Iniţiativa legislativă privind holdingurile va fi supusă în următoarea perioadă dezbaterii în Parlament, aceasta fiind o lege care va acoperi mai mult zone de reglementare, a declarat Dan Manolescu, secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice (foto), arătând că în Codul Fiscal au fost introduse scutiri de impozit pe câştiguri de capital şi pe cele din lichidare, pentru a da încuraja stabilirea holdingurilor în România.
“În următoarea perioadă va fi, probabil, supusă dezbaterii în Parlament iniţiativa legislativă privind holdingurile. E o lege mult mai amplă, care încearcă să acopere mai multe zone de reglementare, inclusiv partea juridică. Astfel, există premisele să avem în România o legislaţie mult mai favorabilă şi mai consistentă”, a spus Manolescu, la conferinţa Deloitte Tax & Legal. Acesta a precizat că în ultima perioadă au fost foarte multe discuţii şi dezbateri despre impozitul pe construcţii şi creşterea accizelor la carburanţi, chiar dacă în aceeaşi ordonanţă „sunt şi multe alte lucruri bune şi aşteptate de mediul economic”. „Mă refer la prevederile fiscale favorabile firmelor de tip holding. Este vorba de introducerea în legislaţie, în Codul Fiscal, a unor scutiri de impozit pe câştigul de capital şi pe câştigul din lichidare care dau posibilitatea stabilirii în Romania a unor firme de tip holding. E o perioadă în care, după ce s-a întâmplat în Cipru, în primăvară, antreprenorii români care au avut business acolo îşi caută alternativă şi cred că o astfel de măsură le oferă posibilitatea de a avea în România o alternativă pentru a-şi reloca business-urile”, a adăugat oficialul MFP.
Legea Holdingului este unul dintre actele legislative cerute de peste cinci ani de mediul de afaceri din România.
COMMENTS