AFIR susține solicitanții și beneficiarii PNDR în relația cu instituțiile financiare

AFIR susține solicitanții și beneficiarii PNDR în relația cu instituțiile financiare

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a încheiat, până în prezent, protocoalele de colaborare cu nouă instituții financiare pentru a sprijini solicitanții și beneficiarii fondurilor europene disponibile prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), în perioada de tranziție 2021 – 2022.

Demersul AFIR a presupus obținerea de măsuri și soluții concrete în colaborare directă cu instituțiile financiare, care să sprijine beneficiarii pentru asigurarea cofinanțării private, dar și pentru prefinanțarea sau capitalul de rulaj al investiției finanțate prin PNDR 2020, astfel încât implementarea proiectului să fie finalizată fără întârzieri.

Suntem preocupați în permanență de identificarea unor soluții reale pentru a sprijini solicitanții în procesul de accesare a fondurilor europene nerambursabile. Aceste demersuri vin în întâmpinarea nevoii de cofinanțare și de capital de lucru pe care mulți dintre solicitanți și beneficiari o resimt acut în ultima perioadă. Continuăm să identificăm soluții pentru a facilita absorbția fondurilor și implicit pentru a contribui semnificativ la modernizarea mediului rural românesc” a declarat Mihai MORARU, Directorul general al AFIR.

În acest sens, protocoalele stabilesc, în funcție de fiecare dintre instituțiile financiare semnatare, condiții mai avantajoase față de cele standard pentru beneficiarii finanțărilor acordate de AFIR. Dintre acestea, amintim: aplicarea de marje de dobândă reduse față de costurile standard practicate de bancă, eliberarea scrisorii de garanție bancară pentru restituire a avansului, linie de TVA aferentă cheltuielilor eligibile și neeligibile, acceptarea la plată a avansurilor direct către furnizori sau prestatori, finanțare în lei și în euro.

În plus, titularii proiectelor finanțate de AFIR beneficiază de termene de utilizare și rambursare a creditelor acordate pentru finanțarea unui proiect în funcție de durata de implementare a proiectului și de prelungirea acestora.

Totodată, clienții pot aduce în garanție, cu notificarea AFIR, potrivit contractului de finanțare, sub forma gajării sau a ipotecării, bunurile achiziționate sau realizate în cadrul proiectului/ planului de afaceri finanțat, precum și garanții acordate de fondurile de garantare.

De asemenea, pentru proiectele aferente submăsurilor forfetare, finanțarea se va putea asigura prin acordarea unui credit punte pe termen mediu, reprezentând până la 100% din tranșa a doua de plată și care se stinge la data încasării acestei tranșe de către beneficiar.

Toate protocoalele de colaborare încheiate de AFIR cu băncile sunt publice și pot fi consultate pe site-ul nostru, www.afir.info, la secțiunea Informații Utile – Protocoale de colaborare.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0