Orange continuă investiția în digitalizarea României cu 264,6 milioane € pentru noi licențe de frecvențe radio

Orange continuă investiția în digitalizarea României cu 264,6 milioane € pentru noi licențe de frecvențe radio

Orange continuă investițiile în transformarea digitală a României și, în urma finalizării licitației de spectru organizate de ANCOM, anunță că a câștigat dreptul de a utiliza 220 MHz în frecvențele 700 MHz, 1500 MHz și 3400-3800 MHz. Spectrul dobândit va contribui, în următorii 25 de ani, la dezvoltarea celor mai noi tehnologii în rețelele Orange și la inovațiile viitoare în comunicațiile mobile naționale, care vor oferi clienților cea mai bună calitate a serviciilor, acoperire și conectivitate la cele mai înalte standarde.

În urma licitației, Orange devine operatorul din România cu cel mai mare portofoliu de spectru, care își asumă cele mai multe obligații de acoperire a teritoriului national. Prin acest efort, Orange reconfirmă poziția de lider în calitatea serviciilor mobile și fixe, precum și ambiția de a fi alegerea #1 pentru soluții sustenabile de conectivitate și servicii digitale integrate. În același timp, devine operatorul cu cele mai mari investiții în infrastructura de comunicații locală, taxele de licență, pentru achiziționarea acestor drepturi pe 25 de ani, ridicându-se la 264,6 milioane €. Toate acestea arată angajamentul pe termen lung al Orange în România și constituie o importantă contribuție la dezvoltarea mediului economic local.

După ce a fost primul operator din Grupul Orange ce a lansat serviciul 5G, Orange a dezvoltat un ecosistem de conectivitate 5G, cu cel mai amplu portofoliu de terminale, servicii pentru clienți rezidențiali și companii, dar și un hub de inovație în laboratorul 5G din București.

Rețeaua Orange 5G este prezentă astăzi în 20 de orașe din România, rețeaua 4G acoperă 98,49% din populația țării și 100% din populația urbană, fiind prezentă în peste 13.000 de localități, în timp ce peste 9.200 de localități beneficiază de prezență 4G+. Frecvențele de spectru obținute în benzile de 700 MHz și 1500 MHz vor permite Orange creșterea acoperirii mobile și a calității conectivității atât în zonele rurale, cât și în cele urbane ori suburbane. Spectrul de 3400-3800 MHz contribuie la dezvoltarea rețelelor de mare viteză și a celor mai inovative servicii, cu preponderență în orașele românești. De asemenea, investiția în noi frecvențe radio este în linie cu planurile companiei de a dezvolta rețele mai eficiente energetic în timp, sustenabile și mai prietenoase cu mediul.

Licitația din noiembrie 2022 a fost un eveniment major pentru industrie, întrucât ANCOM a ofertat jumătate din spectrul radio disponibil la nivel național. Orange apreciază calitatea organizării licitației și profesionalismul arătat de autorități pe toată durata procesului.

„Astăzi am luat o decizie pentru viitor, care arată încă o dată angajamentul nostru față de România. Un viitor digital care are nevoie de o infrastructură modernă și puternică de telecomunicații, esențială pentru a răspunde nevoilor crescute de trafic, dar și inovațiilor în servicii de conectivitate. Am făcut o investiție semnificativă, pentru a le oferi clienților, mediului de business, administrațiilor centrale și locale, dar și cercetătorilor, o rețea Orange pregătită pentru provocările aduse de transformarea digitală din următorii 25 de ani,” a declarat Liudmila Climoc, CEO Orange România.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0