acest sezon: trecerea la o nouă mașină de concurs, mai performantă și cu omologare internațională, care îmi va permite să continui participările la etapele europene de raliu. Mă bucur să fac parte din echipă alături de piloți care și-au arătat susținerea pentru conceptul Femei în Motorsport și a căror activitate în motorsport m-a inspirat să îmi continui drumul spre performanță. Eu și copilotul meu, Cornel Șocariciu, suntem onorați de încrederea acordată și suntem pregătiți să muncim pentru a progresa de la o competiție la alta,” a declarat Cristiana Oprea, pilot UniCredit Leasing Motorsport Team.
Sezonul competițional a fost deschis de Adrian Teslovan, care concurează alături de copilotul Cseh Vajk Imre pe un Mitsubishi Lancer Evolution X de grupa RC2N în Campionatul Național de Raliuri. Echipajul s-a clasat pe locul doi al clasei la care a concurat la Raliul Brașovului, prima etapă a CNR din acest an.
„Suntem onorați să anunțăm continuarea parteneriatului deja tradițional cu UniCredit Leasing, liderul pieței de leasing din România. Pornim din nou împreună într-un nou sezon plin de provocări, mai ales că urmează o perioadă în care trebuie să ne adaptăm la noua mașină. Suntem bucuroși că facem parte dintr-o echipă de profesioniști adevărați cu performanțe notabile în domeniile în care activează, fapt ce ne obligă la rezultate pe măsură,” a detaliat Adrian Teslovan, pilot UniCredit Leasing Motorsport Team.
Prima jumătate a lunii aprilie va aduce debutul în acest sezon și pentru Mihai Leu, care concurează în 2021 pe un Ferrari 458 Challenge în Campionatul Național de Viteză în Coastă și Super Rally. Leu, unul dintre favoriții competiției, are programată prima cursă în weekend-ul 17-18 aprilie, la Cheile Grădiștei.
„Mă bucur mult să pot continua alături de echipă și UniCredit Leasing în acest an. Sunt entuziasmat să particip din nou la etape în marile orașe din țară în cadrul Campionatului Național de Super Rally, după ce 2020 nu a fost blând cu noi. Totodată aștept cu nerăbdare să urc pentru prima oară la volan în competiție în luna aprilie, la Cheile Grădiștei. Sper ca 2021 să vină cu experiențe frumoase și cu rezultatele bune pe care echipa noastră le merită,” a detaliat Mihai Leu, pilot UniCredit Leasing Motorsport Team.
2021 se anunță un sezon important și pentru mezina echipei, Alexandra Teslovan. În vârstă de 14 ani, campioana națională la Super Slalom din 2019 va reprezenta UniCredit Leasing Motorsport Team la etapele Rally Cross Sibiu, slalom paralel, pe o mașină Renault Twingo RS R1.
„Sunt extrem de bucuroasă că la doar 14 ani pot participa în două campionate susținută de niște parteneri puternici. Mai mult, să fac parte dintr-o echipă cu tatăl meu și cu Mihai Leu sau Cristiana Oprea este incredibil. Îmi doresc să învăț cât mai mult de la fiecare participare și să fiu din ce în ce mai bună,” a detaliat Alexandra Teslovan, pilot UniCredit Leasing Motorsport Team.
COMMENTS