Banca Transilvania lansează în 11 noiembrie Bank Friday, o nouă campanie de shopping bancar online. Bank Friday vine, timp de o zi, cu cea mai bună dobândă de la începutul anului la economiile în lei pe 6 și 12 luni, de 7,25% și 7,45%, precum și cu beneficii la credite de nevoi personale, împrumuturi pentru locuințe, carduri de cumpărături, leasing auto și asigurări.
Principalele oferte Bank Friday:
- Extra-beneficii la cardurile de cumpărături: între 250 și 350 de lei cadou în puncte de loialitate STAR și până la 15.000 de mile gratis la cardurile de călătorie BT Flying Blue;
- Cea mai bună ofertă de la începutul anului la depozitele în lei pe 6 și 12 luni, de 7,25% și 7,45%;
- Pachetul format din creditul de nevoi personale și cardul STAR: 8,81% dobândă variabilă (IRCC + marja de 4,75pp), zero comision de analiză și asigurare de viață și șomaj, dar și până la 350 de puncte de loialitate STAR.
Prin mesajul ”Vreau sau am nevoie?” campania din acest an, care a ajuns la a opta ediție, pune accentul pe consumul responsabil.
Preferințele clienților BT de Bank Friday
Bank Friday din noiembrie 2021 a însemnat maxim istoric de vânzări a cardului de cumpărături STAR și un apetit foarte mare pentru o rezervă de bani în contul curent. Față de o zi obișnuită din anul trecut, de patru ori mai mulți clienți au achiziționat un card STAR, respectiv s-au achiziționat de trei ori mai multe overdraft-uri.
COMMENTS