Gebrüder Weiss România, unul dintre principalii jucători ai pieței locale de transport și soluții logistice, anunță testarea, pentru prima dată pe plan local, a unui camion electric. Odată cu această decizie, compania demonstrează, o dată în plus, angajamentul său față de parteneri, mediul înconjurător și reducerea amprentei de carbon, evidențiind faptul că transportul ecologic poate fi o soluție viabilă pentru industria de profil.
În luna mai, Gebrüder Weiss România a testat un autotractor Volvo FH Electric 4×2, echipat cu un pachet de 6 baterii (540kWh), pe o perioadă de 10 zile. Această acțiune a fost realizată în parteneriat cu un client important din industria de sisteme de siguranță auto și Volvo Trucks, un producător cu o gamă largă de camioane electrice disponibilă în toate segmentele grele.
“În perioada 10-19 mai, camionul electric a realizat mai multe curse zilnic, fiind monitorizat constant de echipa de proiect. Astfel, testarea acestuia ne-a oferit posibilitatea de a înțelege mai bine oportunitățile și constrângerile operării unor unități de transport 100% electrice”, a declarat Viorel Leca, Director General al Gebrüder Weiss România.
În cele 10 zile de teste, camionul electric a efectuat zilnic multiple curse între Brașov și Sfântul Gheorghe și curse locale în zona Brașovului. Acesta a efectuat, în medie, 150 km în fiecare zi și a transportat materii prime, produse finite, dar și ambalaje destinate industriei auto între diferite puncte de lucru.
„Suntem încântați să vedem un interes ridicat pentru camioane electrice în România. Acest test a relevat că, inclusiv pe rute scurte, prin suprapunerea timpilor de încărcare a bateriei camionului cu încărcarea/descărcarea mărfii, putem atinge un grad de utilizare foarte ridicat adică un rulaj zilnic de 4-500 km, cu un impact favorabil asupra rentabilității camioanelor electrice”, a adăugat Cătălin Enache, Electromobility Key Account, Volvo Trucks România.
În cadrul acestui experiment, Gebrüder Weiss a dorit să testeze și să înțeleagă ce presupune exploatarea acestei noi tehnologii, în contextul unui cost de achiziție superior unui camion convențional și a unei infrastructuri insuficient dezvoltată în România, momentan. S-au avut în vedere considerente precum: fiabilitate, consum, autonomie, timp de încărcare, dar nu numai.
Rezultatele obținute la finalul testelor sunt satisfăcătoare și deschid posibilitatea achiziționării și operării unor astfel de camioane în activitățile zilnice de transport. În momentul de față, acestea se pretează a fi integrate pe distanțe medii, de până la 150-200 km tur-retur, cu condiția existenței unei stații de încărcare la capăt de traseu.
„În mod cert, eficiența camionului electric, similar ca și în cazul oricărui autoturism, este strâns legată de o multitudine de factori, precum și stilul de condus, gradul de încărcare, condițiile meteo și multe altele. Totuși, ținând cont de acest aspect, am avut șansa de a testa cum poate fi operat eficient un astfel de camion și care sunt diferențele față de unul convențional / diesel”, a mai spus Viorel Leca.
Sustenabilitatea este una dintre valorile de bază ale Gebrüder Weiss, iar compania acordă o atenție deosebită inițiativelor cu impact pozitiv asupra mediului. Astfel, la nivel de grup, de câțiva ani, compania crește ponderea motoarelor alternative în transportul de mare tonaj și dezvoltă soluții cu emisii reduse pentru last-mile. Spre exemplu, în zona metropolitană din Viena, un camion electric este utilizat pentru transportul local, iar clienții finali din Austria sunt aprovizionați cu vehicule electrice. În plus, unul dintre primele camioane pe bază de hidrogen (H2) din lume funcționează în mod regulat în Elveția din ianuarie 2021. Mai mult decât atât, implementarea a încă cinci camioane H2 este planificată pentru 2023 în Germania.
COMMENTS