Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) a reprezentat cu succes Hammerer Aluminium Industries Santana S.R.L., o companie ce activează în industria obținerii de semifabricate turnate din aluminiul recuperat din materiale reciclabile pentru diverse utilizări, într-un litigiu fiscal complex privind aspecte de prețuri de transfer în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ).
Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție confirmă soluția Curții de Apel Timișoara, care, în esență, a cenzurat nerespectarea de către autoritățile fiscale a principiilor de determinare a tranzacțiilor comparabile, rezultând o diferență în favoarea contribuabilului de cca jumătate de milion de euro. Astfel, în materie de împrumuturi, instanța a consfințit că se impune luarea în considerare atât a datei acordării/renegocierii împrumuturilor, cât și a existenței/inexistenței unor garanții care le-ar însoți, neputându-se compara credite negarantate cu credite garantate. Totodată, Curtea de Apel Timișoara a validat distincția dintre activitatea de obținere a semifabricatelor turnate din aluminiu recuperat din materiale reciclabile și activitatea de metalurgie, în care piesele turnate se obțin din prelucrarea aluminei obținute din bauxită și a confirmat că societățile din cea de-a doua categorie nu pot reprezenta comparabile pentru primele.
Echipa NNDKP care a reprezentat clientul în acest litigiu i-a inclus pe Eva Forika, Partener, Coordonator Birou NNDKP Timișoara, Ion Loga, Asociat Senior, NNDKP Timișoara, Daniela Gramaticescu, Partener, și Alexandru Lăcureanu, Asociat Manager, din cadrul practicii de Soluționare a Disputelor, cât și pe Marius Ionescu, Partener, și Sorin Mociofan, Director Taxe, NNDKP Consultanță Fiscală. Echipei NNDKP i s-a alăturat și Daniel Sacal, Partener, Transfer Pricing Services SRL, în calitate de expert consilier în cadrul expertizei.
„Această soluție este rezultatul colaborării unei echipe multidisciplinare de avocați specializați în litigii fiscale și consultanți fiscali, care este esențială, în special atunci când este vorba de probleme juridice complexe. Abordarea integrată ne permite să putem combina perspective și seturi de competențe diferite, ce au contribuit la obținerea unui rezultat de succes. Felicitări întregii echipe pentru această reușită”, a declarat Eva Forika, Partener și coordonator al Biroului NNDKP Timișoara.
Centrul de Excelență în Litigii Fiscale (CELF) al NNDKP oferă servicii integrate clienților firmei încă din stadiul incipient al unei dispute fiscale până la faza de litigiu în fața instanțelor române, oferind o abordare unitară pe tot parcursul unei dispute fiscale. Clienții beneficiază din prima clipă de servicii profesionale complete, atât din perspectivă tehnică, cât și din perspectiva nedorită a unui litigiu fiscal, abordare posibilă prin implicarea unei echipe mixte de avocați și consultanți fiscali în fiecare proiect în parte.
COMMENTS