Peste 23.000 tone de legume și fructe românești pe rafturile Mega Image prin programul „Gusturi românești de la gospodari”

Peste 23.000 tone de legume și fructe românești pe rafturile Mega Image prin programul „Gusturi românești de la gospodari”

  • Peste  23 000 de tone de legume și fructe de la producătorii locali livrate in 2022, din fermă direct în depozitele Mega Image, în mai puțin de 24 de ore de la cules,
  • Peste  300 de producători locali de fructe și legume și 10 cooperative înscrise  în program,
  • Investiția Mega Image în program a depășit în acest an 5 milioane lei,
  • Un angajament Mega Image pe termen lung față de producătorii locali.

Mega Image marchează nouă ani de la lansarea programului „Gusturi Românești de la gospodari”, un parteneriat echitabil cu producătorii locali care cultivă fructe și legume 

cu gust autentic românesc. Culturile sunt crescute local de familiile de gospodari, individual sau în cadrul cooperativelor agricole, care beneficiază de sprijinul Mega Image, de la planificarea producției la verificarea și preluarea recoltei, coordonate pas cu pas de ingineri horticultori dedicați programului. 

Un angajament pe termen lung față de producătorii locali 

Programul „Gusturi românești de la gospodari” se dezvoltă anual, ajungând, în 2022, la peste 300 de producători de legume și fructe și o investitție Mega Image  de peste  5 milioane lei. Programul pune accent pe gustul autentic, siguranța și calitatea produselor și oferă în prezent unele dintre cele mai bune fructe și legume de sezon, cultivate local, într-un mod prietenos cu mediul. Mega Image activează ca un catalizator al comunităților agricole locale, oferind producătorilor o variantă sustenabilă de a cultiva și a vinde fructe și legume locale, oferind o afacere la cheie și sprijin continuu, pe perioada desfășurării activității. Întreaga recoltă este preluată iar in plin sezon de legume autohtone, Mega Image oprește importurile pentru aceste produse și asigură aprovizionarea in magazine doar cu fructele si legumele din program, de la producătorii locali.

Parteneriatul cu producătorii locali de fructe și legume este un pilon important în strategia noastră prin care ne dorim să oferim clienților produse românești, cu gust și sănătoase, din grădini și livezi direct la raft. Am investit în programul “Gusturi românești de la gospodari” an de an și am reușit să îl dezvoltăm unic pe piața noastră, prin implicarea echipelor noastre dedicate, prin tot suportul financiar și necesarul de producție pe care le oferim producătorilor. Ne-am angajat astfel să contribuim în mod direct la dezvoltarea agriculturii locale care reprezintă esența economică a comunităților rurale și o ramură importantă a economiei,” spune Mircea Moga, CEO Mega Image.

An de an, spre finalul sezonului de recoltare, Mega Image sărbătorește intr-o atmosfera festiva alături de producători succesul programului in cadrul evenimentului „Gala Gusturi romanesti de la gospodari”  Este un eveniment plin de emoție in care sunt aplaudate rezultatele de peste an, rezultate susținute de pasiunea și perseveranța a peste 300 de producători locali.

Rezultate record în sezonul 2022

În 2022, programul a  înregistrat rezultate record,  având în vedere contextul climatic mai puțin favorabil culturilor. Astfel, cei peste 300 de producători și 10 cooperative, parte din program, au reușit să livreze către magazinele Mega Image peste 23 000 tone legume și fructe.

În categoria legume, în perioada ianuarie-octombrie 2022, recordul a fost înregistrat de tomate, cu peste 2000 de tone livrate din sere si solarii direct la raft, o producție de soiuri recunoscute și apreciate pentru gustul autentic. Rezultate foarte bune în producție au fost înregistrate și pentru alte categorii de legume, precum: 1,2 milioane bucăți de salată, peste 1200 tone castraveți, peste 550 tone de ardei, 400 tone vinete și peste 5800 tone de cartofi.

Printre fructele vedetă care anul acesta au ajuns la consumatorii Mega Image sunt fructele de pădure în cantități de peste 230 tone, dar și pepeni, cireșe și mere, însumând cantități de peste 4500 tone.

Un alt produs apreciat este sucul proaspăt obinut din merele Gusturi Romanesti, care s-a bucurat de succes în rândul consumatorilor, înregistrând vânzări record. Acest proces asigură astfel optimizarea utilizarii întregii cantități de fructe livrate si eliminarea pierderilor.

Produse sigure și autentice, certificate Global GAP

În programul „Gusturi românești de la gospodari” se pune un accent foarte mare pe gustul, siguranța și calitatea legumelor, iar parteneriatul cu toți producătorii din program este pe termen lung, Mega Image investind în acest an in realizarea a peste 800 de buletine de analize  si certificarea Global GAP, care le atestă mai departe calitatea produselor. 

Planuri de viitor

Pentru anul 2023, Mega Image și-a propus să continue dezvoltarea programului prin creșterea cantităților  planificate cu producarorii și prin mărirea echipei cu ingineri, susținându-și angajamentul de a asigura parteneriate pe termen lung producătorilor locali de legume și fructe și de a sprijini dezvoltarea micilor producători.

Programul rămâne unul unic pe piața de retail din România prin implicarea Mega Image, astfel:

  • Producția este planificată inca din toamna cu producătorii pornind de la necesarul estimat de Mega Image pentru noul an
  • Costurile pentru turba, semințe, fertilizatori, folie pentru acoperire solarii și alte materiale necesare procesului de producție  cu susținerea  Mega Image
  • Întreaga activitate de cultivare a legumelor este coordonată de ingineri horticultori din echipa Mega Image, care le oferă producătorilor consiliere pas cu pas
  • În fiecare an, sunt analizate solul și apa pentru a asigura că cele două resurse sunt curate
  • Selecția soiurilor de legume este realizată pe baza degustărilor cu clienții
  • Toate legumele și fructele sunt analizate constant în laboratoare specializate pe toată perioada culturii si înainte de a ajunge la raft în magazine
  • Tratamentele se aplica doar la recomandarea inginerilor horticultori din program, iar dăunătorii și bolile plantelor sunt combătute biologic, pentru a păstra fructele și legumele curate și sănătoase

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0