Obiceiurile de plată din perioada pandemiei s-au menținut

Obiceiurile de plată din perioada pandemiei s-au menținut

Interviu cu Andreia Țârcă, Director Adjunct Direcția Emitere Carduri, Alpha Bank România

Volumul rulajului soluțiilor de plată ale Alpha Bank România pentru comercianți a crescut cu peste 20% în primul semestru al acestui an. În ceea ce privește canalul online, a fost extinsă soluția Instant Refund, menită să crească încrederea celor care fac astfel de cumpărături printr-un proces rapid de returnare a banilor. De asemenea, a fost dezvoltată aplicația Alpha Mobile Banking și extinsă rețeaua de aparate multifuncționale ATM 24/7 Banking în aproape 90% din unități. Mobexpert și Alpha Bank au lansat cardul co-branded premium în parteneriat cu Mastercard, produs bine primit de către clienți. Mai multe informații despre aceste noutăți ne-au fost furnizate de Andreia Țârcă, Director Adjunct Direcția Emitere Carduri, Alpha Bank România.

În materie de tranzacții online cu cardul în România, cu ce noutăți a venit banca în 2022?

Alpha Bank România rămâne un jucător de top în zona soluțiilor de plată pentru comercianți, volumul rulajului acestora prin sistemele băncii atingând un prag istoric, la nivelul tranzacțiilor online marcând o creștere anuală de peste 20% în primul semestru și confirmând astfel faptul că obiceiurile de plată din perioada de pandemie s-au menținut. Odată ce soluțiile digitale au fost folosite și beneficiile acestor soluții și produse au fost înțelese, comportamentul consumatorilor s-a schimbat, iar transformarea digitală va continua. În ceea ce privește canalul online, Alpha Bank s-a concentrat pe extinderea soluției Instant Refund, implementată în premieră europeană, o soluție menită să crească nivelul încrederii celor care fac cumpărături online printr-un proces de returnare a banilor sigur, simplu și rapid (30 minute vs. returnarea tradițională care poate dura până la 14 zile). Pe lângă aceste soluții de tip enterprise, pentru posesorii de carduri emise de Alpha Bank am stimulat accesul clienților la soluția de autentificare biometrică a tranzacțiilor (Alpha Pay Online) și monitorizăm constant îmbunătățirea regulilor antifraudă într-o abordare dinamică, concomitent cu pro­movarea de campanii de educare a consumatorilor pentru a efectua plăți într-un context sigur.

Ați anunțat recent că, în semestrul întâi  al acestui an, banca a implementat o serie de facilități pentru posesorii de carduri ai Alpha Bank România. Concret, despre ce facilități este vorba?

Alpha Bank România își dorește în permanență să optimizeze experiența oferită clienților săi, una dintre strategiile adoptate de către bancă în acest sens fiind orientarea acestora către serviciile digitale, pentru rapiditate, comoditate și pentru a economisi timp. Astfel, în primul semestru al anului 2022, banca a investit în optimizarea și dezvoltarea aplicației Alpha Mobile Banking, prin implementarea mai multor funcționalități cu valoare adăugată pentru client, precum activarea cardului, reemitere card/pin, posibi­litatea blocării cardului în funcție de tipul tranzacției pentru mai multă flexibilitate (blocare totală / tranzacții POS / tranzacții online/ tranzacții contactless), completate și cu un modul de notificare SMS în cazul declinării tranzacției pentru o informare adecvată și control suplimentar oferit clientului. Cu același scop, al îmbunătățirii experienței oferite prin deținerea unui card al băncii, pe perioada verii am desfășurat campania deja așteptată, cu beneficii la tranzacțiile în Grecia (“AlphaCard – Partenerul Vacanțelor în Grecia”), prin intermediul căreia le-am oferit clienților noi și existenți de card de credit oferte unice: kit-uri pentru plajă, 0 taxă de emitere a cardului, 3/6 rate fără comision și fără dobândă pentru cumpărăturile efectuate în Grecia.

În același timp, atât pentru cardurile credit, cât și pentru cele de debit am oferit cash-back pentru tranzacțiile reprezentând taxele de autostradă în Grecia. În plus, am realizat o îmbunătățire a serviciilor oferite clienților deținători de carduri din segmentul premium, cu scopul de a le facilita acestora accesul în lounge-urile aeroporturilor naționale și internaționale, oferindu-le o soluție mai simplă și mai rapidă decât cea utilizată anterior prin intermediul Programul LoungeKey Associate Plus.

De asemenea, tot în primul semestru al anului 2022, a fost extinsă rețeaua de aparate multifuncționale ATM 24/7 Banking în aproape 90% din unități (față de 50% grad de acoperire la final de iunie 2021), îmbunătățind astfel accesul clienților la servicii prin implementarea tehnologiilor de tip Self-Service. Nu în ultimul rând, unul dintre cele mai importante proiecte și totodată una dintre cele mai mari realizări ale băncii de anul acesta în ceea ce privește zona de carduri este cu siguranță lansarea noului său card co-branded: Mobexpert Credit Card, în parteneriat cu Mobexpert și Mastercard.

Cum a fost primit până acum acest  nou card co-branded lansat de bancă?

Așa cum anticipam încă dinainte de lansarea sa, Mobexpert Credit Card a generat un interes mare atât în rândul clienților existenți ai băncii, cât și al celor noi. Acest aspect se reflectă atât în cifrele pe carduri noi emise înregistrate de la lansarea produsului până în prezent, cât și în valorile tranzacționate la emiterea cardului în Mobexpert și ulterior. Acest produs este primul card premium co-branded emis în România, adaptat profilului clientului Mobexpert, care oferă beneficii unice deținătorilor și totodată o experiență inedită, datorită fluxului de aprobare instant în locațiile Mobexpert. Printre beneficiile unice atașate cardului se numără: plan extins de rate fără dobândă pentru achizițiile realizate în magazinele Mobexpert și online, 10% discount la cumpărăturile efectuate la Mobexpert (în magazine sau online) sau 50% reducere la serviciile de transport pentru achizițiile făcute în locațiile fizice Mobexpert, acces gratuit în lounge-urile Business din Aeroportul Internațional din Viena (Jet Lounge și Sky Lounge) și Aeroportul Internațional Henri Coandă și multe altele. Pregătim și alte noutăți în următoarea perioadă, care vor veni în completarea multiplelor beneficii oferite și care cu siguranță vor crește și mai mult interesul pentru acest produs.

Care sunt principalele obiective ale băncii până la finalul anului 2022 legat de carduri și plăți electronice?

Așa cum spuneam anterior, ne dorim să facilităm accesul clienților la produsele și serviciile oferite de bancă, astfel că Alpha Bank România s-a focalizat pe dezvoltarea zonei digitale și pe experiența clientului atunci când accesează sau utilizează un produs. În următoarea perioadă vom aduce îmbunătățiri în special în aceasta zonă de fluxuri rapide și la îndemâna clientului, vom continua eforturile de atragere de noi clienți prin lansarea de produse și funcționalități atașate cardurilor și printr-o abordare sustenabilă a produselor.

Coralia Popescu

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0