O nouă ediție a galei „Femei care schimbă România”, organizată de Finmedia și revista Piața Financiară, a avut loc în această splendidă lună de primăvară, reunind o elită a femeilor de succes într-o atmosferă de emulație, de schimb de idei, de relaționare și de cunoaștere.
Au fost nominalizate doamne care se mândresc cu o carieră excepțională, adevărate modele pentru toți cei care vor, femei sau bărbați, să atingă nivele profesionale și manageriale înalte. Cu o educație academică solidă, acestea au demonstrat că pot face performanță, la nivel de top management, fiind cooptate în boardul sau în conducerea unor importante instituții financiar bancare sau companii din diverse sectoare economice reprezentative sau activând în organizații caritabile.
Cu muncă și perseverență, au reușit să găsească veritabile rețete de succes pentru a conduce și a dezvolta afacerile. Fiecare poveste a acestor femei este un exemplu de succes obținut prin eforturi susținute și dorința fermă de a realiza ceva pentru ele, pentru cei apropiați lor și, mai presus de orice, pentru comunitate. Aceste doamne activează în domenii variate și susțin proiecte dintre cele mai diverse, dar la baza tuturor mărturiilor stau aceleași noțiuni de curaj, pasiune, generozitate, iubire, putere.
Așa cum am obișnuit audiența la fiecare ediție, în deschiderea Galei, au fost invitați ca speakeri, oameni de excepție.
Au vorbit cu multă convingere și spre plăcerea audienței, doamna Dana Dima (Demetrian), Vicepreşedinte Executiv Retail şi Private Banking, Membru al Comitetului Executiv, BCR; doamna Lara Tassan Zanin, Director pentru Biroul din România – Banca Europeană de Investiții; Alexandra Smedoiu, Președinte CFA România, Partener servicii fiscale, Deloitte România; Felix Pătrășcanu, Președinte, FAN Courier, Dragoș Anastasiu, CEO, Eurolines Romania.
Moderatorii evenimentului au fost jurnalistul Constantin Rudnițchi și directorul general Finmedia, Mihai Săndoiu, care au înmânat și trofeele „Femei care schimbă România” premiantelor galei.
Parteneri ai evenimentului au fost Chandon Garden Spritz, Ritter Sport, Cramele Cricova.
La această ediție au primit trofeul „Femei care schimbă România”, doamnele:
- Angelica Bobouțeanu Șmil, Director General Salbac S.A.
- Mirela Drăgoi, Executive President, Pet Star Holding
- Irina Odor, Director Comercial, CELCO
- Silvia Vlăsceanu, Director Executiv, HENRO
- Alexandra Smedoiu, Președinte CFA România, Partener Deloitte România
- Edit Târcolea, Director General, TOYOTA România
- Elena Popescu, Director General, Ministerul Energiei
- Nina Gheorghiță, Fermier, Vicepreședinte LAPAR
- Georgiana Pogonaru, Cofondator, Veranda Mall
- Evelina Necula, Cofondator, Kinderpedia
- Daniela Secară, Director General, BT Capital Partners
- Monica Boseff, Director Executiv, Fundația Ușa Deschisă
- Valentina Zaharia, Director Executiv, Children in Distress
- Anamaria Popa, Președinte, Asociația Cetatea Voluntarilor
- Daniela Iordănescu, Manager Retehnologizare, Hidroelectrica
- Miriam Andrei, CEO, Tradeville
- Diana David, Managing Director, SAP România
- Gabriela Bereș, Managing Director Central & Eastern Europe, Puratos
- Nicoleta Radu, Director General, PAID România
- Aura Ioana Rădulescu, CEO, Cora România
- Adela Lazăr, Președinte, GreenPoint Management
- Mirela Dogaru, Director Comercial, MedLife
COMMENTS