Raiffeisen Bank a finanțat în Timișoara singurul spital privat din România care integrează toate disciplinele legate de diagnosticul și tratamentul inimii și vaselor de sânge – Centrul Inimii RoCordis
„Ajutorul băncii a venit într-un moment în care proiectul nostru era într-un stadiu foarte important: dotarea spațiilor de consultații, a sălilor de operație, a saloanelor de terapie intensivă.” a spus doctorul Gabriel Ivănică.
“De puține ori rămâi ca bancher atât de impresionat cât am fost noi când am aflat ce servicii medicale va oferi acest spital. Evident că dincolo de finanțare și tranzacție, ne-am uitat la beneficiile pentru comunitate și la faptul că nu există un astfel de spital privat în România.” a spus Marius Filipaș, director IMM Regiunea Banat.
Raiffeisen Bank a finanțat în Timișoara, cu 5 milioane lei un spital privat, unic în România, specializat în patologii cardio-vasculare la adulți și copii, inclusiv la cei foarte mici, sub 2 ani sau 20 de kilograme. Co-finanțarea de la Raiffeisen Bank a asigurat finalizarea construcției și achiziționarea echipamentelor necesare dotării spitalului, la cele mai înalte standarde pentru pacienți și personalul medical. Spitalul a fost inaugurat la mijlocul lunii septembrie 2022.
Centrul Inimii RoCordis este un proiect unic în România, condus de doctorul Gabriel Ivănică, unul dintre puținii medici din țară care face ablații pe cord pentru copiii sub 20 kilograme și sub 2 ani. Până acum, doctorul Gabriel Ivănică consulta și opera în clinici private partenere, dar exista o permanentă problemă cu rezervarea și dotarea spațiilor operatorii și post-operatorii.
“Nevoia de a ajuta copiii care au malformații sau probleme de cord este foarte mare și din această cauză am hotărât să construiesc un spital de la 0, dedicat acestor patologii, dotat cu toată aparatura necesară. Copiii din România si părinții lor merită asta! Mi-am spus că trebuie să facem acest spital pentru a putea trata pacienții în cele mai bune condiții posibile. Este un proiect abițios, care mi-a consumat aproape tot timpul, dar am vrut să avem spitalul acesta funcțional în cel mai scurt timp posibil. Ajutorul băncii a venit într-un moment în care proiectul nostru era într-un stadiu foarte important: dotarea spațiilor de consultații, a sălilor de operație, a saloanelor de terapie intensivă.” a spus doctorul Gabriel Ivănică.
COMMENTS