Clientul pe primul plan, banking responsabil care oferă soluții relevante și personalizate printr-o combinație de experiență umană și digitală
Obiectivele-cheie ale planului sunt:
- Să continuăm să ne bazăm pe expertiza noastră pentru a profita de creșterea pieței, îmbunătățind modelul de relaționare la nivelul tuturor segmentelor de clienți;
- Să oferim un parcurs complet digitalizat, combinând cele mai bune elemente ale modelelor de distribuție bazate pe rețeaua fizică, respectiv pe canalele digitale
- Să încurajăm tranziția durabilă prin intermediul unei strategii ESG cuprinzătoare, cu ambiția de a deveni lider în finanțarea tranziției energetice
François Bloch, CEO-ul BRD Groupe Société Générale, a spus: „Planul nostru Horizons 2025 abordează viitorul BRD din trei perspective principale: satisfacția clientului și digitalizare, tranziția către sustenabilitate și eficiența liniilor de business. Această strategie se traduce prin executarea viziunii noastre de a consolida relația pe termen lung cu clienții noștri, persoane fizice și juridice, oferind mai multă personalizare și un parcurs omnicanal. Prin Horizons 2025, BRD dorește să-și întărească poziția pe piața românească, să fie lider în tranziția energetică spre sustenabilitate și să ofere mai mult sprijin economiei și societății românești.”
O poziție solidă pe o piață cu un potențial de creștere important
Pe o piață românească în creștere, beneficiind de o poziție solidă și având unul dintre cele mai bune niveluri de rentabilitate, BRD este unul dintre repere.
Piața românească are în continuare perspective semnificative de creștere, remarcându-se printr-un grad încă scăzut de intermediere financiară, prin comparație cu media Uniunii Europene, și un potential încă și mai important în ceea ce privește serviciile cu valoare adăugată precum asigurările și managementul activelor.
BRD este foarte bine poziționată pentru a valorifica acest potențial de creștere, fiind una dintre băncile de top, cu cotă de piață solidă și capacitatea de a oferi o gamă completă de servicii financiare prin intermediul unor filiale specializate în asigurări, gestiunea activelor și soluții de leasing.
Mai multă personalizare pentru o mai bună servire a clienților
Pentru clientela de persoane fizice, asocierea unei oferte multicanal cu un grad ridicat de personalizare va consolida atașamentul clienților. De asemenea, ea va intensifica vânzarea încrucișată, în special la nivelul produselor cu valoare adăugată înaltă, cum sunt asigurările sau gestiunea activelor.
Pentru clientela small business, oferta va cuprinde soluții personalizate, simple și digitalizate, precum și un acces mai ușor la creditare.
Pentru clientela corporate, obiectivul este de a confirma poziția băncii de partener privilegiat pe termen lung prin excelența în execuție, simplitate și receptivitate. Capacitățile digitale vor continua să fie îmbunătățite la nivelul serviciilor cotidiene (plăți, trade finance, factoring, carduri, e-commerce). Acestea vor aduce mai multă valoare adăugată în procesele de creditare.
Pentru activitățile de piață, vectorii creșterii vor fi dezvoltarea capacităților digitale, în special prin intermediul soluției de e-trading, precum și diversificarea gamei de produse de investiții.
O bancă responsabilă, dedicată tranziției energetice și apariției unei societăți sustenabile
BRD are ambiții importante în domeniul ESG: sprijinirea clienților în procesul de tranziție energetică și dobândirea poziției de lider în materie de finanțare verde în România.
În 2021, BRD s-a poziționat deja drept pionier prin acordarea celui mai mare credit verde din România, în valoare de 250 milioane EUR și prin intermedierea primei emisiuni de bonduri corporative legată de obiective de sustenabilitate. Ambiția băncii este aceea de a acorda, până în 2025, cumulat, finanțări sustenabile de peste 1 miliard de euro.
Mai mult, planul Horizons 2025 consolidează și mai mult angajamentul pe termen lung al BRD față de societatea românească, în special în materie de educație, cultură și sport.
BRD își va continua implicarea în programe de impact precum Scena9, Scoala9, Alfabetar, Mindcraft Stories, BRD First Tech Challenge și parteneriatul cu handbalul românesc.
BRD își confirmă, de asemenea, obiectivul de a rămâne un angajator de top, exemplar prin onestitate, responsabilitate și grijă față de angajații săi.
COMMENTS